Sport

Suporterii CSA Steaua pun presiune pe MApN: „Trebuie să facă toate demersurile pentru modificarea Legii Sportului”

CSA Steaua ar putea profita de modificarea Legii Sportului propusă de ministrul Eduard Novak, iar „militarii” ar putea primi dreptul de promovare în Casa Pariurilor Liga 1.
08.01.2022 | 11:04
Suporterii CSA Steaua pun presiune pe MApN Trebuie sa faca toate demersurile pentru modificarea Legii Sportului
CSA Steaua se află pe locul al șaselea în Liga 2, la 14 puncte de liderul Petrolul Ploiești. Sursă foto: Facebook CSA Steaua
ADVERTISEMENT

CSA Steaua nu poate promova în acest sezon în Casa Pariurilor Liga 1 deoarece este club departamentul, iar „militarii” nu au făcut la timp demersurile pentru schimbarea încadrării juridice.

Cu toate acestea, CSA Steaua ar putea primi o mână de ajutor nesperată din partea Ministrului Sportului, Eduard Novak, care dorește să modifice Legea Sportului.

ADVERTISEMENT

Veste nesperată pentru CSA Steaua: Legea Sportului urmează să fie modificată în următoarele luni

Principalul canal de comunicare al secției de fotbal a clubului CSA Steaua, Asociația Steliștilor 1947, a făcut un anunț bombă pe pagina lor oficială de Facebook.

Actuala Lege a Sportului este în vigoare din anul 2000, însă Ministerul Sportului dorește ca aceasta să fie modificată cel târziu până în luna mai, conform AS47. Pentru ca această să intre în vigoare și CSA Steaua să aibă oficial dreptul de promovare, Legea trebuie să fie votată și adoptată de către Guvernul României prin Parlament.

ADVERTISEMENT

Suporterii Stelei consideră actuala Lege a Sportului discriminatorie, mai ales că multe cluburi din România se folosesc de o inginerie juridică pentru a putea evolua în Liga 1, deși sunt de drept public: „Echipa de fotbal a CSA STEAUA participă azi fără probleme în toate competițiile Federația Română de Fotbal (Liga III, Liga II și Cupa României), dar este discriminată de o Lege a Sportului depășită, învechită și bazată pe o minciună uriașă. O lege care îi interzice accesul în Liga 1 – LPF”.

AS47, presiune pe MApN și conducerea CSA Steaua: „Datoare să asculte dorințele suporterilor Stelei și să facă toate demersurile”

AS47 transmite un mesaj clar Ministerului Apărării și conducerii secției de fotbal a CSA Steaua și speră ca „militarii” să facă toate demersurile pentru modificarea normelor: „Șefii CSA Steaua București și responsabilii din Ministerul Apărării Naționale trebuie să înţeleagă că noua Lege a Sportului pregătită de Ministerul Sportului este prilejul perfect pentru modificarea acelor norme care, în prezent, nu permit cluburilor de drept public să fie membre în Liga Profesionista de Fotbal LPF.

ADVERTISEMENT

CSA Steaua București și MApN sunt datoare să asculte dorințele suporterilor Stelei și să facă toate demersurile legale posibile pentru modificarea Legii Sportului astfel încât Secția de Fotbal a clubului STEAUA să obțină dreptul firesc și natural de juca în Liga I – competiție organizată de LPF”.

Articolul 31 din Legea Sportului, mărul discoriei din fotbalul românesc

Asociația Steliștilor 1947 scoate în evidență modul în care echipe precum FC Argeș, FC Voluntari sau Poli Iași au primit dreptul să evolueze în Liga 1 deși sunt susținute din bani publici: „AS47 atenționează Ministerul Sportului că Articolul 31 din Legea Sportului a devenit în prezent unul golit de sens pentru autoritățile locale, pentru Primăriile și Consiliile Județene, care dețin și finanțează cluburi de drept public. 

ADVERTISEMENT

În practică, autoritățile locale au găsit o soluție pentru a fenta și a dribla acest articol din Lege. Primăriile și Consiliile Județene înființează Asociații sau Societăți Comerciale pe acțiuni, dar în aceste noi-entități intră ca acționari majoritari tot Primăriile și Consiliile Județene sau alte Societăți Comerciale din subordinea directă a acestora.

Astfel, secțiile de fotbal rupte din cluburile de drept public depind în realitate 100% de finanțarea autorităților locale și se află în subordinea directă a acestora. Această metodă de a dribla legea este folosită azi de majoritatea cluburilor finanțate de Primării și Consilii Județene. Exemple: Campionii FC Argeș, FC Brașov Steagul Renaște, AS FC Buzău, FC Voluntari, Poli Iaşi, etc”.

UEFA nu interzice cluburilor de drept public să evolueze în cupele europene

Asociția Steliștilor 1947 a primit un răspuns oficial din partea UEFA, cu privire la posibilitatea ca CSA Steaua să evoluze în cupele europene deși este un club departamental:

„UEFA a explicat clar că NU EXISTĂ și NU IMPUNE NICIO REGULĂ DE LICENȚIERE A CLUBURILOR PRIN CARE SĂ INTERZICĂ CLUBURILE DEŢINUTE DE STAT. ‘There is NOTHING in the UEFA club licensing regulations forbidding state ownership’”.

„Ne întrebăm, retoric, de ce mai e nevoie de aceste inginerii juridice la limita legii prin care echipele de fotbal își pierd identitatea istorică, dacă aceste Societăți Comerciale rămân în practică sub conducerea directă a factorilor politici, iar existența lor depinde exclusiv de finanțarea din bugetele locale acordată de Primării și Consilii Județene?”, a fost concluzia comunicatului AS47.

ADVERTISEMENT