Fotbal intern

CSA Steaua, veste bună pentru suporteri! S-a încheiat renovarea la terenul numărul 5 al complexului Ghencea

09.01.2020 | 09:52
CSA Steaua veste buna pentru suporteri Sa incheiat renovarea la terenul numarul 5 al complexului Ghencea
CSA Steaua a venit cu o veste bună pentru suporteri la început de an și a anunțat că s-a încheiat renovarea la terenul numărul 5 al complexului Ghencea (sursă foto: csasteaua.ro)
ADVERTISEMENT

CSA Steaua a venit cu o veste bună pentru suporteri la început de an și a anunțat că s-a încheiat renovarea la terenul numărul 5 al complexului Ghencea.

CSA Steaua, veste bună pentru suporteri

Suporterii au venit în număr mare la meciurile jucate acasă de CSA Steaua în Liga 4, iar acest lucru i-a făcut pe conducătorii clubului să modernizeze arena, iar acum vestea cea bună este că lucrările au fost încheiate.

ADVERTISEMENT

CSA Steaua a anunțat pe site-ul oficial reabilitarea tribunelor pe care au fost montate 1.084 de scaune și 37 fotolii, achiziționarea tunelului de acces și modernizarea vestiarelor.

192 de locuri și 37 de fotolii la VIP

De asemenea, oficialii clubului Armatei au decis și schimbarea gazonului pe terenul 5. Noua suprafață de joc conține 15 drenuri plus o centură perimetrală, de colectare și deversare a apei, este pe nisip hidrociclonat cu sistem automat de irigare și s-au executat lucrări de reparații curente la împrejmuirea metalică a terenului.

ADVERTISEMENT

CSA Steaua a anunțat și cum sunt repartizate locurile în tribunele noii arene:

Tribuna metalică modulară pentru suporteri este structurată astfel:

  • Tribuna I (localizată spre terenul de rugby) are 446 locuri dispuse astfel:
  • Sector 1 – 226 locuri (44 locuri x 5 rânduri );
  • Sector 2 – 220 locuri (44 locuri x 5 rânduri);
  • 6 locuri
  • Tribuna II (localizată spre bazinul de înot) are 446 locuri dispuse astfel:
  • Sector 1 – 226 locuri (44 locuri x 5 rânduri);
  • Sector 2 – 220 locuri (44 locuri x 5 rânduri);
  • 6 locuri
  • Tribuna VIP are 192 locuri și 37 fotolii dispuse astfel:
  • Sector VIP 1 – 48 locuri (12 locuri x 4 rânduri) și 9 fotolii;
  • Sector VIP 2 – 96 locuri (24 locuri x 4 rânduri) și 19 fotolii;
  • Sector VIP 3 – 48 locuri (12 locuri x 4 rânduri) și 9 fotolii.

Modernizări și la terenul de antrenament

Lucrări de modernizare au avut loc și la terenul de antrenament numărul 4 din Complexul din Ghencea, care are gazon artificial. A fost schimbată suprafața de joc și au fost refăcute sistemele de drenaj și pantele de scurgere a apelor. A fost montată instalația de nocturnă și au fost refăcute împrejmuirile metalice.

ADVERTISEMENT

De asemenea, CSA Steaua a mai anunțat refacerea parțială a sistemul de iluminat de incintă al aleilor, achiziționarea, montarea și punerea în funcțiune a grupurilor sanitare pentru suporteri (bărbați, femei și persoane cu disabilități) și achiziționarea, montarea și punerea în funcțiune a unui punct de desfacere produse alimentare.

CSA Steaua se reunește pe 14 ianuarie

Jucătorii echipei CSA Steaua se vor reuni marți, 14 ianuarie 2020, urmând ca a doua zi să efectueze vizita medicală. În perioada de pregătire, steliștii vor juca mai multe meciuri amicale. După 16 etape disputate în Liga 4, Steaua se află pe primul loc al clasamentului, cu maximum de puncte 48.

ADVERTISEMENT

Lucrările de modernizare din cadrul Complexului Ghenchea ar fi costat peste 330.000 de euro, iar conducătorii CSA Steaua se gândesc să folosească terenul 5 și în eventualitatea promovării în Liga 3. Asta deși, stadionul principal din Ghencea este foarte aproape de finalizare.

ADVERTISEMENT