CSM Bucureşti are un parcurs perfect pe plan intern. „Tigroaicele” au câştigat şi derby-ul cu Rapid, scor 29-24, ajungând la şapte victorii în primele şapte etape. De cealaltă parte, giuleştencele au bifat a doua înfrângere stagională după cea cu Gloria Bistriţa.
Confruntarea de Champions League din Sala Polivalentă a adus puţină lume în tribune. Din păcate au fost prezenţi doar aproximativ 1500 de suporteri, deseori atmosfera fiind dezolantă pentru un meci de o asemenea intensitate.
Se auzeau foarte clar indicaţiile antrenorilor, nicio galerie fiind prezentă la derby. Rapid a început mai bine confruntarea din Polivalentă şi a reuşit să se desprindă la 8-5, după prime minute în care s-a apărat excelent şi a lovit mai precis pe faza de atac.
„Tigroaicele” au reuşit să îşi regleze rapid tirul şi după startul ezitant au strâns scorul. De la 8-5 s-a făcut 8-8, iar apoi elevele lui Helle Thomsen şi-au impus jocul. Până la finalul reprizei, CSM Bucureşti şi-a construit un avantaj solid: 15-11. În ultimele secunde, Janjusevic a marcat pentru a reduce scorul la +3.
Rapid a dat senzaţia mereu că poate reveni în meci, iar repriza a doua s-a desfăşurat sub semnul echilibrului, „tigroaicele” păstrând însă mereu măcar două goluri avans, chiar şi în momentul în care se aflau sub presiune, în dublă inferioritate.
Cristina Neagu nu a făcut cel mai bun meci al ei, dar au ieşit la rampă Elizabeth Omoregie şi portarul Gabriela Moreschi, care demonstrează că este un transfer excelent pentru „tigroaice”. De cealaltă parte, Janjusevic a fost din nou cea mai bună.
În final, giuleştencele au riscat 7 contra 6 pe faza de atac, dar au fost pedepsite de CSM Bucureşti care s-a desprins decisiv şi şi-a simplificat finalul de meci. S-a încheiat 29-24, o confruntare controlată aproape în totalitate de „tigroaice”.
CSM Bucureşti are şapte victorii din primele şapte etape şi ocupă fotoliul de lider cu 21 de puncte. Lupta pentru podium este acerbă, în urma „tigroaicelor” fiind nu mai puţin de cinci formaţii cu 15 puncte: SCM Râmnicu Vâlcea, Gloria Bistriţa, Rapid (un meci în plus), Minaur Baia Mare şi Corona Braşov.
Pentru giuleştence este o perioadă complicată. În Champions League echipa a ajuns la trei înfrângeri la rând, iar pe plan intern a pierdut cu contracandidatele Gloria Bistriţa şi Rapid. Iar programul nu este uşor, echipa lui David Ginesta având sâmbătă un meci infernal cu Brest, una dintre echipele de top din Champions League. De cealaltă parte, CSM primeşte vizita lui Metz.