Sport

CSM București-Lublin 35-19. Peste 3.500 de suporteri au fost prezenți la meci

19.10.2019 | 19:32
CSM BucurestiLublin 3519 Peste 3500 de suporteri au fost prezenti la meci
ADVERTISEMENT

Meciul CSM București – Lublin are loc sâmbătă, 19 octombrie, în cadrul etapei a treia din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Până acum tigroaicele, antrenate de puțin timp de fostul secund Adi Vasile, au obținut o victorie, 24-22 în Danemarca, pe terenul lui Esbjerg și au remizat la București, după un meci dramatic, 23-23 cu Rostov pe Don, finalista ultimei ediții, echipă pregătită de fostul selecționer al României, spaniolul Martin Ambros.


UPDATE, 19 octombrie, ora 19:28 / Vicecampioana României s-a impus pe teren propriu în fața a peste 3.500 de suporteri, cu 35-19 în duelul cu Lublin. În urma rezultatului, CSM București rămâne pe locul 3, dar cu un meci mai puțin și cu un total de 3 puncte.

ADVERTISEMENT
CSM București a câștigat al doilea meci din Champions League
CSM București a câștigat al doilea meci din Champions League

UPDATE 19 octombrie, ora 18:13 / Fanii oaspeților sunt păziți de 5 stewarzi, deși au venit doar 17 în deplasarea din România.

Fanii oaspeților
Fanii oaspeților

UPDATE 19 octombrie, ora 18:00 / Cristiana Neagu este prezentă la meciul CSM-ului.

Cristina Neagu este prezentă la meciul CSM-ului
Cristina Neagu este prezentă la meciul CSM-ului

CSM București – Lublin Live Stream Online Digi Sport, Telekom Sport și Look TV

Partida CSM București- Lublin se joacă sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 18:00, în Sala Polivalentă și este a treia partidă a vicecampioanelor României în această primă fază pe grupe din actuala ediție a Ligii Campionilor. Jocul este televizat de toate cele trei posturi importante de sport: Digi Sport, Telekom Sport și Look TV, dar puteți intra și pe site-ul FANATIK.RO, pentru a urmări partida în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

De la venirea lui Adi Vasile două lucruri sunt vizibile cu ochiul liber. A crescut mult agresivitatea echipei în sens pozitiv și performanțele apărării s-au îmbunătățit considerabil. Ambii portari, Denisa Dedu și Jelena Grubisic, au fost adevărați îngeri păzitori în meciul cu Rostov pe Don, iar la Esbjerg aportul Denisei Dedu a fost uriaș.

CSM București – Lublin. Jelena Grubisic a avut multe parade fantastice în meciul cu Rostov pe Don

Probleme în atac pentru echipa lui Adi Vasile

Problemele care persistă și nu au cum să fie înlăturate vin din atac. Unde CSM înscrie un număr redus de goluri, mult sub media obișnuită. Logic, pentru că ambele guri de foc, Cristina Neagu și Nora Mork sunt simple spectatoare și va mai trece destul timp până când prima să poată reveni pe teren, pentru că despre a doua veștile sunt și mai proaste și sunt voci care susțin că nici nu se știe dacă va mai putea continua cariera.

ADVERTISEMENT
CSM București – Lublin. Vedeta norvegiană Nora Mork nu va reveni până în aprilie 2020, în cel mai bun caz

În aceste condiții greul cade evident pe umerii Andreeii Lekic, a extremelor, în special Carmen Martin și, mai ales, a pivoților Cvijic și Pintea, doi coloși care pot pune la respect cele mai fioroase apărătoare pe semicerc. Acum, pe hârtie, CSM va avea în față cel mai ușor adversar din grupă, formația poloneză Lublin, cu două eșecuri clare în primele partide: 21-31 la Rostov, 22-28 acasă cu Esbjerg. Însă Adi Vasile spune că ar fi o greșeală ca fetele să considere partida câștigată dinainte și cere aceeași concentrare și mobilizare ca și până acum. Bookmakerii dau cotă 1,05 pentru victorie CSM și 16,00 pentru poloneze.