CSM Bucureşti şi Rapid au început anul ca din tun în Liga Campionilor. Cele două formaţii româneşti au câştigat clar duelurile cu Banik Most (35-26), respectiv Buducnost (39-29), având şanse reale de calificare directă în sferturile de finală.
CSM Bucureşti conduce în grupa A cu 17 puncte, în timp ce Rapidul este pe locul trei în grupa B cu 16 puncte, la doar o lungime de liderul grupei, Metz. Cele două formaţii au pierdut doar câte un meci în competiţie, evoluţiile ambelor formaţii fiind foarte solide.
Pentru România este cel mai bun parcurs din istorie în grupele EHF Champions League. Niciodată când am avut două formaţii calificate în grupe nu au fost aceste rezultate şi doar Oltchim Râmnicu Vâlcea, în 2012, a reuşit un parcurs asemănător în faza grupelor.
Clasamentul în grupele Champions League:
Atât Rapid, cât şi CSM Bucureşti au suferit câte o înfrângere în Liga Campionilor, fiecare formaţie în cea mai dificilă deplasare din faza grupelor. “Tigroaicele” au pierdut la Kristiansand cu Vipers, scor 29-35), în timp ce Rapid a fost îngenuncheată pe terenul lui Gyor, 30-32. Ambele şi-au luat revanşa în retur şi au câştigat meciurile de acasă.
Cu patru etape rămase de disputat, ambele formaţii au şanse reale de calificare directă în sferturile de finală. Iar pentru ambele meciurile din weekend s-ar putea dovedi hotărâtoare pentru acest obiectiv.
Programul lui CSM Bucureşti:
Programul Rapidului:
Cele două formaţii şi-au asigurat deja calificarea în faza următoare, însă este esenţial locul ocupat la finalul perioadei. Primele două clasate din fiecare grupă merg direct în sferturi, iar pentru locurile 3-6 din fiecare grupă se face un play-off, în care se încrucişează echipele din cele două grupe: 3 cu 6 şi 4 cu 5.
Atât fanii CSM-ului, cât şi cei de la Rapid visează la calificarea în Final Four. Totuşi, există şi scenariul ca Rapid şi CSM Bucureşti să se întâlnească în meci direct în sferturile de finală, în funcţie de locurile pe care vor încheia şi de împerechere. Acest scenariu este valabil dacă una dintre formaţii se califică direct şi una merge în play-off.
S-a întâmplat în urmă cu doi ani ca două echipe din România să se întâlnească în fazele superioare în meci direct. CSM Bucureşti a jucat împotriva lui SCM Râmnicu Vâlcea în play-off. Echipa lui Adi Vasile a reuşit atunci să treacă de vâlcence, după 24-33 la Râmnicu Vâlcea şi 21-27 la Bucureşti. Dar şansele ca Rapid şi CSM să se întâlnească în sferturi sunt mici.
SCM Râmnicu Vâlcea a început şi ea perfect în EHF European League. Minaur Baia Mare a ajuns în Final Four la ultimele două ediţii, iar echipa lui Bent Dahl speră să le calce pe urme maramureşencelor la această ediţie. În primul meci, Vâlcea a învins cu 40-30 formaţia maghiară Vaci. Gloria Buzău şi Măgura Cisnădie au părăsit competiţia în ultimul tur preliminar.
Până acum este un sezon excelent făcut de echipele româneşti în Champions League. CSM Bucureşti şi Rapid au evoluţii entuziasmante şi iubitorii handbalului au mari speranţe ca măcar una dintre cele două echipe să se califice în Final Four.
Ultima prezenţă românească în Final Four-ul Ligii Campionilor a fost în 2018. Atunci, CSM Bucureşti încheia pe podium competiţia. În cele trei ediţii disputate de atunci, “tigroaicele” s-au oprit de fiecare dată în sferturi, fiind eliminate de Metz, ŢSKA Moscova şi Esbjerg.