News

Laura Codruța Kovesi, sub lupa CSM! Azi se discută acțiunea disciplinară împotriva ei

18.09.2019 | 08:31
Laura Codruta Kovesi sub lupa CSM Azi se discuta actiunea disciplinara impotriva ei

Laura Codruța Kovesi nu scapă de problemele cu legea. În cursul zilei de miercuri, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va analiza acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare împotriva fostului procuror șef al DNA, dar și a procurorului Marius Iacob. Aflată în cursa pentru Parchetul European, Kovesi ar putea primi verdictul în acest caz, după mai multe amânări din partea magistraților.

Laura Codruța Kovesi așteaptă verdictul CSM în privința acțiunii disciplinare

În 12 ianuarie 2018, Inspecția Judiciară a demarat o acţiune disciplinară în cazul Laurei Codruţa Kovesi, acuzată de comiterea a trei abateri grave. O acţiune similară a fost declanşată şi în cazul lui Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA la vremea respectivă, pentru “nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”. Mai concret, acesta este acuzat  că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, în condițiile în care se afla în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală.

Totodată, lui Kovesi i se impută o serie de manifestări care „aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”. Cercetarea magistraților vizează atitudinea fostului procuror șef în cadrul unei ședințe a DNA, înregistrări ale discuțiilor respective fiind publicate în mass-media.

Laura Codruța Kovesi, emoții înaintea verdictului în cazul acțiunii disciplinare demarată împotriva sa.
Laura Codruța Kovesi, emoții înaintea verdictului în cazul acțiunii disciplinare demarată împotriva sa.

Acuzată că a folosit un ton superior și agresiv față de subalternii din DNA

Secția pentru procurori în materie disciplinară analizează și comportamentul Laurei Codruța Kovesi față de subalternii săi din DNA, pe vremea când ocupa funcția de procuror-șef al instituției. Aceasta este acuzată că se adresa colegilor procurori pe un ton superior și agresiv, atitudine inadmisibilă în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat.

art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, respectiv „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii” constând în aceea că prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv „laşi”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecţi” ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat”, se arată în motivarea acțiunii disciplinare declanșată împotriva Laurei Codruța Kovesi.