Fotbal intern

CSM Poli Iaşi a transferat un fost junior al lui PSV Eindhoven. Cine este Moussa Sanoh

CSM Poli Iaşi l-a transferat pe Moussa Sanoh, fost jucător la PSV Eindhoven

CSM Poli Iaşi a anunţat transferul fotbalistului olandez Moussa Sanoh. Jucătorul a fost format la juniorii lui PSV Eindhoven. El a jucat pe postul de mijlocaş dreapta, dar poate evolua şi în banda stânga sau chiar şi pe postul de atacant.

De-a lungul carierei, Moussa Sanoh a mai jucat pentru echipele de tineret ale PSV Eindhoven, RKC Waalwijk și Crawley Town. Sanoh este şi fost international de tineret al Olandei, cu 5 selecții la Naționala U17 a Olandei și 6 selecții la Naționala U19. Transferul a fost anunţat de site-ul oficial al clubului.

CSM Poli Iaşi a transferat din Olanda şi din Ligue 1

După ce Horia Sabo a devenit investitor la CSM Poli Iaşi, moldovenii au început să facă tot mai multe achiziţii pentru a păstra echipa în cursa pentru play-off-ul Ligii 1. Pe lângă Moussa Sanoh, ieşenii l-au mai transferat şi pe Cedric Mongongu, care a evoluat în trecut pentru AS Monaco, Evian TG sau Montpellier. De asemenea, Poli Iaşi l-a luat şi pe Cedrick Madwati, fost jucător al lui Atletico Madrid şi Numancia. Cel din urmă are probleme însă din cauza vizei expirate. El nu a putut ajunge în cantonamentul echipei şi se află în zona neutră de pe Aeroportul Otopeni.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria FOTBAL INTERN
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 865. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri