FCSB a pierdut la Iaşi, scor 0-1, singurul gol al partidei fiind marcat de Panţîru, imediat după pauză. Spiritele s-au încins după faza golului, iar punctul culminant a fost în minutul 52.
Bălaşa a încercat o pătrundere spre poarta ieşenilor, dar a fost imediat bruscat de Cioinac, la marginea careului. Fundaşul de la FCSB a sprintat imediat spre cel care îl faultase, iar fostul dinamovist nu s-a ferit să îl şi împingă, după ce şi Bălaşa îl atinsese uşor.
CSMS Iaşi – FCSB 1-0. Bălaşa şi Cioinac, avertizaţi
Totul s-a întâmplat sub privirile arbitrului Marcel Bârsan, iar Bălaşa a încercat să profite pentru a obţine eliminarea adversarului său şi a amplificat urmările contactului cu Ionuţ Cioinac. Centralul nu s-a lăsat impresionat şi, în cele din urmă, ambii jucători au fost avertizaţi.
Lovitura liberă rezultată a adus şi cea mai mare ocazie a FCSB din această partidă. Budescu a executat de la 20 de metri şi a şutat senzaţional şi a ratat milimetric. A părut că şutează înspre colţul din dreapta, dar a întors în ultima clipă spre stânga. Portarul a fost păcălit, dar mingea a lovit bara şi a ieşit în aut.
Doar 60 de secunde mai târziu, Budescu a fost din nou în centrul atenţiei. A încercat să profite de o ieşire a lui Koselev până la marginea careului şi a şutat din prima, deşi se afla la 50 de metri distanţă de poartă. Mingea a mers, totuşi, destul de departe de poartă.
VIDEO cu rezumatul partidei