Sport

CSS6 București, performanță de excepție la kaiac-canoe. Tinerii sportivi au obținut 22 de medalii la Campionatul Național Școlar de la Bascov

Clubul Sportiv Școlar numărul 6 (CSS6) București a dominat Campionatul Național Școlar de Kaiac-Canoe de la Bascov, unde a câștigat nu mai puțin de 22 de medalii
07.08.2025 | 12:47
CSS6 Bucuresti performanta de exceptie la kaiaccanoe Tinerii sportivi au obtinut 22 de medalii la Campionatul National Scolar de la Bascov
Sportivii celor de la CSS6 București au devenit campioni naționali la kaiac-canoe în 2025. Foto: Facebook CSS6 București
ADVERTISEMENT

CSS6 București a câștigat Campionatul Național Școlar de Kaiac-Canoe, un sport cu o vastă istorie în România. Tinerii sportivi au avut o performanță uluitoare, dominând competiția, cu 22 de medalii câștigate și peste 200 de puncte acumulate.

CSS6 București, campioană națională la kaiac-canoe

Joi, 6 august 2025, a avut loc Campionatul Național Școlar de Kaiac-Canoe, unde Clubul Sportiv Școlar numărul 6 București (CSS6 București), a dominat copios întreaga competiție și și-a adjudecat locul 1 pe echipe, cu mai mult de 200 de puncte acumulate și 22 de medalii.

ADVERTISEMENT

Dintre cele 22 de medalii obținute, 9 sunt de aur, 10 de argint și 3 de bronz. Trei dintre sportivii celor de la CSS6 București sunt deja familiarizați cu marile competiții, participând la Campionatul European de Juniori & Tineret, desfășurat tot la Bascov, dar și la Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe de Juniori și Tineret din Montemor O Velho, Portugalia.

Sportivii clubului au avut o prestație de excepție și au confirmat valoarea școlii de kaiac-canoe din București. Aceste performanțe reflectă seriozitatea antrenamentelor și nivelul ridicat de pregătire, atât la nivelul curselor individuale, cât și a celor de echipă.

ADVERTISEMENT

„În spatele acestor medalii se află ore nenumărate de antrenament, disciplină și o dorință sinceră de a progresa. Nu este vorba doar despre rezultate, ci despre formarea unor caractere puternice, într-un cadru competitiv sănătos și educativ”, a declarat Profesorul Emerit Ilie Crinu.

ADVERTISEMENT

Cine sunt tinerii câștigători de medalii la Campionatul Național Școlar de Kaiac-Canoe de la Bascov

Pentru cele 22 de medalii obținute au fost realizate performanțe individuale, dar și de echipă:

9 medalii de aur:

  • Anghel Rebeca – K1 JIII F 1000m
  • Busu David – K1 B JII 1000m
  • Paul Sandra – K1 F JII 200m
  • Mihalcea Teodor – K1 B JI 200m
  • Busu David – K1 B JII 500m
  • Barbu David – K1 B JIII 1000m
  • Maya Surche și Abigail Tudoran – K2 JII 200m F
  • Maya Butan si Abigail Tudoran – K2 JII 500m F
  • Diaconescu Luca și Dumitru Sebastian – K2 B JI 1000m

10 medalii de argint:

ADVERTISEMENT
  • Surche Luca, Dumitrescu David, Gocea Alexandru și Radu Pantelimon – K4 B JII 1000m
  • Dumitrescu Victor, Moldoveanu Luca, Barbu David și Robert Trufasu – K4 B JIII 1000m
  • Paul Sandra – K1 F JII 1000m
  • Anghel Rebeca, Maxim Antonia, Diceanu Mayra și Georgescu Ema – K4 F JIII 1000m
  • Dumitrescu Victor și Moldoveanu Luca – K2 JIII 1000m B
  • Preda Antonina – K1 F J I 200m
  • Dumitrescu David și Pantelimon Radu – K2 B JII 200m
  • Surche Maya – K1 F JII 500m
  • Mihalcea Teodor – K1 B JI 500m
  • Luca Diaconescu și Dumitru Sebastian – K2 B JI 500m

3 medalii de bronz:

  • Preda Antonina – K1 F JI 500m
  • Murgea Marc și Mamara Maximilian – K2 B J II 1000m
  • Surche Luca – K1 B 200m JII

Ce este CSS6 București și care e tradiția în kaiac-canoe a acestui club

CSS6 București este una dintre cele mai prestigioase școli de de acest profil din România, cu o tradiție uriașă în formarea de sportivi pentru kaiac-canoe. De-a lungul a mai mulți ani, Clubul Sportiv Școlar București numărul 6 a descoperit și dezvoltat mai mulți sportivi care au ajuns campioni naționali și internaționali.

Un lucru ce confirmă nivelul de excelență a CSS6 București este faptul că nu mai puțini de 9 sportivi legitimați la prestigiosul club de kaiac-canoe fac parte din lotul național al României. Pentru Campionatul Național Școlar din 2025 au participat 24 de sportivi de la CSS6 București, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani.

ADVERTISEMENT
  • 9 medalii de aur a obținut CSS6 București la Campionatul Național Școlar de Kaiac-Canoe de la Bascov
  • 9 sportivi oferă CSS6 București pentru lotul național al României de kaiac-canoe