Sport

Medalie de argint pentru CSU ASE Superbet la Campionatul European al Cluburilor la șah. Cum au arătat clasamentele la open și la feminin

CSU ASE Superbet a obținut medalia de argint la Campionatul European al Cluburilor la șah, secțiunea feminin. La open, CSU ASE Superbet a terminat pe locul 6.
11.10.2022 | 10:42
Medalie de argint pentru CSU ASE Superbet la Campionatul European al Cluburilor la sah Cum au aratat clasamentele la open si la feminin
CSU ASE Superbet, medalie de argint la Campionatul European al Cluburilor la șah. Rezultate bune și la open, locul 6. Sursă foto: Facebook Federația Română de Șah
ADVERTISEMENT
11-10-2022
07:39

CSU ASE Superbet, medalie de argint la feminin la Campionatul European al Cluburilor la Șah. Locul 6 la open

CSU ASE Superbet a terminat cu 11 puncte (5 victorii, 1 egal, 1 înfrângere) cele 7 runde disputate la feminin la Campionatul European. La un punct în spatele campioanei ASVOe Pamhagen, din Austria, și la egalitate cu Cercle d’Echecs de Monte Carlo, față de care a fost în avantaj la Buchholz, sistemul de departajare.

 În ultimele două etape, disputate în weekend, CSU ASE Superbet a pierdut la limită în fața celor de la Monte Carlo, iar în ultima rundă învins pe Wood Green. Iată rezultatele înregistrate în ultimele două runde la feminin.

Runda 6: CSU ASE Superbet – Cercle d’Echecs Monte Carlo 1,5-2,5

Masa 1: Irina Bulmaga (2417) – Anna Muzychuk (2534) 1/2-1/2
Masa 2: Antoaneta Stefanova (2440) – Dinara Saduakassova (2434) 1/2-1/2
Masa 3: Ekaterina Atalik (2406) – Pia Cramling (2459) 0-1
Masa 4: Elizabeth Paehtz (2469) – Marsel Efroimski (2462) 1/2-1/2

Runda 7: CSU ASE Superbet – Wood Green 3-1\

Masa 1: Irine Sukandar (2401) – Irina Bulmaga (2417) 1/2-1/2
Masa 2: Dinara Saduakassova (2434) – Ketevan Arakhamia-Grant (2333) 1/2-1/2
Masa 3: Harriet Hunt (2359) – Ekaterina Atalik (2406) 0-1
Masa 4: Marsel Efroimski (2462) – Marsel Efroimski 0-1

Componența echipei femine a CSU ASE Superbet, medaliată cu argint la Campionatul European al Cluburilor: Irina Bulmaga, Dinara Saduakassova, Ekaterina Atalik, Marsel Efroimski, Jovana Rapport. Căpitanul echipei: Tiberiu Georgescu.

La open, CSU ASE Superbet a terminat pe locul 6, cu 10 puncte (4 victorii, 2 egaluri, 1 înfrângere). Asta după ce băieții au ratat dramatic victoria în ultima rundă, după ce Gukesh a forțat pe final cu Volokitin și a fost învins în cele din urmă. Anand adusese o victorie la prima masă. Pe de altă parte, Gukesh a adus victoria în runda 6. Iată rezultatele înregistrate în rundele 6 și 7.

Runda 6: CSU ASE Superbet vs Silla Valencia 3,5-2,5

  • Masa 1: Viswanathan Anand (2756) – Anton Korobov (2672) 1/2-1/2
  • Masa 2: Latasa Santos (2677) – Richard Rapport (2754) 1/2-1/2
  • Masa 3: Bogdan Deac (2707) – Pouya Idani (2623) 1/2-1/2
  • Masa 4: Alonso Rosell (2563) – D. Gukesh (2732) 0-1
  • Masa 5:  Dieter Nisipeanu (2615) – Esteban Forcen (2566) 1/2-1/2
  • Masa 6: Vitaliy Benadskiy (2570) – Gabriel Sargissian (2711)

Runda 7: CSU ASE Superbet – Tajfun Ljubljana 3-3

  • Masa 1: Viswanathan Anand (2756) – Arjun Ergaisi (2728) 1-0
  • Masa 2: Ivan Saric (2668) – Richard Rapport (2754) 1/2-1/2
  • Masa 3: Bogdan Deac (2707) – Nihal Sarin (2673) 1/2-1/2
  • Masa 4: Andrei Volokitin (2645) – D. Gukesh (2732) 1-0
  • Masa 5:  Dieter Nisipeanu (2615) – Borki Predojevic (2584) 1/2-1/2
  • Masa 6: Robert Markus (2615) – Gabriel Sargissian (2711)

Componența CSU ASE Superbet, locul 6 la open la Campionatul European al Cluburilor la Șah: Viswanathan Anand, Richard Rapport, Bogdan-Daniel Deac, D. Gukesh, Liviu-Dieter Nisipeanu, Gabriel Sargissian, Constanin Lupulescu, David Gavrilescu. Căpitanul echipei: Ivan Sokolov.

08-10-2022
12:47

CSU ASE Superbet, victorie în runda 5 la feminin la Campionatul European al Cluburilor. Eșec la open

CSU ASE Superbet a câștigat duelul din secțiunea feminin la Campionatul European la șah, scor 2,5-1,5, cu polonezele de la Gwiazda Bydgoszcz. La open, în schimb, CSU ASE Superbet a suferit o înfrângere 1,5-4,5 cu Novy Bor.

CSU ASE Superbet este pe primul loc în secțiunea feminin la Campionatul European la șah, după 5 runde, cu 9 puncte. La egalitate cu austriecele de la Pamhagen. Au rămas doar două runde de disputat, iar sâmbătă fetele de la CSU ASE Superbet vor înfrunta Cercle d’Echecs de Monte Carlo, cea mai bine cotată echipă la startul competiției. Iată ce rezultate s-au înregistrat la partida cu Gwiazda Bydgoszcz.

  • Masa 1: Alina Kashlinskaya (2482) – Irina Bulmaga (2417) 1-0
  • Masa 2: Dinara Saduakassova (2434) – Oliwia Kiolbasa (2404) 1/2-1/2
  • Masa 3: Julia Antolak (2315) – Ekaterina Atalik (2406) 0-1
  • Masa 4: Marsel Efroimski (2462) – Joanna Majdan (2301) 1-0

La masa 1, Irina Bulmaga a cedat după 54 de mutări, în condițiile în care pionul F mai putea fi oprit de la transformare doar prin sacrificarea turnului. La masa 2, Saduakassova s-a mulțumit cu o remiză prin repetiție după mutarea 38.

La masa 3, Ekaterina Atalik a obținut victoria cu piesele negreu, după ce adversara ei a cedat la mutarea 36. Nu mai putea salva un nebun aflat pe legare pe linia 1.

Marsel Efroimki și-a surclasat adversara, care propusese Apărarea Siciliană cu piesele negre. A rezultat o victorie rapidă, în doar 25 de mutări. Iată confruntările din runda 6.

Masa 1: Irina Bulmaga (2417) – Anna Muzychuk (2534)
Masa 2: Antoaneta Stefanova (2440) – Dinara Saduakassova (2434)
Masa 3: Ekaterina Atalik (2406) – Pia Cramling (2459)
Masa 4: Elizabeth Paehtz (2469) – Marsel Efroimski (2462)

La secțiunea open, CSU ASE Superbet a suferit prima înfrângere din competiție, în fața cehilor de la Novy Bor, o echipă foarte puternică. Au fost înfrângeri pentru Anand, Rapport și Nisipeanu. În vreme ce Gukesh, Deac și Sargissian au făcut remize.

  • Masa 1: Pentala Harikrishna (2717)  Viswanathan Anand (2756) 1-0
  • Masa 2: Richard Rapport (2754) – Vidit Santosh (2710) 0-1
  • Masa 3: Radoslaw Wojtaszek (2693) – Bogdan Deac (2707) 1/2-1/2
  • Masa 4: D. Gukesh (2732) – David Navara (2676) 1/2-1/2
  • Masa 5: Nils Grandelius (2651) – Dieter Nisipeanu (2615) 1-0
  • Masa 6: Gabriel Sargissian (2711) – David Anton Guijarro (2655) 1/2-1/2

La masa 1, Anand a cedat după mutarea 52 în duelul sută la sută indian cu Harikrishna. Cel din urmă a jucat perfect un final cu pion în plus. La masa 2, Rapport a cedat la mutarea 57, pentru că nu mai putea opri pionul de pe coloana A din drumul spre transformare.

La masa 3, Bogdan Deac nu a avut emoții cu piesele negre în fața experimentatului Radoslav Wojtaszek și s-a terminat cu o eemiză după 31 de mutări. La masa 4, Gukesh nu a reușit să pună probleme cu piesele albe în partida cu David Navarra și a fost o altă remiză.

La masa 5, Dieter Nisipeanu a făcut câteva erori în jocul de mijloc și a fost nevoit să abandoneze după ce Grandelius și-a transformat pionul la mutarea 46. La masa 6, Gabriel Sargissian a făcut o surprinzătoare remiză rapidă, după doar 15 mutări. În runda 6, penultima, CSU ASE Superbet va înfrunta pe spaniolii de la Silla Valencia.

  • Masa 1: Viswanathan Anand (2756) – Anton Korobov (2672)
  • Masa 2: Latasa Santos (2677) – Richard Rapport (2754)
  • Masa 3: Bogdan Deac (2707) – Pouya Idani (2623)
  • Masa 4: Alonso Rosell (2563) – D. Gukesh (2732)
  • Masa 5:  Dieter Nisipeanu (2615) – Esteban Forcen (2566)
  • Masa 6: Vitaliy Benadskiy (2570) – Gabriel Sargissian (2711)
07-10-2022
12:09

CSU ASE Superbet remize în etapa a 4-a, atât la open cât și la feminin

Meciuri egale pentru CSU ASE Superbet în etapa a 4-a la Campionatul European al Cluburilor la Șah, atât la open cât și la feminin. Vishy Anand și Irina Bulmaga au reușit victorii la masa 1 și astfel au salvat punctul pentru CSU ASE Superbet.

CSU ASE Superbet a fost condusă în ambele secțiuni, după ce D. Gukesh și Marsel Efroimski au suferit înfrângeri, dar s-a terminat 3-3, respectiv 2-2.

  • Masa 1: Viswanathan Anand (2756) – Shakhriyar Mamedyarov (2747) 1-0
  • Masa 2: Yuriy Kryvoruchko (2658) – Richard Rapport (2754) 1/2-1/2
  • Masa 3: Bogdan Deac (2707) – Yuriy Kuzubov (2612) 1/2-1/2
  • Masa 4: Sergey Fedorchuk (2619) – D. Gukesh (2732) 1-0
  • Masa 5: Gabriel Sargissian (2711) – Dennis Wagner (2570) 1/2-1/2
  • Masa 6: Sebastien Maze (2530) – Constantin Lupulescu (2603) 1/2-1/2

La masa 1, Anand a ales Partida Spaniolă, iar Mamedyarov a ales să sacrifice o calitate pentru a evita avansarea pionului e6. S-a dovedit o alegere greșită, iar Anand a jucat foarte precis și a adus punctul prin care CSU ASE Superbet a egalat.

La masa 2, Richard Rapport a jucat Apărarea Siciliană și nu a avut deloc probleme în fața lui Yuriy Kryvoruchko. S-a terminat cu remiză după 25 de mutări.

La masa 3, Bogdan Deac nu a obținut niciun avantaj din deschidere cu Yuriy Kuzubov și partida s-a terminat cu remiză după 30 de mutări.

La masa 4, Gukesh a vrut o partidă pe contre împotriva lui Sergey Fedorchuk, în Apărarea Siciliană, dar s-a văzut în dificultate după alegerile precise ale adversarului său. A cedat după mutarea 29.

La masa 5, Gabriel Sargissian nu a reușit să îl pună în dificultate pe Dennis Wagner, iar partida s-a terminat cu remiză prin repetiție la mutarea 35.

La masa 6, în una dintre cele mai lungi partide ale zilei, Constantin Lupulescu a presat cu piesele negre în fața lui Sebastien Maze. Într-o poziție închisă a încercat să forțeze victoria, în ciuda faptului că se afla în criză de timp. Până la urmă albul a găsit un contrajoc și s-a terminat cu remiză.

În runda a 5-a, CSU ASE Superbet va înfrunta singura echipă cu punctaj maxim după primele 4 meciuri, cehii de la Novy Bor. Echipele cu lotul cel mai puternic din competiție, astfel că se anunță 6 partide foarte tari.

  • Masa 1: Pentala Harikrishna (2717) Viswanathan Anand (2756) 
  • Masa 2: Richard Rapport (2754) – Vidit Santosh (2710)
  • Masa 3: Radoslaw Wojtaszek (2693) – Bogdan Deac (2707) 
  • Masa 4: D. Gukesh (2732) – David Navara (2676)
  • Masa 5: Nils Grandelius (2651) – Dieter Nisipeanu (2615)
  • Masa 6: Gabriel Sargissian (2711) – David Anton Guijarro (2655)

La feminin, Marsel Efroimski a fost învinsă la masa 4, dar Irina Bulmaga a salvat eroic punctul, cu victorie la masa 1. Au fost remize pentru Atalik și Saduakassova.

  • Masa 1: Irina Bulmaga (2417) – Elina Danielian (2431) 1-0
  • Masa 2: Anna Ushenina (2445) – Dinara Saduakassova (2434) 1/2-1/2
  • Masa 3: Ekaterina Atalik (2406) – Yuliia Osmak (2428) 1/2-1/2
  • Masa 4: Aleksandra Maltsevskaya (2389) – Marsel Efroimski (2462) 1-0

La masa 1, Irina Bulmaga a jucat o partidă maraton și era obligată să câștige pentru a evita înfrângerea în meci. A ales 3. Cc3 în Apărarea Franceză și a rezultat un joc pe contre. Danielian a fost nevoită să sacrifice figuri ușoare pe pionii foarte avansați ai Irinei și a sperat că va obține remiza într-un final de nebun și cal contra rege. Nu a fost cazul, pentru că Bulmaga a dovedit tehnică excelentă și a convertit fără emoții. În 93 de mutări!

La masa 2, Saduakassova a obținut fără probleme remiza într-un final de turnuri în care a avut un pion în minus. La masa 3, Ekaterina Atalik a jucat Deschiderea Engleză, dar a rezultat o remiză fără prea multe evenimente după 30 de mutări.

În fine, Marsel Efroimski a fost neinspirată în deschidere, varianta Kalashnikov din Sveshnikov. După ce a ales un schimb de nebuni și-a ajutat adversara să își poziționeze piesele mai armonios. Nu a reușit să revină în partidă nici după o eroare a adversarei sale, astfel că a fost nevoită să cedeze după mutarea 33. 

În etapa a 5-a la feminin, CSU ASE Superbet va juca împotriva polonezelor de la Gwiazda Bydgoszcz. Iată distribuția la cele 4 mese.

  • Masa 1: Alina Kashlinskaya (2482) – Irina Bulmaga (2417)
  • Masa 2: Dinara Saduakassova (2434) – Oliwia Kiolbasa (2404)
  • Masa 3: Julia Antolak (2315) – Ekaterina Atalik (2406)
  • Masa 4: Marsel Efroimski (2462) – Joanna Majdan (2301)
06-10-2022
08:47

CSU ASE Superbet, punctaj maxim la open și la feminin după 3 runde la Campionatul European al Cluburilor

CSU ASE Superbet continuă cu punctaj maxim și după etapa a 3-a de la Campionatul European al Cluburilor la șah. A fost o victorie cu 4-2 la open, în vreme ce fetele s-au impus cu 2,5-1,5.

Au fost victorii la open pentru Bogdan Deac, D. Gukesh și Constantin Lupulescu, în vreme ce Anand și Sargissian au făcut remize. Înfrângerea lui Rapport nu a afectat situația în meci pentru CSU ASE Superbet.

  • Masa 1: Rauf Mamedov (2646) – Viswanathan Anand (2756) 1/2-1/2
  • Masa 2: Richard Rapport (2754) – Kirill Shevchenko (2645) 0-1
  • Masa 3: Misratdin Iskandarov (2601) – Bogdan Deac (2707) 0-1
  • Masa 4: D. Gukesh (2732) – Ahmad Ahmadzada (2488) 1-0
  • Masa 5: Ulvi Sadikhov (2473) – Gabriel Sargissian (2711) 1/2-1/2
  • Masa 6: Constantin Lupulescu (2603) – Khazar Babazada (2463) 1-0

La masa 1, Rauf Mamedov a ales Partida Scoțiană și a găsit o linie prin care a reușit să îl pună în dificultate pe Vishy Anand. Ajutat de experiența uriașă, legendarul jucător indian a ținut masa cu piesele negre, în fața unui adversar foarte bine pregătit.

La masa 2, Rapport a pornit cu 1. Cf3, dar poziția a mers repede spre Deschiderea Catalană. Finalul părea să meargă spre o remiză, dar Richard a pierdut un pion și în cele din urmă a trebuit să se recunoască învins.

La masa 3 a fost un Giuoco Piano care părea să ducă spre remiză. În cele din urmă, însă, Bogdan a speculat o eroare comisă de adversarul său, care a abandonat după mutarea 53.

La masa 4, Dommaraju Gukesh a demonstrat încă o dată de ce este considerat cel mai mare talent în șahul actual. Și-a presat adversarul până când acesta a gafat și i-a oferit un pion liber spre transformare după un schimb de turnuri neinspirat. 

La masa 5, Gabriel Sargissian a presat pentru victorie, dar a fost nevoit să accepte remiza într-un final cu nebuni de culori diferite. Deși avea 2 pioni în plus, nu exista cale de a face progres.

Constantin Lupulescu a făcut și el un meci excleent și a obținut victoria datorită avansării pionului C, combinată cu un puternic atac pe flancul regelui. 

În runda a 4-a, CSU ASE Superbet are o partidă foarte tare, contra celor de la Schachclub Viernheim 1934. Shakhriyar Mamedyarov, câștigătorul Superbet Chess Classic 2021, va juca la masa 1 pentru formația din Germania. Iată duelurile care se vor disputa de la ora 15:00.

  • Masa 1: Viswanathan Anand (2756) – Shakhriyar Mamedyarov (2747)
  • Masa 2: Yuriy Kryvoruchko (2658) – Richard Rapport (2754)
  • Masa 3: Bogdan Deac (2707) – Yuriy Kuzubov (2612)
  • Masa 4: Sergey Fedorchuk (2619) – D. Gukesh (2732)
  • Masa 5: Gabriel Sargissian (2711) – Dennis Wagner (2570)
  • Masa 6: Sebastien Maze (2530) – Constantin Lupulescu (2603)

La feminin, strategia căpitanului Tiberiu Georgescu a dat roade. Marsel Efroimski, jucătoarea cu cel mai bun ELO de la CSU ASE Superbet a fost cea care a adus victoria în meci după ce s-a impus la masa 4.

Masa 1: Irina Bulmaga (2417) – Gunay Mammadzada (2483) 1/2-1/2
Masa 2: Ulviyya Fataliyeva (2422) – Dinara Saduakassova (2434) 1/2-1/2
Masa 3: Ekaterina Atalik (2406) – Gulnar Mammadova (2389) 1/2-1/2
Masa 4: Khanim Balajayeva (2384) – Marsel Efroimski (2462) 0-1

La masa 1 s-a jucat Apărarea Siciliană, iar Irina Bulmaga a avut un ușor avantaj pe final, pe care nu a reușit să îl concretizeze.

La masa 2, Saduakassova a avut câteva momente în care a stat mai rău, dar în cele din urmă s-a ajuns la o remiză prin repetiție la mutarea 40.

La masa 3 s-a jucat Deschiderea Engleză și s-a ajuns la o poziție blocată și evident remiză încă de la mutarea 39. În vreme ce Efromiski, cu piesele negre, a jucat Apărarea Siciliană și a câștigat în doar 33 de mutări datorită unui atac devastator pe flancul regelui. Runda 4 va aduce o confruntare cu austriecele de la ASVOe Pamhagen. 

  • Masa 1: Irina Bulmaga (2417) – Elina Danielian (2431)
  • Masa 2: Anna Ushenina (2445) – Dinara Saduakassova (2434)
  • Masa 3: Ekaterina Atalik (2406) – Yuliia Osmak (2428)
  • Masa 4: Aleksandra Maltsevskaya (2389) – Marsel Efroimski (2462)
05-10-2022
09:06

CSU ASE Superbet rămâne cu punctaj maxim la open și feminin și după runda 2

CSU ASE Superbet a bifat victorii atât la open cât și la feminin și în runda a doua la Campionatul European al Cluburilor la șah. Campioana României la ambele secțiuni, CSU ASE Superbet s-a impus cu 5-1 la open și cu 2,5-1,5 la feminin.

Vishy Anand a avut zi de odihnă la etapa a 2-a, în care CSU ASE Superbet a înfruntat Dunajska Streda la open. A intrat în schimb Richard Rapport, iar Constantin Lupulescu i-a luat locul lui David Gavrilescu. Ambii cu succes. Iată distribuția pe mese.

  • Masa 1: Richard Rapport (2754) – Miklos Nemeth (2459) 1-0
  • Masa 2: Albert Bokros (2453) – Bogdan Deac 0-1 (2707)
  • Masa 3: D. Gukesh (2732) – Zoltan Varga (2401) 1-0
  • Masa 4: Mate Bogi (2460) – Dieter Nisipeanu (2615) 1/2-1/2
  • Masa 5: Gabriel Sargissian (2711) – Marcel Borhy (2400) 1/2-1/2
  • Masa 6: Atilla Csonka (2314) – Constantin Lupulescu (2603) 0-1

La masa 1, Richard Rapport a jucat primul său meci în competiție pentru CSU ASE Superbet. A continuat să forțeze într-un final ce părea să meargă spre remiză, iar în cele din urmă adversarul său a greșit. Rapport a profitat imediat.

La masa 2, Bogdan Deac a ales Apărarea Franceză și, deși cu piesele negre, a avut un ușor avantaj încă din primele mutări. A continuat să preseze pe flancul regelui, iar adversarul său a cedat când nu mai putea opri transformarea pionului de pe coloana G.

La masa 3, Gukesh a răspuns excelent la Apărarea Scandinavă propusă de adversarul său. Tânărul indian a găsit câteva mutări de excepție și a câștigat în doar 30 de mutări.

La masa 4, Dieter Nisipeanu a jucat și el Apărarea Franceză și a stat mai bine cam pe tot parcursul jocului. Adversarul său a găsit de fiecare dată resurse defensive și s-a ajuns la o remiză la mutarea 82, când doar regii au rămas pe tablă.

La masa 5, Gabriel Sargissian a ales să nu forțeze în partida cu Marcell Borhy și a decis să propună remiză după doar 29 de mutări. Adversarul său a acceptat fără ezitare.

La masa 6, Constantin Lupulescu a ales Apărarea Siciliană și a obținut victoria după 47 de mutări. Pionii albului de pe flancul damei au fost mult mai lenți în drumul spre transformare decât cel de pe coloana G condus excelent de Lupulescu.

Ziua 3 de concurs, miercuri, va propune primul mare test pentru CSU ASE Superbet la open, de la ora 15:00. Campioana României va juca împotriva azerilor de la Vugar Gashimov, una dintre echipele de top din competiție. Iată cum arată duelul, cu Anand și Rapport la primele două mese.

  • Masa 1: Rauf Mamedov (2646) – Viswanathan Anand (2756)
  • Masa 2: Richard Rapport (2754) – Kirill Shevchenko (2645)
  • Masa 3: Misratdin Iskandarov (2601) – Bogdan Deac (2707)
  • Masa 4: D. Gukesh (2732) – Ahmad Ahmadzada (2488)
  • Masa 5: Ulvi Sadikhov (2473) – Gabriel Sargissian (2711)
  • Masa 6: Constantin Lupulescu (2603) – Khazar Babazada (2463)

La feminin, CSU ASE Superbet a avut o partidă destul de complicată cu austriecele de la Erste Bank. Irina Bulmaga a jucat primul ei meci în competiție și a suferit mult timp cu piesele negre. În cele din urmă a întors o poziție ce părea aproape pierdută și a adus un punct prețios.

Dinara Saduakassova a avut poziție clar câștigată cu Eline Roebers, la masa 2, dar a renunțat prea ușor la pionul liber de pe coloana B. Astfel că a fost nevoită să accepte o remiză în cele din urmă.

Ekaterina Atalik a fost ghinionista zilei pentru CSU ASE Superbet. A pierdut la timp partida de la masa 3 cu Dinara Wagner, deși poziția ducea evident la remiză.

La masa 4, Marsel Efroimski a obținut o poziție foarte bună din Ruy Lopez și în cele din urmă a adus o victorie fără emoții într-un final în care avea doi pioni legați în plus, iar regele adversarei fusese exilat pe coloana H.

Ziua 3 va aduce un duel foarte tare pentru CSU ASE Superbet, mai ales dacă ținem cont că doar 4 echipe au punctaj maxim după primele două runde. Va fi și la feminin o confruntare cu un club din Azerbaidjan, Odlar Yurdu. Iată distribuția pe cele 4 mese.

  • Masa 1: Irina Bulmaga (2417) – Gunay Mammadzada (2483)
  • Masa 2: Ulviyya Fataliyeva (2422) – Dinara Saduakassova (2434)
  • Masa 3: Ekaterina Atalik (2406) – Gulnar Mammadova (2389)
  • Masa 4: Khanim Balajayeva (2384) – Marsel Efroimski (2462) 

În categoria Open, CSU ASE Superbet pornește ca favorită numărul 1 a competiției. Are o distribuție absolut “stelară”, în frunte cu legendarul Viswanathan Anand, de cinci ori campion mondial.

CSU ASE Superbet, componență “stelară” la Campionatul European al Cluburilor la șah, în frunte cu legendarul Vishy Anand

Pe lângă Anand, un adevărat GOAT în istoria șahului, CSU ASE Superbet îl are în componență și pe noul star al șahului mondial, Dommaraju Gukesh. Indianul de 16 ani a făcut senzație la Olimpiada de Șah din această vară, cu 8 victorii în primele 8 meciuri disputate la masa 1.

ADVERTISEMENT

Richard Rapport, super transferul reușit de Federația Română de Șah, face și el parte din echipa CSU ASE Superbet. Iar Bogdan Deac și Gabriel Sargissian sunt ceilalți doi jucători cu ELO peste 2700 din lotul de excepție. De asemenea, echipa se bazează și pe Liviu Dieter Nisipeanu și Constantin Lupulescu, doi experimentați mari maeștri, plus David Gavrilescu, un junior care a demonstrat deja la cel mai înalt nivel.

CSU ASE Superbet, componență la Open: Viswanathan Anand (2756 ELO), Richard Rapport (2754), Dommaraju Gukesh (2732), Gabriel Sargissian (2711), Bogdan Deac (2707), Dieter Nisipeanu (2615), Constantin Lupulescu (2603), David Gavrilescu (2523).

CSU ASE Superbet, care săptămâna trecută a câștigat Superliga României atât la open cât și la feminin, s-a duelat cu islandezii de la Viking Chess Club în runda 1. A fost o victorie categorică pentru campioana României, scor 5,5-0,5.

ADVERTISEMENT
  • Masa 1: Johann Hjartarson (2468) – Viswanathan Anand (2756) 1/2-1/2
  • Masa 2: Bogdan Deac (2707) – Bragi Thorfinnsson (2421) 1-0
  • Masa 3: Bjorn Thorfinnsson (2356) – D. Gukesh (2732) 0-1
  • Masa 4: Dieter Nisipeanu (2615) – David Kjartansson (2316) 1-0
  • Masa 5: Pall Thorainsson (2168) – Gabriel Sargissian (2711) 0-1
  • Masa 6: David Gavrilescu (2523) – Gudni Petursson (2037) 1-0

Victorii spectaculoase în runda 1 pentru Deac, Nisipeanu și Gavrilescu. Gukesh, senzația de la Olimpiada de Șah, a câștigat și el pentru CSU ASE Superbet

La masa 1 s-a jucat o Engleză simetrică, iar Vishy Anand a ales să nu forțeze cu piesele negre în fața lui Johann Hjartarson. Mai ales în condițiile în care CSU ASE Superbet stătea deja excelent la celalte mese. Astfel, partida s-a terminat cu o remiză după 30 de mutări.

ADVERTISEMENT

La masa 2, Bogdan Deac a ales Sistemul Londonez și s-a impus în 33 de mutări. Adversarul său a cedat după ce românul a obținut o calitate și urma să câștige și un nebun după o excelentă combinație.

La masa 3, Gukesh a ales Indiana Regelui și și-a obligat adversarul să cedeze după 49 de mutări cu un excelent atac pe flancul regelui.

ADVERTISEMENT

La masa 4, Liviu Dieter Nisipeanu a jucat Gambitul Damei și a câștigat tot datorită unui atac devastator pe flancul regelui. Adversarul său a cedat după 37 de mutări.

La masa 5, disputa cu diferența cea mai mare de ELO, Gabriel Sargissian a câștigat cu piesele negre după doar 33 de mutări. În fine, David Gavrilescu s-a impus la masa 6, după o partidă spectaculoasă de 41 de mutări.

Magnus Carlsen este și el prezent la Campionatul European al Cluburilor. Richard Rapport intră și el în concurs marți pentru CSU ASE Superbet

CSU ASE Superbet a pornit cu o victorie clară în competiție, dar lupta se anunță foarte dură în continuare. În Austria vor înfrunta mulți dintre jucătorii de top ai lumii, inclusiv Magnus Carlsen, campionul mondial. Plus alte nume grele ca Shakhriyar Mamedyarov, Maxime Vachier-Lagrave, Arjun Ergaisi, Pentala Harikrishna sau Vidit Santosh.

În runda a 2-a, care se dispută marți, de la ora 15:00, CSU ASE Superbet va juca împotriva slovacilor de la Dunajska Streda. Iată care va fi componența pe mese la CSU, aleasă de căpitanul Ivan Sokolov, un alt nume cu greutate în istoria șahului:

  • Masa 1: Richard Rapport (2754) – Miklos Nemeth (2459)
  • Masa 2: Albert Bokros (2453) – Bogdan Deac (2707)
  • Masa 3: D. Gukesh (2732) – Zoltan Varga (2401)
  • Masa 4: Mate Bagi (2460) – Dieter Nisipeanu (2615)
  • Masa 5: Gabriel Sargissian (2711) – Marcell Borhy (2400)
  • Masa 6: Attila Csonka (2314) – Constantin Lupulescu (2603)

CSU ASE Superbet, victorie clară și la feminin la Campionatul European al Cluburilor. Saduakassova, Efroimski și Jovana Rapport au câștigat

La feminin, CSU ASE Superbet are de asemenea o echipă extrem de puternică. A obținut o victorie la fel de clară, împotriva sârboaicelor de la Sirmium, scor 3,5-0,5.

Componența CSU ASE Superbet la feminin: Marsel Efroimski (2462), Dinara Saduakassova (2434), Irina Bulmaga (2417), Ekaterina Atalik (2406), Jovana Rapport (2295)

  • Masa 1: Dinara Saduakassova (2434) – Jovana Eric (2252) 1-0
  • Masa 2: Tijana Blagojevic (2266) – Ekaterina Atalik (2406) 1/2-1/2
  • Masa 3: Marsel Efroimski (2462) – Marina Gajcin (2228) 1-0
  • Masa 4: Mila Zarkovic (2219) – Jovana Rapport (2295) 0-1

La masa 1, Dinara Saduakassova s-a impus într-un final tehnic de turn contra cal, după ce a tăiat practic rutele calului spre flancul regelui, unde fiecare parte avea câte 3 pioni. Negrul a cedat după mutarea 59.

Ekaterina Atalik a ținut fără emoții masa 2, la care adversara sa a propus Jocul celor 4 cai. A rezultat o remiză după doar 33 de mutări. La masa 3, Marsel Efroimski a răspuns excelent la Apărarea Siclilană propusă de adversara sa și a câștigat un final spectaculos, în care Gajcin a sperat la o remiză în turn și nebun contra turn. A cedat însă după mutarea 71, care a lăsat-o fără soluții în defensivă.

Jovana Rapport a ales Apărarea Franceză și a câștigat cu un impresionant atac pe flancul regelui, în doar 33 de mutări.

CSU ASE Superbet – Erstebank Baden în runda 2 la feminin. Irina Bulmaga intră și ea în concurs pentru campioana României

În runda a 2-a, CSU ASE Superbet va avea o misiune ceva mai dificilă, împotriva austriecelor de la Erste Bank Baden. Iată distribuția pe mese aleasă de căpitanul CSU ASE Superbet, Tiberiu Georgescu.

  • Masa 1: Nurgyul Salimova (2415) – Irina Bulmaga (2417)
  • Masa 2: Dinara Saduakassova (2434) – Eline Roebers (2352)
  • Masa 3: Dinara Wagner (2390) – Ekaterina Atalik (2406)
  • Masa 4: Marsel Efroimski (2462) – Josefine Heinemann (2318)
ADVERTISEMENT