Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a postat pe conturile sale de socializare o explicație a ceea ce crede el că ar fi greșit în tradiționalele saluturi creștinești din perioada Paștelui. Astfel, explică el, la ”Hristos a Înviat” trebuie să se răspundă cu aceeași afirmație, nu cu ”Adevărat a Înviat”.
Cristian Tudor Popescu propune o argumentație filosofică a răspunsurilor date la tradiționala urare ”Hristos a Înviat”. Jurnalistul consideră că răspunsul dat de toată lumea, acceptat și de preoți și Biserică – ”Adevărat a Înviat” – este greșit.
”Hristos a Înviat! Pentru orice creștin, e mai mult decât o afirmație, e o proclamație, în care nu încape nici umbră de îndoială. Aidoma unei axiome în matematică, ”Hristos a înviat!” nu are nevoie de nicio demonstrație, este. Replica însă, e un răspuns necerut, la o întrebare care nu se pune.
Adevărat a-nviat! implică existența întrebării: este adevărat sau nu este adevărat că Hristos a înviat?”, susține, în postarea sa, gazetarul Cristian Tudor Popescu.
Din acest motiv, Cristian Tudor Popescu explică că un răspuns judicios ar fi tot ”Hristos a Înviat”, explicându-și poziția în această chestiune de filosofie religioasă.
Conform jurnalismului, propoziția creștinească ”Hristos a Înviat” nu implică, nicio secundă, o întrebare, ci este o afirmație care nu poate fi tăgăduită. ”Învierea din morți a lui Iisus e dogma fundamentală a creștinismului. Fără ea, întreaga credință se prăbușește. De aceea, simpla întrebare de mai sus, care presupune un dubiu, este hulă.
După Adevărat a-nviat! ar trebui ca un creștin adevărat să întrebe indignat: „De ce-mi spui asta? S-a pus vreo clipă problema că n-ar fi adevărat că Hristos a înviat?”. Apoi, felul lipsit de respect față de Mântuitor în care e formulată Adevărat a-nviat!
Subiectul nu e rostit, nu e nici măcar înlocuit printr-un pronume cu majusculă, El. Din „economie”?! E prea mult a se repeta numele Domnului? Poți să fii eliptic când vorbești de învierea lui Iisus? Mai rău, așa mut cum este, subiectul Hristos nici măcar nu e așezat în capul vorbei, ca în Hristos a înviat!, acolo stă cuvântul „Adevărat”.
Adevărul îl face viu pe Hristos sau Hristos este izvorâtorul de adevăr? Iată de ce cred, eu, necredinciosul, că la Hristos a înviat! creștinește e să spui a doua oară Hristos a înviat! Orice altceva e de la Diavol”, a mai notat pe conturile sale de socializare Cristian Tudor Popescu.
Cu toate acestea, în ciuda părerii jurnalistului, tradiția spune că, în momentul în care preoții, în timpul slujbei de Paște, rostesc ”Hristos a Înviat”, credincioșii care asistă răspund cu ”Adevărat a Înviat”.
În fiecare an, creștinii ortodocși primesc vestea Învierii lui Hristos prin aprinderea Luminii Sfinte în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim.
”Vedem în fiecare an pogorându-se în chip miraculos, supranatural, această Lumină care, în primele minute nu arde. Este un foc nematerial, este o Lumină Sfântă ce coboară în duh de pace și de rugăciune în Biserica Sfântului Mormânt.
Ea vestește tuturor nădejdea că Hristos, Mântuitorul nostru Înviază din Morți, biruind moartea și aducând tuturor creștinilor, din toate locurile și din toate timpurile această veste extraordinară prin care ne asigură pe noi toți că avem acces, din nou, la Rai, la Mântuire, la iertarea păcatelor”, a explicat preotul Gabriel Cazacu pentru FANATIK.