Simona Halep

CTP despre victoria lui Halep împotriva Kudermetovei: „Ducem lipsă de normalitate în România, iar Simona ne-a oferit un meci normal”. Exclusiv

12.02.2021 | 12:35
CTP despre victoria lui Halep impotriva Kudermetovei Ducem lipsa de normalitate in Romania iar Simona nea oferit un meci normal Exclusiv
ADVERTISEMENT

Cristian Tudor Popescu a descris foarte simplu victoria Simonei Halep împotriva Kudermetovei: „un meci normal al Simonei Halep”. Numărul 2 mondial s-a impus fără emoții în două seturi, scor 6-1, 6-3 și s-a calificat în optimi la Australian Open.

Simona Halep a trecut peste problemele medicale și a oferit o partidă în care nu a lăsat niciun moment impresia că ar putea pierde acest meci, deși CTP avertiza că Veronika Kudermetova este o jucătoare incomodă, într-un interviu pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Cristian Tudor Popescu a analizat în exclusivitate pentru site-ul nostru victoria Simonei Halep în optimile de finală, unde poate întâlni coșmarul de la Roland Garros: Iga Swiatek.

Cristian Tudor Popescu validează victoria Simonei: „Semnul cel mai clar al încrederii și lucidității”

O dimineață bună, domnule Cristian Tudor Popescu…

– „Semnul cel mai clar al încrederii și lucidității Simonei, venite și din meciul precedent câștigat în acele condiții dramatice, s-a văzut la „contre-pied”. A găsit această lovitură de câteva ori în momente foarte importante, inclusiv la ultima minge.

ADVERTISEMENT

O astfel de lovitură este semnul lucidității și încrederii. Trebuie să fii foarte calm și foarte lucid să execuți o astfel de lovitură, care este de obicei foarte dăunătoare pentru adversar, pentru că îl scoate practic din joc și îi arată că nu poate face față tacticii adversarei.

CTP: „Ducem lipsă de normalitate în România, însă Simona ne-a oferit un meci normal!”

A fost un meci mai ușor decât cel din turul precedent…

– A fost un meci…normal! Ducem lipsă de normalitate în România, însă Simona ne-a oferit un meci aflat sub semnul normalității. Kudermetova, să recunoaștem, nu i-a pus mari probleme. Nu a avut nici pe departe determinarea și însuflețirea în joc a Ajlei Tomljanovic. Lentă, destul de statică și în același timp crispată, cu mâna încordată.

ADVERTISEMENT

Și nervoasă nejustificat! Asta arată de fapt că joci rău: când te enervezi pentru că greșești foarte mult. A făcut cadouri Simonei! Nu are rost să te enervezi când trimiți cu mingea sus în fileu din trei metri! Înseamnă că joci prost tu. Nu a fost o minge pe muchie de cuțit sau nu știu ce minge foarte disputată.

Un serviciu foarte bun al Simonei Halep.

– A servit tot timpul la linie cu primul și al doilea cu „kick” înalt! Foarte bine lucrat și greu de atacat. Cred că au fost unul sau două retururi câștigătoare ale Kudermetovei. În rest, nu a putut fi atacat serviciul doi. Acesta e progresul evident al Simonei.

ADVERTISEMENT

Simona Halep va juca duminică în optimile de finală ale Australian Open

Următoarea adversară a Simonei Halep pentru calificarea în sferturile de finală, este învingătoarea dintre Iga Swiatek şi Fiona Ferro. Duel care va începe în jurul orei 12:30, pe arena Margaret Court, după Denis Shapovalov – Felix Auger Aliassime.

Simona Halep va juca în optimi duminică, iar ora de start va fi anunţată sâmbătă dimineaţă. Simona a fost eliminată din proba de dublu şi va avea zi liberă sâmbătă.

„Mereu e greu să joci pentru prima oară cu cineva. Știam că lovește puternic, așa că a trebuit să am forță în picioare. Cred că și serviciul m-a ajutat mult astăzi. Am îmbunătățit mult serviciul, am muncit mult în pauză. Vreau doar să fiu mai puternică la toate capitolele. Suprafața de joc e mai rapidă decât anul trecut, trebuie să îmi ajustez și eu viteza și să pot bloca loviturile oponentei, dar îmi place asta și mă bucur de joc. Urmează o provocare mare, pentru că Swiatek m-a zdrobit la Roland Garros, deci trebuie să dau tot ce am mai bun împotriva ei. Vom vedea ce va fi” – Simona Halep.

ADVERTISEMENT