Simona Halep

CTP, impresionat de atitudinea Simonei Halep în finala de la Dubai: ”A câștigat acest meci la sacrificiu” + ”Artemon Apostu, o surpriză plăcută”

22.02.2020 | 21:06
CTP impresionat de atitudinea Simonei Halep in finala de la Dubai A castigat acest meci la sacrificiu  Artemon Apostu o surpriza placuta
ADVERTISEMENT

Simona Halep a luptat admirabil în finala de la WTA Dubai 2020. Cu Elena Rybakina de cealaltă parte a fileului, nimeni alta decât cea mai în formă jucătoarea din acest sezon, românca a dat totul pentru succes. Cristian Tudor Popescu a apreciat eroismul Simonei, dar și tactica adoptată în finala din Emiratele Arabe Unite.

CTP, după succesul Simonei Halep în finala de la Dubai: ”A câștigat acest meci la sacrificiu”

De două ore și jumătate a avut nevoie Simona Halep pentru a o răpune pe puternica Elena Rybakina din Kazahstan. Din nou, Halep a revenit de la 0-1 la seturi pentru a se impune în final cu 2-1.

ADVERTISEMENT

A fost 3-6, 6-3, 7-6 pentru Halep și al 20-lea titlu din carieră. Această evoluția a româncei l-a impresionat pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu, cel care a avut numai cuvinte mari pentru Halep.

”De mult timp nu am mai văzut-o atât de dornică de victorie pe Simona. A câștigat acest meci la sacrificiu.

ADVERTISEMENT

Cuvântul eroic chiar se potrivește acestui meci, pentru că diferența a făcut-o Simona în fața puternicei și talentatei adversare în vârstă de numai 20 de ani care a făcut un joc excepțional”, a spus CTP la digi24.

CTP: ”Simona a returnat torpile ale Rybakinei pe care nicio altă jucătoare din lume nu reușește să le retrimită în teren”

În opinia lui CTP, Simona Halep a reușit să se impună grație jocului său la primire. Românca a scos multe lovituri puternice ale Rybakinei, lucru evidențiat de jurnalist.

ADVERTISEMENT

”Simona a făcut diferența cu capacitatea de a returna în teren niște torpile ale Elenei Rybakina, pe care nici o altă jucătoare din lume în clipa de față nu le poate retrimite în teren.

Asta numai Simona poate să o facă și aici a reușit, foarte greu, pentru că Rybakina este solidă fizic, este calmă, arată o maturitatea de parcă ar avea în spate 15 ani de circuit WTA.

ADVERTISEMENT

Simona, în afară de aceste recuperări, uneori incredibile, eu nu înțelegeam, la anumite mingi nu am înțeles cum a reușit să le ajungă totusi, a mai făcut ceva – a atacat, atunci când i s-a ivit ocazia nu a stat pe gânduri și a încercat lovitura decisivă. Deci nu s-a mulțumit numai cu defensiva ei excepțională.”, a mai spus CTP pentru sursa citată.

CTP, laude și pentru Artemonu Apostu-Efremov

În momentele grele ale Simonei Halep din finala cu Rybakina, aceasta a apelat la ajutorul antrenorului său, Artemon Apostu-Efremov, iar asta s-a văzut pe tabelă și în joc.

Intervențiile ”secundului” lui Darren Cahill l-au impresionat și pe CTP.

”Simona a cerut ajutorul lui Artemon Apostu și bine a făcut. Iarăși o surpriză… Eu am fost destul de sceptic și chiar temător în legătură cu relația dintre Simona și Artemon Apostu la bancă, însă, iarăși o surpriză plăcută – există o chimie între cei doi. Există realmente comunicare. Simona îl ascultă.

Intervențiile lui, toate, nu numai din acest meci, au fost foarte utile Simonei. Nu numai că a sesizat foarte bine ce trebuie să facă Simona în fiecare momen, dar are și un ton potrivit. Un ton care i-a anulat Simonei, i-a blocat acele ieșiri, pe care i le știm, ale ei față de antrenor, față chiar și de Darren Cahill”, a mai spus CTP.

ADVERTISEMENT
Tags: