Simona Halep

CTP, îngrijorat după despărțirea dintre Halep și Cahill! ”Va fi foarte greu să găsească un înlocuitor”

10.11.2018 | 10:09
CTP ingrijorat dupa despartirea dintre Halep si Cahill Va fi foarte greu sa gaseasca un inlocuitor
ADVERTISEMENT

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu este îngrijorat după anunțul despărțirii dintre Simona Halep și Darren Cahill. Ziaristul consideră că australianul este cel mai bun antrenor din lume în momentul de față, iar liderului din clasamentul WTA îi va fi greu să găsească un înlocuitor pe măsură.

”Este o veste proastă. N-are rost să încercăm să îndulcim pilula. Nu știu câți dintre admiratorii, dintre suporterii mai vechi sau mai noi ai Simonei Halep știu și înțeleg importanța exceptională a muncii lui Darren Cahill în acești ani cu Simona. Plecarea lui Darren Cahill face foarte dificilă înlocuirea lui de către Simona. Darren Cahill este probabil cel mai bun antrenor din lume în momentul de față”, a spus Cristian Tudor Popescu la un post de televiziune.

ADVERTISEMENT

CTP, îngrijorat după despărțirea dintre Halep și Cahill: ”Este cel mai mare sfătuitor în tenis”

”Cel puțin pentru mine, este cel mai mare sfătuitor în tenis pe care l-am văzut în mai bine de o jumătate de veac. S-ar putea face, de pildă, o carte cu intervențiile lui Darren Cahill cu Simona Halep în acești ani, care ar putea să fie o referință pentru studii privind psihologia tenisului, a sportului și nu numai”, a spus îngrijorat Cristian Tudor Popescu după despărțirea dintre Halep și Cahill.

”Va fi foarte greu pentru Simona să găsească un înlocuitor pentru Darren Cahill, care să se apropie de valoarea acestuia din punct de vedere profesional și uman. Darren îi lasă o zestre Simonei, una de achiziții tehnice, tactice, de control emoțional și de capacitate de a se stăpâni pe sine pe teren”, a menționat jurnalistul.

ADVERTISEMENT

CTP crede că cei doi ar putea să mai colaboreze în viitor

CTP a precizat că nu știe cum va arăta viitorul antrenor al liderului mondial: ”Să vedem cum va reuși Simona să gestioneze această zestre, pentru că ea are momente în care e foarte puternică, așa cum am văzut-o în acest an, în atâtea meciuri, extrem de grele, dar are și momente în care își pierde concentrarea, determinarea, deviază de la linia pe care s-a aşezat cu atâta succes împreună cu Darren Cahill. Atunci va fi nevoie de cineva care să-i fie alături. Nu știu cum va arăta acel cineva”.

Cu toate acestea, jurnalistul crede că este posibil ca cei doi să mai colaboreze în viitor: ”E foarte posibil. Sunt convins că această despărțire este chiar așa cum spune Darren Cahill, legată de probleme familiale, și nu de o ruptură, o neînţelegere cu Simona Halep. Oricând, mai ales peste un an, poate fi reluată această colaborare. S-au mai văzut astfel de cazuri. Din alte motive, dar iată cazul lui Djokovic, care s-a despărțit de antrenor, cu rezultate proaste pentru Djokovici vreme de aproape doi ani, după care iată-l din nou numărul 1 mondial cu Marian Vajda. Mi se pare cât se poate de plauzibilă o astfel de revenire”.

ADVERTISEMENT

Antrenorul australian Darren Cahill a anunțat că a încetat colaborarea cu Simona Halep, motivându-și decizia prin faptul că vrea să fie mai mult timp alături de familie. După această despărțire, liderul WTA va trebui să-și aleagă un nou antrenor pentru anul 2019, iar pe listă se află cinci nume în acest moment.