Sport

CTP n-a avut emoții pentru victoria Simonei Halep cu Shuai Zhang: „Adevăratul test e meciul cu Paula Badosa, un adversar de mare calibru!” Exclusiv

Cristian Tudor Popescu a analizat pentru FANATIK victoria Simonei Halep cu Shuai Zhang. Expertul e de părere că meciul cu Paula Badosa va arăta nivelul la care se situează în acest moment numărul 21 WTA.
28.04.2022 | 16:30
CTP na avut emotii pentru victoria Simonei Halep cu Shuai Zhang Adevaratul test e meciul cu Paula Badosa un adversar de mare calibru Exclusiv
Simona Halep se află pe locul 21 în clasamentul WTA, în timp ce Paula Badosa e numărul 2 mondial. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Simona Halep s-a calificat fără emoții în turul doi la turneul de la Madrid, după ce a învins-o fără drept de apel în aproximativ o oră pe Shuai Zang, scor 6-2, 6-3.

CTP așteaptă meciul Simonei Halep cu Paula Badosa: „Acolo vom vedea cam la ce nivel este acum”

Cristian Tudor Popescu a analizat în exclusivitate pentru FANATIK victoria Simonei Halep din primul tur al turneului de la Madrid.

ADVERTISEMENT

„N-aș vrea să fac comentarii entuziaste acum. Simona a jucat bine, dar e doar un prim meci. Paula Badosa este foarte puternică. Pe Kudermetova ar putea să o bată și o cunoaște destul de bine. Badosa este întradevăr un adversar foarte puternic”.

Chiar dacă Badosa joacă „acasă” în Spania, Cristian Tudor Popescu consideră că Simona Halep are un atu deloc de neglijat: „Mai este însă un detaliu important. Faptul că se joacă la Madrid, unde Simona se simte foarte bine pe această arenă și alături de publicul madrilen. Asta o ajută”. 

ADVERTISEMENT

Cristian Tudor Popescu e încântat de forma fizică arătată de Simona: „Stă foarte bine acum și nu a avut niciun fel de ezitare”

Simona Halep a revenit pe terenul de tenis după o pauză de patru săptămâni, iar CTP nu crede că va avea probleme din acest punct de vedere: „Mi-a plăcut astăzi la Simona fizicul. În ce măsură se mișcă și cum o acoperă terenul. Stă foarte bine fizic acum și nu a avut niciun fel de ezitare în deplasare, iar ăsta e un lucru foarte bun, pentru că dacă nu 100% fizic nu avem ce să mai discutăm”.

Simona Halep a avut meciuri extrem de grele cu Shuai Zang, lucru scos în evidență și de către CTP: „I-a mers și serviciul bine, dar Shuai Zang nu a fost la nivelul la care poate să fie. E o adversară foarte grea, cu care Simona a avut mari probleme în trecut. I-a dat niște bătăi mari de cap! E o jucătoare redutabilă, dar acum nu a fost la nivel.

ADVERTISEMENT

A jucat modest și pare că nu e pregătită pentru zgură. Jocul ei pare că suferă din principa transferului de la meciurile de pe hard pe zgură. Nu aș fi foarte optimist, fericit după acest meci. Este o victorie firească, utilă. Simona a jucat bine, dar așa se întâmplă când în față nu ai pe cineva care să îți pună probleme deosebite și prinzi curaj”.

CTP: „Acolo am văzut că Zhang nu e pregătită pentru acest turneu”

La începutul setului doi, chinezoaica a condus cu 2-0 și a avut trei mingi de 3-0, însă Simona Halep a făcut break și a câștigat următoarele patru game-uri: „A fost un moment la începutul setului doi, în care Zhang a fost 2-0 și 40-0! Acolo am văzut-o că ea nu este pregătită pentru acest turneu, pentru că practic nu a știut să joace acel moment din punct de vedere tactic. Nu a putut să fie lucidă și să se ducă la 3-0. A fost confuză și i-a permis Simonei să facă break și să revină”.

ADVERTISEMENT

Simona Halep va juca cel mai probabil în turul doi cu Paula Badosa, care s-a impus în primul set cu Veronika Kudermetova: „Una peste alta, e bine că Simona a câștigat. Aștept însă un test adevărat pentru Simona, care s-ar putea să fie meciul cu Paula Badosa, un adversar întradevăr de mare calibru. Acolo vom vedea cam la ce nivel este acum Simona”, a declarat Cristian Tudor Popescu în exclusivitate pentru FANATIK.

CTP, surprins de eliminarea Soranei Cîrstea în primul tur la Madrid: „La Istanbul am văzut-o jucând destul de bine”

Sorana Cîrstea a fost eliminată încă din primul tur la turneul de la Madrid, de către Nuria Parrizaz-Dias, scor 6-4, 6-2:  „Nu ar fi trebuit să piardă la Parrizaz-Dias. E destul de surprinzător, pentru că la Istanbul am văzut-o jucând destul de bine pe Sori. Bine așezată în jocul pe zgură, deci a venit destul de bine pregătită din punctul ăsta de vedere”, a concluzionat reputatul ziarist.

  • 48.655 de euro a primit Simona Halep pentru calificarea în turul 2 la Madrid
ADVERTISEMENT