News

CTP: „Războiul cu Rusia al Occidentului va dura decenii. Orban e un Putin, își bate joc de UE din cauza Trianon. Macron a zbârcit-o!”

Scriitorul și jurnalistul Cristian Tudor Popescu crede că războiul cu Rusia al Occidentului va dura decenii, că Orban e un Putin, care își bate joc de UE din cauza Trianon-ului și că Macron „a zbârcit-o” cu alegerile
08.04.2022 | 21:47
CTP Razboiul cu Rusia al Occidentului va dura decenii Orban e un Putin isi bate joc de UE din cauza Trianon Macron a zbarcito
CTP: „Războiul cu Rusia al occidentului va dura decenii. Orban e un Putin, își bate joc de UE din cauza Trianon. Macron a zbârcit-o!”
ADVERTISEMENT

Jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu crede că ne așteaptă un război lung și o separare între lumea democratică și cea a dictaturilor naționaliste.

„Războiul cu Rusia al Occidentului va dura decenii”

Războiul cu Rusia al lumii occidentale nu va înceta vreme de decenii. Și să zicem că Rusia rămâne în cele două regiuni mici (Donețk și Lugansk – n. red.) sau e împinsă dincolo de graniță. Dar va merge mai departe Ucraina sau NATO să cucerească? Nu. Deci va rămâne Putin. L-am văzut la moartea prietenarului Jirinovski, cel care zicea că o să înece Moldova în sânge, Putin e tânăr, o să stea cu armata masată la graniță și cu mâna pe robinetul de gaz”, a spus scriitorul și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

ADVERTISEMENT

Ceea ce nu se poate imagina de aici înainte este neutralitatea. Nu mai există noțiunea de neutralitate. Lumea, pe termen mediu și lung, se va împărți. Aici va exista o „cortină de fier”, aici va fi un „zid al Berlinului”, dar nu-l va construi Rusia, ci Occidentul”, crede CTP.

El spune că, dacă se va reuși provocarea unui recul al Rusiei, în acest timp al reculului Ucraina și Moldova trebuie să intre cel puțin în UE, iar Suedia și Finlanda să intre urgent în NATO.

ADVERTISEMENT

„Orban e un Putin. FIDESZ trăiește pentru Trianon, spune că Ungaria a fost ciopârțită de celelalte țări”

Orban i-a prostit în față, cu pacea, pe maghiari. N-are niciun sens! Dacă rușii bombardează ceva din NATO, pot să bombardeze orice. Orban le spune ungurilor că-i apără de Rusia, că este posibil ca Putin să atace doar Ungaria, nu și pe celelalte țări din NATO care au ajutat Ucraina. Sau invers, Rusia atacă toate țările NATO din est, numai Ungaria nu”, mai spune CTP.

UE mai are o vină, pe lângă „taxa de protecție” plătită mafiei KGB-iste care s-a întins în toată Europa, anume Ungaria. Ungurii o s-o ducă bine cu gazul rusesc, noi o să strângem cureaua, pentru că este corect să facem asta pentru a pedepsi nemerniciile făcute de Rusia”, acuză jurnalistul.

ADVERTISEMENT

Ungaria ar trebui dată afară din UE și din NATO, să-și facă rubla monedă națională. E o problemă de morală. Orban e un Putin. Știți de ce face Orban toate astea față de UE, de ani de zile își bate joc de ea, o sfidează? Pentru Trianon. FIDESZ trăiește pentru Trianon, spune că Ungaria a fost ciopârțită de celelalte țări. De ce face asta? Pentru că nu are o armată ca și Putin”, a mai declarat Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

Uitați-vă la absurdul situației, Ungaria e membru NATO, ea nu poate fi atacată de Rusia pentru că e membru NATO, nu pentru că a păstrat pacea Orban. Cum mai poate fi ținută Ungaria în UE și NATO, după ce a făcut ce a făcut”, s-a întrebat, retoric, ziaristul.

ADVERTISEMENT

„Orice dictatură naționalistă este coruptă până în măduva oaselor. Poporul rus e un popor al morții”

Orice dictatură naționalistă este coruptă până în măduva oaselor, corupția se instalează la nivel instituționalizat, de stat, imediat ce se instalează naționalismul. În Rusia este o corupție uriașă, acum se vede cum au furat banii de la armată”, a adăugat CTP.

Poporul rus este un popor al morții. Nu are cum să mă mire modul în care omoară civili ucraineni, femei, bătrâni, copii. Rușii se omoară pe ei înșiși cu același sânge rece. Știți câți civili au murit în războiul civil? 8 milioane, Stalin a omorât mai mulți ruși decât a reușit Reichul, armata lui Hitler, în Uniunea Sovietică”, a mai spus scriitorul și jurnalistul.

Putin și-a început mandatul cu omorârea a 23 de persoane de pe submarinul Kursk, pentru că au refuzat ajutorul norvegian și britanic”, și-a amintit CTP.

Acum le-au oferit autoritățile din Ucraina 3.000 de cadavre, luați-i, îngropați-i creștinește. Au adus incineratoare pentru soldații ruși, le ia actele ca să nu se știe cine a murit. Putin bagă oameni să moară în Ucraina cum bagi bușteni în foc. Nu contează rușii pentru Kremlin”, a adăugat CTP, cu referire la crematoriul mobil trimis de Rusia la Mariupol.

„Se construiește un „zid al Ucrainei”, Rusia va fi acolo cu India și Coreea de Nord”

El a vorbit și despre ce se va întâmpla cu regimul de la Kremlin. „O să-i condamne pe Putin și regimul lui, și nu vor putea să iasă din Rusia, că-i arestează. Cum v-am zis, se construiește un „zid al Ucrainei”, Rusia va fi acolo cu India și Coreea de Nord”. CTP spune însă că nu e sigur că și India, care a acuzat China de atac cibernetic, va face parte din această alianță.

Rusia este furnizorul de arme al Indiei, și se pare că din pricina tensiunii cu China, India începe să se distanțeze de Rusia și să se apropie de SUA, e mai îngrijorată de relația cu China decât de relația cu Rusia. Rusia rămâne cu Brazilia lui Bolsonaro, cu dictaturile”, consideră jurnalistul.

O lume în care „dictatura medicală” împotriva căreia ați ieșit în stradă – știți ce se întâmplă acum în China? 20 de milioane de oameni au fost ținuți în carantină cu arma, iar cei care nu vor să se vaccineze sunt arestați pe loc”, a relatat CTP.

„Pentru Terra ar fi bine să avem un război nuclear. Macron s-a crezut mai șmecher decât Putin”

Dacă s-ar declanșa un război nuclear acum și ar fi distrusă omenirea în proporție de 90%, ar fi bine sau nu? Nucleara nu alege, omoară tot. Pentru planeta Pământ nu e rău, e bine. Pentru ființa numită Terra ar fi bine să avem un război nuclear”, consideră jurnalistul.

Președintele Macron a zbârcit-o. Aroganța din el l-a făcut să creadă că o să fie cel mai mare om politic al Europei, care va reuși să oprească războiul prin intervenția lui, și că asta îl va face să arate bine în ochii europenilor și ai francezilor. Știți ce a spus Putin? Colegul Macron m-a năucit, cinci ore și ceva.

Americanii i-au spus că Rusia are niște interese clare. Și Macron a pierdut în plan intern. Nu vreau să mă gândesc ce ar fi Marine Le Pen la conducerea Franței, care  vrea să scoată Franța din UE și NATO. S-a crezut mai șmecher decât era cazul, și în raport cu cine? Cu Putin!”, și-a încheiat CTP tirada împotriva președintelui francez.

ADVERTISEMENT