Sport

CTP nu are milă de „tricolori” după semieșecul cu Islanda: „Sare mingea ca din colțul mesei”

Gazetarul a pus tunurile pe jucătorii din naționala României după remiza cu Islanda. Principala „victimă” a fost „căpriorul” Alibec, dar nu au scăpat nici cei din care mingea „sare ca din colțul mesei”.
13.11.2021 | 16:41
CTP nu are mila de tricolori dupa semiesecul cu Islanda Sare mingea ca din coltul mesei
ADVERTISEMENT

Mare iubitor al fotbalului, Cristian Tudor Popescu a urmărit cu atenție prestația elevilor lui Mirel Rădoi în duelul cu Islanda – încheiat la egalitate, 0-0 – și s-a lansat apoi într-o adevărată tiradă la adresa lor. Printre „victime” s-au numărat „căpriorul” Denis Alibec, pus la zid din cauza „lentorii” de care a dat dovadă în majoritatea fazelor, dar și cei care au greșit preluări aparent banale.

Noi avem o medie de trei atingeri, adică sare mingea ca din colțul mesei din jucătorii noștri, de la această națională. Generația de tinichea. Ăștia suntem, cu ăștia defilăm, și uite cum defilăm. Ca la pompele funebre”, a comentat gazetarul, adăugând că șansele de calificare la barajul pentru CM 2022 sunt aproape nule.

ADVERTISEMENT

Pentru a prinde locul doi în grupă, „tricolorii” au nevoie de un pas greșit al Macedoniei de Nord în fața Islandei. Coroborat, bineînțeles, cu o victorie în Liechtenstein. Ambele partide se joacă duminică, 14 noiembrie, cu începere de la ora 19:00.

CTP îi pune la zid pe elevii lui Mirel Rădoi după semieșecul cu Islanda

Am văzut meciul. Exista un banc cu o persoană care se văita… ‘vai, ce sete mi-e, vai, ce sete mi-e, vai, ce sete mi-e…’. Și în sfârșit îi dă cineva să bea și după aia spune ‘vai, ce sete mi-a fost, vai, ce sete mi-a fost, vai, ce sete mi-a fost..’.

ADVERTISEMENT

Acum trebuie să comentăm ca și cum ar fi ceva de comentat la ceea ce am văzut pe ecran. l-am văzut acolo pe căpriorul selecționatei României, domnul Alibec. Da, căpriorul… este foarte… sprinten… așa…, nu știu câte kilograme are. Nu l-am văzut în formă niciodată pe băiatul ăsta.

Și, în general, nu știu ce caută în selecționată, în națională, în fotbalul actual, un jucător cu asemenea capacități de deplasare, cum are domnul în cauză. Nu se poate așa ceva! N-ai cum! Oricât de tehnic ai fi, în fotbalul actual, cu asemenea lentoare… Uitați-vă și dumneavoastră, preluare…

ADVERTISEMENT

Noi avem o medie de trei atingeri, adică sare mingea ca din colțul mesei din jucătorii noștri, de la această națională. Nu știu ce aș putea să-i mai reproșez lui Rădoi. Este vorba de calitatea jucătorilor.

Singurul lucru… dacă avem jucători mai buni ca ăștia și Rădoi nu i-a băgat, atunci e vinovat. Dar, dacă aceștia sunt floarea, crema, spuma fotbalului românesc în acest moment, generația de… ce? Generația de tinichea, poate – prin comparație cu generația de aur -, atunci asta e, ăștia suntem, cu ăștia defilăm, și uite cum defilăm. Ca la pompele funebre”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi 24.

ADVERTISEMENT

Cuvinte de laudă pentru Ianis Hagi: „Știe cu pucul”

Spre deosebire de ceilalți colegi din lotul României, Ianis Hagi a reușit câteva faze notabile – culminate cu cea din minutul 85, când șutul său de la marginea careului a lovit stâlpul porții adverse – și a fost lăudat pentru calitățile sale tehnice.

Este singurul care – cum spuneam, am jucat și eu fotbal cândva -, „știe cu pucul”, domne! Știe cu pucul, adică mingea îl ascultă, are acuratețe în joc. E o plăcere să vezi cum taie calea mingii, cum pune stopurile, cum preia, cum pasează… Are acuratețe.

Iarăși, un număr de pase greșite date, înspăimântător, domne… De la 5 metri pasezi greșit la adversar fără să fii presat de nimeni? Dar, mă rog… Eu mi-am pus niște speranțe în Rădoi, de aia m-am uitat.

Astă-primăvară l-am apărat pe Rădoi, am spus domne, totuși vrea să facă ceva nou în fotbalul românesc, față de ce văzusem atâția și atâția ani, echipa aia ancrasată și cenușie, dar în ultimă instanță e vorba de jucători. Asta este! Tactici, c-o fi, c-o păți… sisteme, 4-2-4, 5-4-1… Nu, domne! Problema este ce calitate avem.

Calitatea acestei echipe este asta pe care am văzut-o. Calitate tehnică. Ca să aplici orice tactică din lumea asta, trebuie ca jucătorii să posede un anume nivel tehnic. Fizic, nu mai vorbesc”, a conchis gazetarul.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,01 este cota pentru „total goluri prima repriză – peste 1,5” la meciul Liechtenstein – România. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT