Costurile lunare ale unei familii cu doi adulți și un copil de doi ani au înregistrat o majorare semnificativă după scumpirile aplicate începând cu 1 august 2025. De la alimente de bază, la produse pentru igienă și suplimente medicale, costurile au urcat constant, afectând bugetul în mod vizibil. Iată o comparație concretă între prețurile din 31 iulie și cele din 1 august, în principalele magazine de retail.
Pornim de la povestea unui cuplu cu un copil, care face săptămânal cumpărături din Carrefour, Kaufland și Penny. Ei aleg produsele în funcție de magazin și promoțiile disponibile, însă în weekendul trecut au observat că au plătit mai mult față de data trecută pentru aceleași produse.
În coșul lor, de la Carrefour, au ajuns două pâini, fiecare cu prețul de 1,69 lei, și două sticle de lapte 3.5%, care acum costă 15,45 lei, față de 15,19 lei anterior. Uleiul a crescut de la 9,39 lei la 9,49 lei, iar cașcavalul clasic de 450 de grame s-a scumpit de la 27,55 lei la 28,09 lei.
Cafeaua de 250 grame, un produs esențial, a înregistrat o creștere semnificativă, de la 38 lei la 50 lei, iar în alte magazine prețul ajunge chiar și până la 56 de lei. La fructe, cele 3 kilograme de mere costă 7,99 lei per kilogram, iar roșiile inimă de bou au un preț de 9,99 lei per kilogram. Castraveții cornichon au ajuns la 5,49 lei tot per kilogram.
În plus, la capitolul produse de curățenie, detergentul pentru rufe (pentru 50 de spălări) s-a scumpit de la 78,19 lei la 79,49 lei.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/diferentele-de-pret-31-iulie-vs-4-august-2025.jpg)
În doar câteva zile, pentru același coș de cumpărături s-au adăugat cel puțin 14,46 lei.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/diferentele-de-pret-31-iulie-vs-4-august-2025-2.jpg)
Chiar pe 1 august, cuplul menționat anterior, care obișnuiește să cumpere produse proaspete de la Penny cel puțin o dată pe săptămână, a observat scumpiri semnificative față de ziua precedentă. Pentru aceleași produse: 2 kilograme de mere golden, 2 kilograme de păstrăv eviscerat, 1 kilogram de pipote și 5 iaurturi de băut pentru care au plătit pe 31 iulie, 153,61 lei, pe 1 august au fost nevoiți să achite 156,91 lei.
Diferența de 3,30 lei, pare minoră, dar repetată săptămânal, impactul asupra bugetului lunar devine tot mai vizibil.
În același zi, familia formată din doi adulți și un copil a mers și la Kaufland, de unde a cumpărat 30 de ouă, care au crescut în preț de la 24,99 lei pe 31 iulie la 25,44 lei pe 1 august. De asemenea, au luat 2 kilograme de banane, menținând prețul constant de 6,99 lei pe kilogram, și detergent de vase, care s-a scumpit ușor, de la 11,99 lei la 12,19 lei. Astfel, doar pentru aceste produse, costul total a crescut cu 0,65 lei în doar o zi.
FANATIK a realizat o analiză detaliată privind impactul lunar al scumpirilor. Astfel, pe parcursul a patru săptămâni, suma totală pe care familia o va plăti în plus pentru aceleași produse va crește considerabil. Doar în cazul cumpărăturilor realizate la Carrefour, unde diferența de prețuri săptămânală este de 14,46 lei, cheltuielile suplimentare vor ajunge la aproape 58 de lei lunar.
La Penny, unde scumpirea a fost de 3,30 lei pentru coșul de cumpărături, impactul lunar se ridică la peste 13 lei. De asemenea, la Kaufland, unde creșterea de prețuri a fost mai redusă, dar totuși vizibilă, familia va plăti cu 2,60 lei mai mult în fiecare lună. În total, aceste diferențe însumează o cheltuială suplimentară de aproximativ 74 de lei pe lună, pentru exact aceleași produse.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/diferentele-de-pret-31-iulie-vs-4-august-2025-1.jpg)
Pe lângă scumpirile la alimente și produsele de uz casnic, familia a resimțit creșteri importante și la alte cheltuieli esențiale. De exemplu, începând cu 1 august 2025, suplimentele alimentare s-au scumpit considerabil, din cauza majorării cotei de TVA de la 19% la 21%. Astfel, un supliment care costa până acum 109 lei va ajunge să coste 121 lei, adică o scumpire de aproximativ 12 lei.
Și carburanții au devenit mai scumpi. Benzina s-a majorat cu circa 0,43 lei pe litru, iar motorina cu aproximativ 0,40 lei pe litru. Această creștere vine în urma ajustării accizelor și a creșterii TVA-ului, măsuri menite să aducă mai mulți bani la bugetul de stat.
Pentru un plin mediu de 50 de litri, familia noastră va plăti în plus între 20 și 21,5 lei pe lună. Această sumă poate părea mică, dar este semnificativă pentru mulți șoferi, mai ales pentru cei care folosesc zilnic mașina pentru navetă sau la serviciu.
De la 1 iulie 2025, și facturile la energie electrică pentru consumatorii din România s-au mărit, după ce au fost eliminate schemele de plafonare a prețurilor. Odată cu încheierea acestei perioade, prețurile sunt stabilite liber de furnizori, în funcție de evoluția pieței. Astfel, un consumator care plătea anterior, de exemplu, 68 de lei pentru un consum lunar de 100 kWh, ar putea vedea factura dublată, ajungând să plătească în jur de 130 de lei.
Astfel, la un calcul estimativ realizat de FANATIK, familia cu doi adulți și un copil va plăti, în medie, cu aproximativ 118 lei mai mult pe lună pentru aceleași produse și servicii față de perioada anterioară majorărilor de prețuri.