News

Cu cât se vinde un apartament aflat la ultimul etaj într-un mare oraș din România. Cât a ajuns să coste: “Vezi că strici piața…”

Piața imobiliară din România nu dă semne de ”slăbiciune”, cel puțin nu la început de an 2025. Așadar, prețurile sunt în continuare mari în multe orașe.
19.01.2025 | 17:57
Cu cat se vinde un apartament aflat la ultimul etaj intrun mare oras din Romania Cat a ajuns sa coste Vezi ca strici piata
Cu cât se vinde un apartament aflat la ultimul etaj într-un mare oraș din România. Cât a ajuns să coste: "Vezi că strici piața...". Foto: Clujnapoca.ro
ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, greu de atins prețurile incredibile din Cluj-Napoca, acolo unde proprietarii ajung să ceară sume exorbitante pentru un apartament. Cu toate acestea, atâta timp cât cererea răspunde unei oferte, oamenii fac profit serios din investiții în piața imobiliară din oraș.

Cu cât se vinde un apartament aflat la ultimul etaj într-un mare oraș din România

Astfel, am ajuns în situația ca un apartament de 4 camere la ultimul etaj al unui bloc din cartierul Zorilor să fie scos la vânzare c 500.000 de euro. Locuința are doar 100 metri pătrați, așadar rezultă un cost de 5.000 de euro pe metru pătrat, un preț nejustificat pentru zona respectivă.

ADVERTISEMENT

În Cluj-Napoca în medie metrul pătrat se vinde cu 3.000 de euro, aproape dublu față de alte orașe. Chiar și așa, cei 5.000 de euro ceruți în această situație (pe metru pătrat) par să fie exagerați. O spun internauții care au luat cu asalt anunțul de vânzare al acestui apartament.

”Apartament de vânzare în Zorilor! Preț 525.000 euro! 4 camere în zona Observator, 105 mp. Oferim spre vânzare un apartament cu 4 camere, situat într-o locație deosebită în Zorilor, ideal pentru cei care caută o locuință cu acces facil la toate facilitățile importante ale orașului.

ADVERTISEMENT

Cu o suprafață utilă de 105 mp, acest apartament oferă un spațiu generos și bine compartimentat, incluzând hol, sufragerie cu bucatarie, 3 dormitoare, dresing, o terasa de 30mp si un balcon de 6 mp. Acesta se află la etajul 6 al unui imobil nou, cu 6 etaje, și este potrivit atât pentru cei care doresc să se mute imediat, cât și pentru cei care își doresc să personalizeze locuința după propriul gust”, se mai arată arată în anunț.

Internauții sunt foarte critici când vine vorba despre acest anunț

Ca de obicei, internauții au fost critici când au văzut ”tupeul” unor oameni, cu toate că fiecare e liber să ceară cât dorește pe bunul său, atâta timp cât cineva vine și îi oferă acești bani. ”Ai încurcat cifra 3 cu 5”, a scris un internaut. ”Nu se va vinde nici pe aproape de acest preț.

ADVERTISEMENT

Anunțul este fie pus la plezneală, poate prinde prostul care totuși dă 499k după “negociere”, fie e pus să crească piața, pentru ca să forțeze și celelalte apartamente să se vândă mai scump, sau efectiv să se vândă la prețurile actuale, pentru că par ieftine în comparație cu acesta”, a scris un alt internaut.

Alți cârcotași au remarcat că stă să vină criza, astfel că toată piața imobiliară se va duce în cap. ”Așa crizuță vine și mai cumpară naiba la prețurile astea. La banii ăștia îmi iau o viloacă într-o zonă liniștită, departe de poluarea și aglomerația Clujului și de restul banilor trăiesc fără sa muncesc”, a povestit un alt bărbat.

ADVERTISEMENT

Internauții au fost cu adevărat enervați în momentul în care au aflat că acest apartament nici măcar nu are garajul inclus. Așadar, garajul vine separat pentru 25.000 de euro. ”Să dai 525.000 pe un apartament șă sa nu îți dea nici măcar loc de parcare în banii astia. Bine că nu se vând separat și electrocasnicele din apartament că face imediat domnul agent milionu!”, s-a enervat altcineva.

ADVERTISEMENT