FCSB își va afla luni, 5 august, posibila adversară din play-off-ul UEFA Champions League. Până la acea partidă, Campioana României va trebui să o înfrunte pe Sparta Praga, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
FCSB și-a aflat adversara din play-off-ul UEFA Europa League! În cazul în care Campioana României nu va trece de Sparta Praga, echipa antrenată de Elias Charalambous se va duela cu LASK Linz, din Austria, formație care a terminat pe locul trei în sezonul recent încheiat în Bundesliga (n.r denumirea campionatului din Austria).
Posibilii adversari ai lui FCSB din play-off-ul Europa League, în cazul în care Campioana României nu trece de Sparta Praga, sunt:
FCSB va juca in playofful Champions League cu PAOK Salonic, echipa antrenata de Razvan Lucescu daca cele doua echipe vor elimina Sparta Praga, respectiv Malmo, in turul 3 din Liga Campionilor. Tragerea la sorți pentru play-off-ul Ligii Campionilor a avut loc luni, 5 august, ora 13:00, la sediul UEFA, iar FCSB nu este cap de serie. Posibilii adversari ai roș-albaștrilor au fost:
Adversarii posibili sunt mai valoroși, din punct de vedere al cotelor de piață, însă pe listă nu se regăsește nicio echipă din primele cinci campionate europene, iar așa cum a arătat în trecut, FCSB se poate duela de la egal la egal cu orice echipă europeană.
Până la play-off-ul din UEFA Champions League, Campioana României trebuie să treacă de „dubla” cu Sparta Praga din turul trei preliminar, despre care Nicolae Stanciu a vorbit și consideră că suporterii români vor face diferența.
Pentru a ajunge în această fază a competiției, echipa patronată de Gigi Becali a trebuit să treacă două tururi preliminare. Campioana României a trecut cu brio primele două dueluri europene, reușind să le elimine fără prea mari probleme pe Virtus (San Marino) și Maccabi Tel Aviv (Israel).
Prezența în turul trei preliminar al UEFA Champions League i-a asigurat FCSB-ului prezența într-o grupă de competiție europeană, anume UEFA Conference League, iar în cazul unui succes în fața cehilor, roș-albaștrii vor avea asigurată prezența în grupele UEFA Europa League.
Patronul lui FCSB, Gigi Becali, a vorbit după victoria cu Maccabi Tel Aviv și totodată calificarea în turul trei preliminar al UEFA Champions League. Latifudinarul din Pipera declară că echipa sa are doar un singur scop, anume ajungerea în grupele Ligii Campionilor după 10 ani.
„Trebuia să marcăm, bine, a vrut Dumnezeu și am marcat în a doua repriză. Nu sunt mulțumit de joc, dar sunt fericit de calificare. Eu vreau în Liga Campionilor și în Liga Campionilor trebuie să marcăm un gol.
Lumea spunea „nu, domne, șanse minime să treci de Maccabi”. Uite că am bătut Maccabi. Nu știu ce să spun acum, am avut și eu mari emoții. Mă bucur că ne-am calificat, dar jocul trebuie să fie mai bun.
Într-un fel, cel mai mult mă bucur de Baeten, pentru care am insistat mult împotriva tuturor. Îți dai seama ce face acum Mititelu? Am insistat pentru el, mai trebuie să se pregătească, dar mă bucur. Jocul nostru în atac a fost periculos, dar de când a plecat Coman nu am mai fost periculoși în atac. E clar că mai trebuie să luăm ceva în atac. Cu Tănase cred că vom completa lotul”, a declarat Gigi Becali, după victoria cu Maccabi Tel Avi.