Istvan Kovacs a tras concluziile după un sezon în care a arbitrat la foc automat. Cel mai bine cotat arbitru român al momentului a încheiat stagiunea cu apariții la EURO 2024 din Germania, unde a condus două meciuri în faza grupelor.
Istvan Kovacs a avut parte de un sezon reușit. „Centralul” român în vârstă de 39 de ani a stabilit în stagiunea precedentă recordul de meciuri arbitrate în Liga Campionilor și, totodată, a fost delegat de UEFA la finala Europa League, Atalanta – Leverkusen 3-0.
Kovacs a făcut echipă în sezonul 2023/2024 cu asistenții Ovidiu Artene și Vasile Marinescu. „A fost sezonul perfect, atât pentru mine, cât și pentru colegii mei din brigadă, și ne-am bucurat de fiecare moment.
Familia mea a fost la Dublin pentru finala Europa League. Îmi aduc aminte când am participat ca spectatori la Koln la meciul dintre Belgia și România. A fost o înfrângere, dar meciul și spectatorii ne-au făcut să ne simțim mândri.
A fost un vis devenit realitate, întotdeauna mi-am dorit să arbitrez o finală europeană și, iată, s-a întâmplat ca aceasta să fie deja a doua din carieră. Ne-a făcut fericiți faptul că am reușit să ducem meciul la final cu brio”, a declarat Istvan Kovacs, conform FRF.ro.
Istvan Kovacs a mărturisit că niciun meci nu seamănă cu altul din punct de vedere al arbitrajului. Arbitrul român susține că echipa sa are toate detaliile puse la punct în momentul în care ajunge în vestiar. Totul se stabilește înainte, când se ține și un discurs.
„Meciurile nu sunt la fel. Din punct de vedere al pregătirii nu am făcut nimic diferit pentru că mă pregătesc la fel pentru orice partidă. Când ajungem în vestiar deja toate detaliile sunt puse la punct.
De obicei discutăm în hotel și acolo, într-adevăr, se ține un discurs. Ne amintim prin câte meciuri am trecut ca să arbitrăm o finală și intrăm cu încredere pe terenul de joc. Știm că suntem pregătiți și nu poate să se întâmple nimic deosebit”, a mai spus Istvan Kovacs.
Istvan Kovacs a arbitrat Slovenia – Serbia 1-1 și Cehia – Turcia 1-2 în faza grupelor la EURO 2024. „Centralul” din SuperLiga a rămas plăcut surprins de atmosfera unui turneu final european. Kovacs a anticipat încă de anul trecut că România va ieși din grupe la EURO 2024.
„A fost cea mai frumoasă experiență de până acum. Meciuri intense, spectatori foarte mulți, stadioane pline și organizare excepțională. Am reprezentat România cu mare brio și cu mândrie.
Anul trecut, într-un interviu, am spus că naționala României va depăși faza grupelor. S-a întâmplat acest lucru, ne-am bucurat enorm pentru reușitele lor și acum spun că naționala asta o să mai aducă fericire românilor și în următorii ani.
Orice finală vine este bine venită. Ne pregătim în continuare și vedem ce ne aduce viitorul. Este mult mai bine decât cum am visat. Pentru mine, arbitrajul este cea mai frumoasă meserie din lume. Cu această ocazie îi îndemn și îi rog să vină și să îmbrățișeze această meserie pentru că o să aibă doar de câștigat”, au fost cuvintele lui Istvan Kovacs.
După meciurile din faza grupelor, Istvan Kovacs a fost păstrat în corpul de arbitri UEFA pentru meciurile din optimi și sferturi de la EURO 2024. Totuși, ieșirea în decor a arbitrului român la Cehia – Turcia (1-2), când a acordat 18 cartonașe galbene și două roșii, i-a făcut pe șefii arbitrilor de la UEFA să-l trimită „acasă” pe Istvan Kovacs.