Cu ce își hrăneau țăranii români copiii la 1850? Doctorii din acea perioadă nu aveau cuvinte de laudă la adresa lor: „Baie nu fac”

Acum există numeroase cărți și experți care le explică proaspeților părinți cum să-și crească și să-și educe copiii. În jurul ailor 1850, însă, aceste mijloace de informare nu existau, iar țăranii români își creșteau pruncii așa cum știau ei. Condițiile, însă, nu erau cele mai bune, de aici și rata mică de supraviețuire.

Cum își îngrijeau țăranii români copiii

În zilele noastre, informația este la orice pas. Părinții se citesc și se pregătesc pentru creșterea unui copil încă dinainte ca acesta să fie conceput. Și este greu de crezut pentru generațiile tinere că, cu zeci de ani în urmă, s-a putut și altfel.

Fără cărți și cursuri de parenting, în jurul anilor 1850, țăranii românii își creșteau copiii așa cum știau ei. Din cauza lipsei metodelor de contracepție, mulți prunci veneau pe lume. Dar condițiile în care aceștia trăiau făceau ca mulți dintre aceștia să nu supraviețuiască.

Statisticile de la acea vreme arată că nouă din zece decese erau cauzate de sărăcie. Doctorul Gheorghe Crăiniceanu a dedicat, în lucrarea sa scrisă în 1895 – „Igiena țăranului român”, un capitol țăranilor români.

Digi24.ro

Avertismentul experților: România riscă raționalizări obligatorii și blackout, din cauza lipsei investițiilor. Apel către ANRE

De aici aflăm și cum arăta diversificarea la acea vreme și ce mâncau bebelușii. „Hrana copiilor de țâță de asemenea trebuie adusă în acord cu prescripțiunile igienei, şi atunci mortalitatea copiilor va scade. Forte neigienic este a îndopa copiii mici, numai de câte 2-3 luni, cu mămăligă şi alte nutrimente greu de mistuit”, scria dr. Gheorghe Crăiniceanu, conform shtiu.ro. 

Digisport.ro

S-au dus la biserică pentru nunta lui Ronaldo cu Georgina și au avut o surpriză uriașă! ”Momentul va rămâne în istorie”

În plus, obiceiul de a-și înfășa foarte strâns copiii, pe care țăranii de la acea vreme îl aveau, nu le făcea deloc bine celor mici. „Rea este stringerea prea tare în fașe a mâinilor şi piciorelor copiilor, sub cuvînt că acestea să crescă drepte, pe când ele numai strînse nu se pot desvolta cum se cade.

Și apoi strîmbarea piciorelor şi a mânilor nu provine din nelegare strînsă. Și nici nu pot fi împedecată prin acesta. Căci originea acestor strîmbări zace în diferite bole. Mai cu semă ale oselor. Ca aşternutul de sub copil să fie mai puțin deteriorat de umedele ce se produc, este bine ca o salteluță potrivită să fie umplută cu paie ori cu frunză de fag şi alte asemenea, putendu-se astfel schimba mai des”, a mai spus medicul.

Țăranilor români nu le plăcea apa

De asemenea, etnograful clujean Constantin Bărbulescu nota în lucrarea sa, „România Medicilor. Medici, țărani și igienă rurală în România de la 1860 la 1910”, faptul că țăranii români nu doar că nu avea multă grijă de copiii lor, dar nici cu apa nu erau prieteni.

„Baie generală niciodată nu fac, nici femeile, nici bărbații. Și aceștia nici pe cap nu se spală decât în mod excepțional. Se înțelege lesne în ce stare este pielea țăranului. Un strat gros de murdărie stă totdeauna pe dânsa. Și aceia care au avut ocazia să stea între dânşii cunosc mirosul caracteristic pe care îl exhală din cauza pielii și a hainelor murdare”, a scris medicul Constantin Popescu la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Iar I. C. Drăgescu, un alt medic din acea perioadă, nota în anul 1866 că țăranii sunt oameni „care fug de apă și care în toată viața lor nu s-au scăldat decât o dată, la botez”.

„Ţăranul de obicei nu face baie decât atunci când din întâmplare cade în apă. Din această pricină, părțile trupului care asudă miros greu. Unii nu se spală decât o dată pe săptămână, duminica. Dar și atunci dau cu puțină apă pe obraz și pe mâini”, spunea doctorul.