Bijuteriile din argint tind să se oxideze, motiv pentru care este bine să știi cu ce să le cureți ca să fie din nou strălucitoare. Găsești aceste ingrediente ieftine în orice magazin. Culoarea maronie sau neagră a acestor accesorii va fi dată uitării.
Oamenii care confecționează sau comercializează bijuterii din argint știu cum se spală corect acestea. De asemenea, experții cunosc cu ce produse este indicat să fie curățate pentru a fi ca atunci când le-ai achiziționat.
Nu este nevoie să cumperi soluții costisitoare și chimice din comerț, ci trebuie să apelezi la unele simple. Se găsesc în orice gospodărie pentru că au întrebuințări multiple. Unul dintre aceste ingrediente este bicarbonatul de sodiu.
Produsul se amestecă cu apă clocotită și se toarnă într-un vas în care în prealabil au fost puse accesoriile. Obiectele trebuie să stea pe fundul castronului, pe o folie de aluminiu. Se lasă să acționeze preț de câteva minute.
În această perioadă trebuie să se formeze o spumă care are rolul de a spăla bijuteriile din argint. Accesoriile sunt curățate instant pentru că atomii de sulf, care dau culoarea neagră, trec de pe obiectele de argint direct pe folia de aluminiu.
Ulterior, bijuteriile de argint se scot din vasul în care au stat și se clătesc cu apă călduţă. Procesul nu trebuie să dureze prea multă vreme. Apoi, se lasă să se usuce pe un șervețel sau pe un prosop curat, care nu lasă scame.
Bijuteriile din argint pot fi curățate și cu alte ingrediente, nu doar cu bicarbonat de sodiu. Accesoriile confecționate din acest material se pot spăla rapid și ușor cu zeama de la o lămâie sau cu oțet. Se lasă jumătate de oră în unul dintre aceste produse.
Imediat ce au fost scoase din vas accesoriile se clătesc cu apă călduţă. La final specialiștii recomandă să se șteargă cu un prosop de bumbac sau cu o lavetă. De asemenea, bijuteriile din argint pot fi din nou strălucioare cu ajutorul amoniacului sau cu pastă de dinți.