Sport

Cu ce se ocupă soția lui Andrei Burcă. A făcut numeroase sacrificii pentru a-i fi alături

Ce meserie are, de fapt, partenera lui Andrei Burcă. Tânăra a renunțat la multe lucruri ca să-i fie aproape fotbalistului.
30.08.2025 | 09:45
Cu ce se ocupa sotia lui Andrei Burca A facut numeroase sacrificii pentru ai fi alaturi
Ce meserie are Mara, soția lui Andrei Burcă. Sursa foto: Instagram. Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Internaționalul român Andrei Burcă, ajuns la vârsta de 32 de ani, are tot ce-i trebuie. Are o carieră frumoasă, dar puțini știu cu ce se ocupă femeia cu care s-a căsătorit în urmă cu un an. Soția sportivului a făcut numeroase sacrificii pentru a-i fi mereu alături.

Cu ce se ocupă soția lui Andrei Burcă

Andrei Burcă o duce bine pe plan profesional după ce a fost prezentat ca jucător al celor de la Yunnan Yukun. Fotbalistul va face parte din noua formație care a promovat în prima ligă a Chinei. Aceasta îl are legitimat și pe Alexandru Ioniță II.

ADVERTISEMENT

Cunoscutul sportiv pare că a dat lovitura și în planul personal. S-a căsătorit în vara lui 2024 cu Mara Iulia Cîmpean, de profesie avocat. Nunta fabuloasă s-a desfășurat la numai câteva luni de la cererea în căsătorie.

Frumoasa tânără a primit inelul de logodnă pe 30 decembrie 2023, moment în care a postat pe social media o imagine inedită. Soția lui Andrei Burcă le-a arătat tuturor bijuteria impresionantă primită de la fotbalist.

ADVERTISEMENT

„Abia aștept să-mi petrec restul vieții cu tine”, a scris atunci Mara Iulia Cîmpean, pe contul de Instagram, în dreptul unei imagini alb-negru. Fotografia a fost realizată în timpul vacanței petrecute la Paris.

ADVERTISEMENT

Urmăritorii de pe rețelele de socializare au rămas uimiți de inelul de logodnă, deși poza nu-i arată pe cei doi protagoniști. De asemenea, oamenii din social media nu au ezitat să le ofere felicitări tinerilor și urări de bine.

ADVERTISEMENT

Sacrificiile făcute de soția lui Andrei Burcă

Soția lui Andrei Burcă a făcut numeroase sacrificii de-a lungul anilor pentru a-i fi aproape. Maria Iulia Cîmpean s-a mutat de mai multe ori pentru a locui împreună cu partenerul de viață. A făcut acest pas de fiecare dată când jucătorul semna un nou contract.

La un moment dat cei doi au stat în Arabia Saudită. În altă perioadă au locuit în Emiratele Arabe Unite. Cel mai probabil tânăra îl va urma și de această dată pe fundașul central și își va face bagajele pentru a se stabili în China.

ADVERTISEMENT

Pe rețelele de socializare tânăra a notat orașul de reședință drept Yuxi. Localitatea se află în partea centrală a provinciei Yunnan din Republica Populară Chineză. Centrul administrativ e reprezentat de districtul Hongta.

Yuxi se găsește la o distanță de aproximativ 90 de kilometri sud de Kunming. Prin urmare, soția lui Andrei Burcă este pregătită pentru această schimbare de domiciliu. În altă ordine de idei, șatena este originară din Cluj-Napoca.

Andrei Burcă și Mara Iulia, nuntă ca-n povești

După ce Denis Drăguș și Ianis Hagi și-au unit destinele cu alesele inimilor lor a venit și rândul lui Andrei Burcă. Fotbalistul a decis să facă marele pas alături de frumoasa sa iubită, într-o ceremonie fabuloasă. Nunta a fost una ca-n povești.

Mireasa a purtat o rochie care i-a pus în valoare silueta trasă prin inel, în timp ce mirele a optat pentru un costum elegant. Cei doi tineri au fost cununați de cumnatul cântăreței de muzică de petrecere Vlăduța Lupău.

Nașii spirituali ai cuplului sunt Ionuț Rus și soția acestuia. Cununia civilă a avut loc pe 17 iulie 2024, Andrei Burcă și Mara Iulia marcând momentul printr-o ședință foto. La cea religioasă a fost prezent și animalul lor de companie.

Mesajul lui Andrei Burcă după eliminarea de la EURO 2024

Andrei Burcă este o fire competitivă și își dorește să câștige atunci când ajunge în teren. După eliminarea de la EURO 2024 nu a putut sta deoparte și a transmis un mesaj care nu a fost trecut cu vederea, cu siguranță, de niciun jucător.

În plus, fundaşul central al lui Edi Iordănescu a ținut să le mulțumească spectatorilor și fanilor pentru atmosfera de pe toată durata turneului final. România a câştigat grupa E de la EURO 2024, însă a fost scoasă din joc în optimile de finală de către Olanda.

„O seară tristă pentru noi, le mulţumim fanilor pentru că au fost senzaţionali pe toată durata acestui turneu. Ne bucurăm că am reuşit să ieşim din grupă de pe primul loc. Am jucat bine în primele 15 minute. 

A venit acel gol la prima fază a lor. Ne-au destabilizat. Am încercat, pentru România joc orice e posibil. Suntem dezamăgiţi, dar în acelaşi timp… mă încearcă multe sentimente acum, ne-am dorit foarte mult.

Acesta este nivelul, ne-am bătut de la egal la egal cu toată lumea. Trebuie să nu mai mergem din 8 în 8 ani la turneele finale, să învăţăm din acest turneu final şi să căpătăm experienţă.

Fanilor le transmit că ei au fost jucătorul numărul 1, când îi avem alături putem face lucruri măreţe”, spunea la acea vreme Andrei Burcă, pentru Pro TV, după eliminarea României de la EURO 2024, relatează as.ro.

Detalii despre cariera lui Andrei Burcă

Andrei Burcă este cotat de către site-ul de specialitate transfermarkt.com la 3 milioane de euro. Fotbalistul român a fost integralist în toate meciurile naţionalei de la EURO 2024. În ultimii doi ani a jucat în zona Golfului.

Mai exact, sportivul a semnat contracte avantajoase cu echipe din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Mai târziu, stoperul român și-a continuat cariera în China. În prezent, îmbracă echipamentul celor de la Yunnan Yukun.

În aceeași notă, Andrei Burcă a plecat în China datorită salariului motivant pe care-l va încasa în perioada următoare. I s-a propus suma de aproximativ 100.000 de euro pe lună. Antrenorul echipei este Jorn Andersen.