Cu cine a semnat Andrey, portarul din cauza căruia Meme Stoica a fost dat afară de la Steaua

Eduard Popa   
in Fotbal intern
04/04/2018, 09:45
Cu cine a semnat Andrey, portarul din cauza căruia Meme Stoica a fost dat afară de la Steaua

Acum Andrey a ajuns să joace în Seria D din Brazilia. Goalkeeperul a semnat cu Fluminense de Feira, echipă care joacă în liga a patra din Brazilia. Portarul era liber de contract şi ultima dată a jucat pentru Macae – tot din Brazilia, în 2017. Andrey a fost transferat după ce Deola, titularul postului, s-a accidentat grav la genunchi şi este de aşteptat să revină spre finalul anului.

Andrey Nazario a jucat la FCSB, în perioada iulie 2006 – octombrie 2007 şi a plecat cu scandal. Acesta a fost transferat la insistenţele lui Mihai Stoica, alături de Elton, după o vizită făcută în Brazilia. Însă portarul brazilian s-a accidentat grav la scurt timp după ce a ajuns la FCSB. După ce şi-a revenit din accidentare, el n-a reuşit să se impună şi a fost dat afară de patronul FCSB.

Andrey, „mărul discordiei” dintre Meme şi Gigi

La acea vreme au apărut informaţii că Mihai Stoica ar fi primit comision din transferurile lui Elton şi Andrey şi a fost atunci dat afară de la Gigi Becali. FCSB a fost singura aventură europeană a lui Andrey. După ce a plecat din România, a mai jucat pentru echipele braziliene Cruzeiro, Portuguesa, Criciuma, ABC, America-RN, Paysandu, Boa Esporte, Macae şi pentru iranienii de la Siah Jamaegan.

7 meciuri a jucat Andrey pentru Steaua, între iulie 2006 şi ianuarie 2008