News

Cu cine ar fi fost înșelată Kate Middleton de către Prințul William!Presa britanică a dezvăluit tot

10.04.2019 | 15:35
Cu cine ar fi fost inselata Kate Middleton de catre Printul WilliamPresa britanica a dezvaluit tot

Povestea de dragoste a lui Kate Middleton și a Prințului William al Marii Britanii a fost de la început presărată cu scandal, despărțiri, înșelat și multe semne de întrebare. Cei doi s-au cunoscut în timpul în care erau studenți la Universitatea St. Andrews din Scoția, iar de atunci au rămas împreună, cu unele pauze.

Kate Middleton ar fi fost înșelată de către Prințul William cu marchiza de Cholmondeley

Iubirea lor s-a aflat tocmai în 2004, când au fost surprinși într-o vacanță la ski, iar următorii ani nu au fost deloc ușori, căci presa le-a urmărit până și respirația. De altfel, cei doi au fost sub atenția tuturor dat fiind că aveau o relație care de multe ori implica și al treilea om, Prințul William înșelând-o adesea pe Kate.

Zvonurile din tabloidele britanice susțin că, în pofida faptului că cei doi au o familie frumoasă și trei copii, Prințul ar fi călcat strâmb din nou. Ispită i-ar fi fost chiar una dintre cele mai apropiate prietene a cuplului, Rose Hanbury, marchiza de Cholmondeley. Conform thesun.co.uk, ar fi fost deja exclusă din cercul său de către ducesa de Cambridge.

Cu cine ar fi fost înșelată Kate Middleton de către Prințul William!Presa britanică a dezvăluit tot
Relația lor a fost de la început presărată cu despărțiri, infidelitate și multe pagini scrise în ziar

Cuplul regal nu a răspuns zvonurilor

De asemenea, de mai multe săptămâni persistă aceste zvonuri, pe care însă presa internațională nu le-a luat în serios. Motivul constă în faptul că William nu are o reputație proastă, comparativ cu tatăl lui, Prințul Charles, care a fost acuzat adesea de infidelitate.

Cu cine ar fi fost înșelată Kate Middleton de către Prințul William!Presa britanică a dezvăluit tot
Prințul William arfi înșelat-o cu Kate cu marchiza de Cholmondeley

Cât despre ce vuiește presa, cuplul regal nu a oferit nicio reacție la aceste zvonuri și nici nu au amenințat cu acțiuni legale împotriva ziarelor care au scris despre ei. În acest moment, se așteaptă cu nerăbdare continuarea și poate chiar adevărul din spatele bârfelor.