Sporturi

Cu cine joacă Irina Begu în turul al doilea la Roland Garros 2019. Şi-a aflat adversara

28.05.2019 | 15:54
Cu cine joaca Irina Begu in turul al doilea la Roland Garros 2019 Sia aflat adversara

Cu cine joacă Irina Begu în turul al doilea la Roland Garros 2019. Irina Begu, locul 116 WTA, se află în această săptămână la Paris, acolo unde joacă la Roland Garros atât în proba de simplu, cât şi în cea de dublu, alături de Mihaela Buzărnescu. Românca în vârstă de 28 de ani este cea de-a doua reprezentantă a României care obţine calificarea în turul al doilea, după Sorana Cîrstea.

Pe cine va întâlni Irina Begu în turul secund la Roland Garros 2019

Irina Begu a obţinut calificarea în turul al doilea la Roland Garros 2019 după ce a învins-o în mod clar pe chinezoaica Lin Zhu, locul 106 WTA, scor 6-1, 6-1, la capătul unui meci care a durat exact o oră de joc. În continuare, în runda secundă, românca o va întâlni la Paris pe Karolina Muchova, din Cehia, locul 73 WTA, cea care a bătut-o pe Anett Kontaveit, din Estonia, locul 17 WTA şi favorită numărul 17 pe tabloul principal de simplu, scor 3-6, 6-2, 6-2.

Pentru Irina, meciul din primul tur a fost un bun antrenament pentru runda secundă. Sportiva din România a servit foarte bine, mai ales pe primul serviciu, şi a fost foarte eficientă la oporunităţile de break. Irina a reuşit să convertească cinci dintre cele şase mingi de break pe care le-a avut în toată partida. De asemenea, ea a înregistrat 15 lovituri câştigătoare, faţă de cele nouă ale adversarei ei din China. Practic, ea a cedat doar două game-uri, jucând extrem de agresiv şi lovind foarte precis.

Cu cine joacă Irina Begu în turul al doilea la Roland Garros 2019

Irina Begu, în turul secund la Roland Garros 2019

Cândva ajunsă pe locul 22 WTA, în prezent ocupanta locului 116 WTA, Irina Begu se află pentru a opta oară pe tabloul principal de la Openul francez. Cel mai bun rezultat de la Paris l-a obținut în 2016, când a ajuns până în faza optimilor de finală. Anul trecut, românca a părăsit competiția în turul al treilea, fiind eliminată de către franţuzoaica Garcia.