ADVERTISEMENT
Simona Halep

Cu cine joacă Simona Halep în optimi la Australian Open 2020. Avantaj în meciurile directe contra viitoarei adversare

Autor: Francisc Oprea | 25.01.2020 | 09:01
Cu cine joacă Simona Halep în optimi la Australian Open 2020. Avantaj în meciurile directe contra viitoarei adversare
Simona Halep a trecut de Yulia Putintseva în turul trei de la AO 2020. Sursă Foto: Hepta

Simona Halep a reușit calificarea în optimile de finală ale Australian Open, după ce a trecut de Yulia Putintseva, scor 6-1, 6-4. În următoarea rundă, favorita patru de la Melbourne va întâlni câștigătoarea duelului – vezi LIVE aici – dintre Elise Mertens, cap de serie 16, și Cici Bellis, surpriza plăcută a primului turneu de Grand Slam al sezonului.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 25 ianuarie, 09:21. Simona Halep o va înfrunta pe Elise Mertens (17 WTA) în optimile de finală de la Australian Open. Belgianca a trecut în turul 3 de Catherine Bellis (600 WTA), scor 6-1, 6-7, 6-0.

Halep o conduce pe Mertens cu 2-1 la meciurile directe. În ultima lor dispută, din februarie 2019, belgianca s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-3 în finala de la Doha.

ADVERTISEMENT

Simona Halep, în optimi la Australian Open

Simona Halep a continuat evoluțiile solide la Melbourne și în turul trei. După ce a trecut în minimum de seturi de Jennifer Brady și Harriet Dart în primele două runde, a venit rândul Yuliei Putintseva să cedeze în fața favoritei patru.

În optimile de finală, Halep va juca împotriva câștigătoarei meciului dintre Elise Mertens, favorita patru, și Cici Bellis, sportivă aflată pe locul 600 în circuitul WTA, dar care a avut un parcurs excelent în primele două tururi de la Australian Open, unde a trecut în minimum de seturi de Marie Bouzkova și Karolina Muchova.

ADVERTISEMENT

Cici Bellis, americancă de 20 de ani, a coborât foarte mult în clasamentul WTA în ultimul ani și jumătate, din cauza accidentărilor pe care le-a suferit. Cea mai bună clasare a sportivei a fost în august 2017, când a ajuns pe 35, dar lunga pauza de inactivitate a adus-o pe 600 în clasamentul mondial.

Simona Halep și Catherine Bellis s-au întâlnit o singură dată în carieră, în 2018 la Doha, meci câștigat de jucătoarea din România în două seturi, 6-0, 6-4.

ADVERTISEMENT

Mertens a cedat cinci game-uri în primele două tururi

Elise Mertens a ajuns în turul trei de la Australian Open după ce a cedat doar cinci game-uri în primele două meciuri. Sportiva din Belgia, favorita 16, a trecut în runda inaugurală de Danka Kovinic (86 WTA), scor 6-2, 6-0, și în turul doi a învins-o pe Heather Watson (75 WTA), 6-3, 6-0.

Dacă va trece de Cici Bellis, Elise Mertens va juca a patra oară în carieră împotriva Simonei Halep, jucătoarea din România conducând la meciurile directe cu 2-1.

ADVERTISEMENT

Primele două confruntări dintre Mertens și Halep au avut loc în 2018, la Madrid și Doha, ambele câștigate de Simona, în timp ce belgianca s-a impus în finala de la Doha de anul trecut.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!