Sporturi

Cu cine joacă Simona Halep în sferturile de finală la WTA Doha. Şi-a aflat adversara

13.02.2019 | 19:27
Cu cine joaca Simona Halep in sferturile de finala la WTA Doha Sia aflat adversara

Cu cine joacă Simona Halep în sferturile de finală la turneul de la Doha. Simona Halep este fără doar şi poate în mare formă şi traversează o perioadă excelentă în circuitul feminin de tenis. După sfârşitul de săptămână de vis trăit la Ostrava alături de restul echipei de Fed Cup a României, Simona Halep continuă urmăreşte acum calificarea în sferturile de finală la turneul din Doha, de categorie Premier, cu premii totale în valoare de 916,131 de dolari. Competiţia din Qatar se desfăşoară în perioada 11-16 februarie.

Simona Halep s-a impus în faţa Lesiei Tsurenko, scor 6-2, 6-3, la finalul unui meci care a durat o oră şi 20 de minute de joc. Sportiva noastră a început săptămâna aceasta, de asemenea, colaborarea oficială cu noul ei antrenor, beglianul Thierry Van Cleemput. După retragerile în serie la turneul din Doha, Simona Halep a rămas tot mai singură între favorite pe tabloul principal al turneului din Qatar.

Pe cine va întâlni Simona Halep în sferturile de finală la turneul din Qatar

În continuare, Simona Halep o va întâlni la Doha în sferturile de finală pe jucătoarea din Germania, Julia Goerges, locul 16 WTA. Ea a trecut cu greu de americanca Alison Riske, scor 6-1, 6-7, 6-4 la capătul unui meci care a durat două ore şi 35 de minute de joc. Simona Halep şi Julia Goerges s-au mai întâlnit până în prezent de trei ori, românca fiind în avantaj, scor 2-1.

De asemenea, graţie victoriei obţinute cu Tsurenko, asta înseamnă că de luni, 18 februarie, va fi noul număr doi mondial. Condiţia pentru ca sportiva noastră să se apropie de locul 1 WTA era să o învingă pe ucraineanca Lesia Tsurenko, iar Karolina Pliskova să fie eliminată înainte de Simona Halep în fazele competiţiei. Cehoaica în vârstă de 26 de ani s-a retras chiar înainte de meciul pe care trebuia să-l joace contra belgiencei Elise Mertens şi a fost înlocuită pe tabloul principal de sora ei geamănă, Kristyna Pliskova.

Tags: