Sport

Cu cine joacă Simona Halep în turul 2 la US Open 2021. Se anunță o misiune ceva mai facilă

Simona Halep o va înfrunta în turul 2 la US Open pe Kristina Kucova, jucătoare care nu este în top 100 WTA.
30.08.2021 | 20:26
Cu cine joaca Simona Halep in turul 2 la US Open 2021 Se anunta o misiune ceva mai facila
ADVERTISEMENT

Simona Halep s-a calificat în turul 2 la US Open 2021 după ce a învins-o pe Camila Giorgi, scor 6-4, 7-6 (3). A trecut de un hop foarte dificil încă de la debutul său la New York. Ar putea avea o misiune mai ușoară în următoarea rundă a competiției.

Adversara din turul 2 este Kristina Kucova, 31 de ani, locul 111 în clasamentul WTA. Aceasta a reușit să o învingă pe Ann Li, o jucătoare bine clasată, în minimum de seturi, scor 7-5, 6-1.

ADVERTISEMENT

Cu cine joacă Simona Halep în turul 2 la US Open. Kristina Kucova este pentru prima dată în această fază a competiției la New York

Kucova a fost chiar prima jucătoare care și-a asigurat calificarea în turul 2 la US Open 2021, cu o victorie în 75 de minute. Simona a avut nevoie de 20 de minute în plus pentru a trece de Giorgi și a fost a doua calificată.

Victoria cu Ann Li a fost prima pe care Kucova a obținut-o pe tabloul principal la US Open. Jucătoarea din Slovacia nu a trecut niciodată de turul 2 la un turneu de Grand Slam.

ADVERTISEMENT

Simona Halep, care s-a declarat încântată de prestația ei din turul 1, nu a mai înfruntat-o niciodată pe Kristina Kucova. Locul 71 WTA a fost cea mai bună clasare a carierei pentru slovacă, în septembrie 2016.

Kristina Kucova, câștigătoare de US Open la junioare, în 2007. Dar nu a luat niciun trofeu WTA în carieră după trecerea la senioare

Kristina Kucova nu a câștigat niciodată un turneu WTA, iar singura ei finală a disputat-o chiar în acest an, la Gdynia, în Polonia. A trecut și de Irina Bara în drumul spre ultimul act, dar a fost învinsă în cele din urmă de Maryna Zanevska.

ADVERTISEMENT

Kristina Kucova a ajuns pe tabloul principal deși a fost învinsă în ultimul tur al calificărilor de Katie Boutler. A prins un loc de lucky loser după numeroasele retrageri.

Kristina Kucova nu are multe victorii la New York ca senioare, dar are amintiri foarte frumoase de la Flushing Meadows. A câștigat competiția de junioare de la US Open în 2007.

ADVERTISEMENT

Simona Halep ar putea avea o misiune mult mai complicată în turul 3 la US Open 2021. O poate înfrunta pe Elena Rybakina

Kucova a fost în acest an și la Cluj, unde a participat la Winners Open. A învins-o pe Irina Bara în turul 2, dar apoi a cedat la Mayar Sherif.

Cea mai impresionantă victorie obținută de Kucova în 2021 a venit în fața americancei Sloane Stephens. A învins-o pe fosta campioană de Grand Slam în Mexic, la Monterrey, scor 6-2, 6-2. Kristina Kucova a fost învinsă în 2021 de Alexandra Dulgheru. A fost o victorie la Zagreb pentru jucătoarea din România, scor 1-6, 6-2, 6-1.

Dacă trece și de Kristina Kucova, Simona Halep ar putea să înfrunte în turul 3 un prim cap de serie la US Open 2021. Elena Rybakina este posibila adversară din turul 3.

ADVERTISEMENT
Tags: