Sporturi

Cu cine joacă Simona Halep în turul 3 la Australian Open! Continuă traseul infernal!

17.01.2019 | 11:12
Cu cine joaca Simona Halep in turul 3 la Australian Open Continua traseul infernal
ADVERTISEMENT

Victorie în turul 2, la Sofia Kenin, şi deja s-a stabilit cu cine joacă Simona Halep în turul 3 la Australian Open. Liderul mondial va avea parte de un meci foarte complicat, cu Venus Williams – vezi aici când are loc partida. Americanca a obţinut accesul în turul 3 datorită victoriei obţinute în faţa franţuzoaicei Alize Cornet, scor 6-3, 4-6, 6-0. Vezi meciul LIVE punct cu punct şi toate rezultatele zilei de la Australian Open accesând aplicaţia de mai jos!

Simona Halep a mai înfruntat-o pe Venus Williams de cinci ori până acum şi a reuşit să se impună doar în două ocazii. Ce-i drept, românca s-a impus chiar la ultimele două confruntări directe, iar ultimul eşec suferit contra americancei a fost în urmă cu aproape şase ani. Astfel, Simona se impunea anul trecut, la Rogers Cup, fără prea mari emoţii, scor 6-2, 6-2. Venus a şi avut unele probleme medicale.

ADVERTISEMENT

Cu cine joacă Simona Halep în turul 3 la Australian Open. După Venus, şanse mari să dea peste Serena Williams

Şi în 2015, la Roma, pe suprafaţa favorită a româncei, zgura, a fost o victorie facilă pentru Simona Halep, scor 6-2, 6-1. Ultima victorie pentru Venus, 37 de ani, a fost în 2013, la Pan Pacific Open, scor 4-6, 7-5, 6-3. Au mai fost alte două victorii pe zgură pentru jucătoarea din SUA, la Madrid şi la Roma, ambele în 2012, perioadă în care Simona nu era o jucătoare consacrată în circuit.

Deţinătoare a şapte titluri de Grand Slam, Venus Williams nu a reuşit să se impună niciodată la Australian Open. Are, în schimb, două finale disputate la Melbourne, ambele pierdute în faţa surorii sale, Serena, una în 2003 şi cealaltă în 2017, când aceasta din urmă era deja însărcinată. Simona Halep a fost şi ea finalistă la Australian Open, anul trecut, fiind învinsă de Caroline Wozniacki.

ADVERTISEMENT

În cazul în care reuşeşte să treacă de Venus, Simona Halep şi-ar continua traseul de foc de la această ediţie a turneului. Ar avea-o de înfruntat chiar pe Serena Williams, câştigătoare la Melbourne de şapte ori! Asta, desigur, dacă Serena va trece de Bouchard în turul 2, iar apoi de învingătoarea dintre Carla Suarez Navarro şi Daiana Yamstreska în turul 3.