Sporturi

Cu cine joacă Sorana Cîrstea în turul 2 la Roland Garros

27.05.2019 | 21:15
Cu cine joaca Sorana Cirstea in turul 2 la Roland Garros

Sorana Cîrstea a confirmat forma bună de la Nurnberg, acolo unde a ajuns până în semifinale, și a debutat cu o victorie pe tabloul principal de la Roland Garros. Sorana a învins-o în trei seturi pe Kaja Juvan, scor 5-7, 6-4, 7-5. 

Cu cine joacă Sorana Cîrstea în turul 2 la Roland Garros

Cîrstea nu ar fi trebuit să joace împotriva slovenei, ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky loser. Adversara Soranei era inițial Petra Kvitova, una dintre cele mai bune jucătoare pe zgură din circuitul WTA, dar care s-a retras înainte de startul turneului din cauza unei accidentări.

Sorana a profitat la maximum de această schimbare, iar acum e în turul II la Roland Garros. Acolo, sportiva noastră o va înfrunta pe Aliona Bolsova, o jucătoare în vârstă de 21 de ani venită din calificări. Practic, Sorana are din nou șanse bune să acceadă mai departe.

Posibil duel cu Stosur în turul 3
Posibil duel cu Stosur în turul 3

Trebuie menționat însă faptul că Bolsova a produs o mare surpriză în primul tur, trecând de Vera Zvonareva în două seturi, scor 6-4, 6-2. Bolsova rămâne însă o jucătoare cu experiență minimă la un asemenea nivel, majoritatea turneelor la care a luat parte fiind de ITF. În plus, este mai degrabă o jucătoare bună de dublu.

Recenzii carti din literatura contemporana.

Posibil duel cu Stosur în turul 3

Sorana Cîrstea nu are un an grozav, dar se laudă cu o performanță importantă obținută la Roland Garros de-a lungul carierei: sferturi de finală la ediția din 2009. Cîrstea a reușit recent cea mai bună performanță a sezonului, ajungând în semifinale la Nurnberg, acolo unde a pierdut cu Putintseva. Ieșită din top 50 WTA, Sorana se străduiește să revină la un nivel relevant în circuit. Este obișnuită cu jocurile pe zugră, participând doar la astfel de turnee începând cu luna aprilie.

Simona Halep – Ajla Tomljanovic turul 2 Roland Garros Dolce Sport

Dacă o va elimina pe Bolsova, Sorana va da în turul III peste învingătoarea meciului dintre Ekaterina Alexandrova și Samantha Stosur.