Sport
Betano sponsor oficial Europa League si Conference League

Iar cu Levski?! Cu cine joacă U Craiova în play-off-ul Europa / Conference League. Oltenii sunt capi de serie la tragerea la sorți de luni şi pot da iar peste bulgari

Universitatea Craiova și-a aflat traseul complet din cupele europene după eliminarea în fața lui Levski Sofia. Oltenii sunt capi de serie până în play-off și au aflat ce adversari pot întâlni în drumul spre faza ligii.
30.07.2026 | 12:20
Iar cu Levski Cu cine joaca U Craiova in playofful Europa  Conference League Oltenii sunt capi de serie la tragerea la sorti de luni si pot da iar peste bulgari
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Statutul care poate schimba tot parcursul european. Foto: SportPictures
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a fost eliminată din UEFA Champions League după eșecul cu 2-3 la general în fața bulgarilor de la Levski Sofia. Totuși, aventura europeană a oltenilor continuă. Echipa din Bănie va evolua în preliminariile UEFA Europa League și va avea statut de cap de serie până în play-off.

Singurul lucru bun din eliminarea cu Levski: Universitatea Craiova e cap de serie în play-off-ul Europa League şi Conference League

Traseul Universității Craiova pare unul destul de accesibil. În turul trei preliminar, oltenii își vor măsura forțele cu finlandezii de la KuPS. Formația din Bănie pornește cu prima șansă, deși în trecut a avut probleme în duelurile cu echipele nordice.

ADVERTISEMENT

În cazul în care Universitatea Craiova pierde dubla cu KuPS, va avea automat asigurat un loc în play-off-ul UEFA Conference League, competiție în care a evoluat și în sezonul trecut, fiind foarte aproape de calificarea în fazele eliminatorii. Printre posibilii adversari din play-off, la tragere la sorţi de luni, ora 15:00, se numără Lech Poznań, Flora Tallinn, Víkingur, Iberia sau Shamrock Rovers.

play-off conference
Posibilii adversari ai Universității Craiova în play-off-ul Conference League. În cazul meciurilor notate cu * este vorba despre pierzătoarea duelului

Universitatea Craiova poate da iar de Levski Sofia

Dacă Universitatea Craiova va câștiga dubla cu KuPS, se va califica în play-off-ul UEFA Europa League și va avea asigurat automat un loc în faza ligii din UEFA Conference League. În plus, datorită coeficientului obținut în sezonul precedent, oltenii vor avea statut de cap de serie în play-off la tragerea la sorţi de luni, ora 14:00, și vor evita mai mulți adversari extrem de dificili.

ADVERTISEMENT
play-off europa league
Posibilii adversari ai Universității Craiova în play-off-ul Europa League. În cazul meciurilor notate cu * este vorba despre pierzătoarea duelului

Astfel, dacă ajung în play-off-ul Europa League, Universitatea Craiova ar putea întâlni una dintre următoarele echipe: Hapoel Be’er Sheva, St. Truiden, FC Thun, Trabzonspor, OFI Creta, Lillestrøm, Kairat, Celje, Kauno Žalgiris sau Slovan Bratislava. Totuşi, e posibil şi un duel cu Levski Sofia, dacă bulgarii pierd cu Kairat în turul 3 din Liga Campionilor. 

ADVERTISEMENT