Silviu Lung, legenda Craiovei Maxima, a comentat meciurile FC U Craiova 1948 – Farul și Universitatea Craiova – FCSB. Apariție extrem de rară la FANATIK SUPERLIGA.
Silviu Lung e convins că vedetele uneia dintre echipe vor face diferența la Ovidiu: „Farul – FC U îl văd ca pe un meci foarte echilibrat, în care cred că execuțiile individuale vor decide soarta partidei”.
Olteanul a fost surprins de victoria echipei lui Hagi împotriva Universității Craiova: „Sincer nu mă așteptam. Cel mult un egal. Dar uitați că jocul a fost unul foarte plăcut, un joc foarte viu, foarte disputat, și cred că și șansa a avut rolul ei în acest joc. Una peste alta, cred că a fost un meci super spectaculos”.
De cealaltă parte, echipa lui Adrian Mititelu a fost aproape de o victorie mare în Giulești: „Nu știu cum vor gestiona această victorie, pentru că a fost una mare obținută de Farul și după un asemenea meci de obicei mai intervine relaxarea. Craiova vine totuși după un joc foarte bun prestat 70 de minute la Rapid.
Așa că va fi un meci foarte echilibrat, în care execuțiile vor face diferența. La experiența pe care o are Hagi și relațiile de joc, dar știți cum e, o fază poate să răstoarne tot planul tactic al unui antrenor”.
Silviu Lung rămâne suporterul „leilor” lui Ivaylo Petev: „Cred că mă voi duce la meci. Se va încălzi un pic afară, cât și în tribune. Țin cu Craiova. 15 ani nu se compară cu doi ani, cu toate că în acei doi ani am avut niște colegi excepționali și m-am simțit super OK. Și campion și să joci o finală de Liga Campionilor, a fost ceva super frumos, dar țin cu Craiova”.
Fostul mare portar și antrenor e convins că va fi un meci pe contre: „Toată lumea spune că Steaua (n.r. – FCSB) e favorită. Eu nu cred că există într-un asemenea derby o favorită certă. Prevăd tot așa un meci foarte, foarte echilibrat. Din punctul meu de vedere nu cred că FCSB poate să joace la egal.
E o echipă care vrea tot timpul posesie, care atacă și vrea să câștige fiecare meci indiferent unde joacă și cred că va fi un meci dechis. Nu va fi un meci închis în mod cert”.
Lung senior atrage atenția asupra faptului că Universitatea Craiova poate pierde avansul față de Sepsi: „Și Craiova are neapărat nevoie de victorie, pentru că după aceea mai au un meci foarte greu cu Sepsi și apoi au o problemă cu play-off-ul. Acum chiar este o problemă. Craiova dacă va avea la acest meci un cuplu de fundași centrali mult mai omogeni, poate să spere și ea la un rezultat bun”.
Silviu Lung nu a fost de acord cu o decizie importantă luată de antrenorul Ivaylo Petev: „Eu știu că pe bancă erau doi fundași Zajkov și cu puștiul Badeli, care au jucat multe meciuri împreună. Câte meciuri au avut Silva și cu Maldonado? Nici georgianul nu are niciun meci în echipă. Din punctul meu de vedere nu îl băgam la un meci greu pentru că îl expui. De fapt s-a și dovedit.
Din doi fundași centrali trebuie să ai unul cât de cât cu viteză. Louis Munteanu a făcut ce a vrut cu ei. Sper să găsească un cuplu de fundași centrali. Cred că Maldonado a fost expus și trebuie să așteptăm alte meciuri, să fie pregătit. Nu putem să dăm un verdict după primul meci.
În rest, mie mi-a plăcut Craiova. Sper ca Ivan să treacă peste perioada lui destul de nefastă și să nu mai depindă numai de Mitriță sau de Bancu. Depindem foarte mult de cei doi în atac”.