Sport

„Cu inima grea îmi anunț plecarea!” Se desparte de Dinamo după 0-1 cu Petrolul

Un titular al lui Dinamo și-a anunțat despărțirea de club printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare. „Câinii roșii” i-au găsit deja înlocuitorul.
20.07.2026 | 14:30
Cu inima grea imi anunt plecarea Se desparte de Dinamo dupa 01 cu Petrolul
Încă o plecare importantă de la Dinamo! Cum și-a luat rămas-bun unul dintre titulari. Foto: SportPictures
ADVERTISEMENT

Aventura lui Maxime Sivis la Dinamo s-a încheiat. La o zi după înfrângerea suferită de „câinii roșii” în fața Petrolului Ploiești, fundașul francez a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, prin care le-a mulțumit fanilor pentru susținerea oferită în ultimii doi ani.

Maxime Sivis a plecat de la Dinamo. Francezul și-a luat rămas-bun de la suporteri

Duminică seară, Maxime Sivis a jucat ultimul său meci în tricoul lui Dinamo. Francezul a fost titular în înfrângerea din deplasare cu Petrolul Ploiești, iar la o zi distanță și-a anunțat despărțirea de formația din Ștefan cel Mare.

ADVERTISEMENT

Dinamo s-a mișcat rapid și i-a găsit deja un înlocuitor. Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, Dario Benavides s-a alăturat lotului „câinilor roșii”. Fundașul spaniol, crescut de Sevilla, a fost deja prezentat oficial și a intrat în programul de pregătire al echipei.

Mesajul emoționant postat de Maxime Sivis

Maxime Sivis a fost unul dintre oamenii de bază ai lui Dinamo în ultimele două sezoane, iar acum se pregătește pentru o nouă aventură. Rușii de la Orenburg au plătit 750.000 de euro pentru transferul fundașului francez.

ADVERTISEMENT

„Câini roșii, cu inima grea îmi anunț plecarea. În primul rând, aș dori să mulțumesc tuturor oamenilor cu care am putut lucra în această mare familie care este FC Dinamo. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la evoluția mea încă din prima zi în care am ajuns.

ADVERTISEMENT

Apoi, aș dori să vă mulțumesc VOUĂ, suporterilor Dinamo. Nu a fost întotdeauna ușor, dar sprijinul vostru constant m-a împins întotdeauna să mă depășesc și să dau tot ce e mai bun din mine pentru acest club minunat. Voi fi veșnic recunoscător că am putut purta cu mândrie culorile lui Dinamo timp de doi ani. E o pagină care se dă, nu o carte care se închide. VOI veți avea întotdeauna un loc special în inima mea. Nu vă voi uita niciodată. ODATĂ UN CÂINE ROȘU, MEREU UN CÂINE ROȘU”, a fost mesajul postat de Maxime Sivis.

ADVERTISEMENT