News

Cu Piedone închis, fiul lui, Vlad Popescu, vrea să devină primarul Sectorului 5: ”Voi duce proiectele lui mai departe”

Cum Cristian Popescu Piedone își pierde mandatul de primar după condamnarea la închisoare, iar Vlad, fiul lui, vrea să devină edilul Sectorului 5 din București.
15.05.2022 | 22:36
Cu Piedone inchis fiul lui Vlad Popescu vrea sa devina primarul Sectorului 5 Voi duce proiectele lui mai departe
Vlad, fiul lui Cristian Popescu Piedone, vrea să candideze la Primăria Sectorului 5 / Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, definitiv, în dosarul Colectiv, el urmând să facă patru ani de închisoare și are interdicția de a mai candida, ani buni, la vreo funcție publică. Cum el își pierde mandatul de primar al Sectorului 5 al Capitalei, astăzi, 15 mai 2022, fiul lui, Vlad Popescu, și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția deținută de tatăl său.

Fiul lui Piedone candidează pentru a fi primar al Sectorului 5 al Capitalei

La o manifestație care a avut loc în sprijinul lui Cristian Popescu Piedone în fața Penitenciarului Rahova, acolo unde este deținut edilul sectorului 5 care își pierde definitiv mandatul, a participat și fiul celui condamnat, Vlad.

ADVERTISEMENT

Iar acolo, conform România TV, Vlad Popescu și-a anunțat candidatura pentru postul de primar al Sectorului 5 al Bucureștiului. Mai mult, a anunțat el, va face tot ce îi stă în putință să continue proiectele începute de tatăl său.

”Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit astăzi în fața penitenciarului. Tatăl meu este nevinovat. Lucrul acesta (susținerea oamenilor de la manifestație, n. red.) îi dă putere, să vadă că lumea că îl iubește. Noi îl iubim în continuare și vom fi lângă el non-stop.

ADVERTISEMENT

Ne-a spus (Cristian Popescu Piedone, n. red.) să fim puternici, ca el este puternic în continuare. Am învățat de la el o lecție pe care a spus-o și cetățenilor Sectorului 5: să fac imposibilul posibil. Voi face și eu asta mai departe cu echipa de la Sectorul 5. Voi merge să candidez la Primăria Sectorului 5. Voi face imposibilul posibil și voi duce proiectele lui mai departe.

(…) Tatăl meu este nevinovat. Dumnezeu este sus, îi va face dreptate. Odată și odată, tot va ieși adevărul la iveală”, a declarat Vlad Popescu, pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

Cristian Popescu Piedone, primul mesaj din închisoare

Cristian Popescu Piedone a transmis sâmbătă, 14 mai, un prim mesaj din închisoare, el anunțând că va duce un război împotriva celor care îi sunt dușmani și care se bucură acum de condamnarea lui.

”Ce fac șacalii șușanelelor? Ce fac orcii țării? Mi-au șoptit păsările cerului că petreceți cu lăutari! Și că v-ați adunat lângă troc. Petreceți, orcilor! Petreceți și înjurați-mă! Știu că dansați cu cuțitele la brâu și vă visați deja stăpâni pe primărie!

ADVERTISEMENT

Vă întreb, orcilor: Chiar credeți că cetățenii Sectorului 5 nu înțeleg ce înseamnă condamnarea lui Cristi Piedone? Știu, orcilor! Și nu se vor lăsa iar mințiți și furați de șleahta voastră! I-ați făcut proști când m-au ales! Vă amintiți, orcilor?”, a notat Cristian Popescu Piedone pe contul său de socializare.

Piedone, mesaj de susținere pentru candidatura fiului său

Imediat ce Vad Popescu a anunțat că vrea să devină primarul sectorului 5 al Capitalei, Piedone și-a anunțat sprijinul pentru fiul său.

”Fiul meu, Vlad, vă este la dispoziție așa cum v-am fost eu! Orice probleme aveți, orice planuri aveți pentru comunitate, vorbiți, vă rog, cu Vlad! Este tânăr, este părinte, este muncitor și, împreună cu echipa Piedone, poate face în sectorul 5 exact ceea ce trebuie”, a notat Piedone pe contul său de socializare.

Piedone, patru ani de închisoare în dosarul Colectiv

Joi, 12 mai 2022, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat de Curtea de Apel București la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv. Sentința anunțată de magistrați este definitivă și prevede și interdicția de a mai ocupa funcții publice.

”Piedone merge la pușcărie nevinovat! Adevărații vinovați pentru tragedia Colectiv sunt liberi! Zilnic mi-au picurat amar și boală în trup și în familie! Dacă acei părinți cred că eu le-am omorât copiii, așa să le ajute Dumnezeu. M-au vânat pe unde m-au prins”, a fost mesajul lui Piedone la aflarea sentinței de patru ani de închisoare.

ADVERTISEMENT