Faimosul Cucu a părăsit show-ul Survivor România pe 23 mai, iar plecarea lui nu a lăsat indiferent pe nimeni. Mulți l-au acuzat pe băiatul de la Noaptea Târziu că a fost duplicitar pentru faptul că s-a apropiat de persoane din tabere diferite, însă acesta susține că prieteniile sale s-au format în mod natural.
Cucu a dezvăluit că înainte să zboare către Republica Dominicană nu a stat foarte bine la capitolul psihologic, iar întâlnirea cu realitatea de acolo l-a trezit mai mult ca orice experiență.
Acesta a mărturisit că nu se consideră dual, așa cum a citit pe internet. A încercat să fie prieten cu toată lumea, însă nu toți au răspuns așa cum se aștepta.
Nu a avut chimie cu anumite persoane, pe care le-a și numit fără să se ascundă: Raluca Dumitru și Sebastian Chitoșcă.
„Sunt doi oameni cu care nu m-am înțeles prea bine. La TV nu știu cum se vede. Sunt doi oameni care nu sunt tocmai asumați. Eu nu le vreau răul. Pe Sebastian îl înțeleg într-un fel, că e de mai multe luni, pe Raluca nu o înțeleg.
Raluca s-a agățat de grupul celor trei. Vrea să rămână acolo până în pânzele albe. Din punct de vedere social și sportiv, Raluca pentru mine, nu, nu știu, n-ar trebui să mai fie în echipa Faimoșilor”, a declarat Cucu la Teo Show.
Fostul concurent de la Survivor România i-a luat pe toți prin surprindere când a fost rugat să spună cu cine va rămâne prieten după terminarea competiției.
Cucu a spus că, în mod ciudat, s-a simțit cel mai apropiat de Zanni și Culiță, cei doi faimoși aflându-se în tabere complet diferite.
„O să rămân prieten pe viață cu Culiță și Zanni. Lumea mă întreabă de ce îl susțin pe Zanni. Eu nu port ranchiună. Am înțeles motivele pentru care m-a nominalizat. Am vrut să fiu mai voalat.
S-a discutat în camp că voiau să mă nominalizeze din punct de vedere sportiv. Zanni a fost influențat de Sebastian să fiu nominalizat”, a adăugat Cucu.
Ex-concurentul a mai spus că experiența trăită la Survivor l-a schimbat destul de mult și că o parte din el va rămâne în Republica Dominicană.