Cui îi este frică de „Iranul cel rău”, după acuzațiile lui Antony Blinken, ca urmare a atacului asupra lui Salman Rushdie? „Teheranul, un statut respectabil, dar nu hegemon!”

„Cui îi este frică de lupul cel rău?”, era un laitmotiv din desenele animate. În plan global, situația nu este deloc amuzantă, iar pericolul iranian, atât de dezbătut în mass–media intenațională, trezește fiori. Și totuși, Flavius Caba Maria, specialist în problematica Orientului Mijlociu și a lumii arabe, susține că „ascensiunea Iranului reprezintă mai degrabă o problematică la nivel retoric”.

Flavius Caba Maria: „Ascensiunea Iranului, o problematică la nivel retoric, fără corespondent în realitate!”

Expertul în geopolitică Flavius Caba Maria este președintele Institutului Politic și Economic pentru Orientul Mijlociu (MEPEI) și expert în problematica politicii externe iraniene, fiind co-editorul cărții “The Geopolitics of Iran” (Editura Palgrave Macmillan) și autorul mai multor articole științifice despre sancțiunile economice impuse Iranului, respectiv despre relația dintre Republica Islamică și China.

Dincolo de recentele evenimente și de declarațiile secretarului de stat american Antony Blinken,  care susține că Iranul incită la violență, analistul consideră că „ascensiunea Iranului reprezintă mai degrabă o problematică la nivel retoric, fără corespondent în realitate”.

„Perspectiva este promovată de rivalii Republicii Islamice, în special de Israel, care caută să atragă de partea sa cât mai multe state arabe, în special prin intermediul Acordurilor Abraham. În schimb, Iranul consideră că pe baza parametrilor săi – istorie, cultură, civilizație, dezvoltare științifică, militară etc. – are dreptul să aspire la un statut regional respectabil, dar nu hegemon”, a declarat Flavius Caba Maria, în exclusivitate pentru FANATIK.

Digi24.ro

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia

Povestea „Versetelor satanice” și decretul de condamnare al lui Salman Rushdie

Pentru a înțelege, însă, problema iraniană în ansamblu, este necesar să analizăm fiecare fațetă în parte. Vom începe cu evenimentele recente, în speță cu înjunghierea scriitorului Salman Rushdie, petrecută înainte ca acesta să susțină un discurs.

Ministerul iranian de Externe a negat orice implicare a autorităților iraniene în atacul împotriva scriitorului de origine indiană. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Nasser Kanani, a afirmat, la 15 august, că Rushdie s-a făcut singur o țintă, prin publicarea cărții „Versetele satanice”.

„Comunitatea internațională și-a îndreptat criticile către Iran în contextul în care fondatorul Republicii Islamice, Ayatollahul Ruhollah Khomeini, a fost cel care a emis celebra Fatwa împotriva lui Rushdie, în 14 februarie 1989, prin care a declarat că orice musulman are nu doar dreptul, dar și datoria de a-l omorî pe scriitor, după publicarea cărții menționate, considerată insultătoare la adresa unor sanctități din Islam”, a amintit interlocutorul nostru.

Trebuie spus că Decretul („Fatwa”) de condamnare din 1989, privind romanul satiric al lui Rushdie, intitulat „Versetele satanice”, nu a putut fi revocat oficial, deoarece autorul, primul lider suprem al Iranului, Ruhollah Khomeini, decedase. Scriitorul Salman Rushdie a trăit mult timp sub securitate strictă, însă angajamentele președintelui iranian moderat Khatami au „îndulcit” termenii cooperării cu Marea Britanie, astfel că au fost oferite asigurări că nu se va urmări condamnarea concretă a lui Rushdie.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

În anul 2019, actualul lider suprem al Iranului, Ali Khamenei, le-a reamintit adepților săi că hotărârea împotriva lui Rushdie a fost „solidă și irevocabilă”.

O poveste controversată din tradiția islamică timpurie

„Versetele satanice se bazează pe o poveste extrem de controversată din tradiția islamică timpurie, care susține că Satana a intervenit momentan în revelațiile divine cu profetul Mahomed. Iranul nu a interzis cartea imediat, iar conducătorii țării au luat măsuri abia câteva luni mai târziu, după ce izbucniseră deja proteste în Pakistanul vecin”, a comentat Flavius Caba Maria.

Acesta a amintit că, în respectivul context, publicațiile conservatoare și ultraconservatoare din Iran au salutat atacul împotriva scriitorului, în timp ce publicațiile moderate și reformiste s-au limitat la relatarea evenimentului.

Specialistul a explicat că „mai mulți observatori iranieni de politică externă au susținut ipoteza că atacul a fost instrumentalizat de rivalii Republicii Islamice, cu intenția de a deraia negocierile pentru reactivarea acordului nuclear. Totodată, aceștia au pus atacul în contextul unui presupus complot iranian împotriva fostului oficial american John Bolton”.

„Alți observatori au răspuns că, la fel de bine, cele două acțiuni ar fi putut fi planificate de actori iranieni, care fac parte din unele aripi radicale, ce se opun finalizării cu succes a negocierilor pentru reactivarea acordului nuclear”, a specificat intervievatul FANATIK.

„Iranul, cuprins de sentimentul instabilității și al insecurității”

Să revenim, însă, la contextul geopolitic. Reluarea acordului nuclear din care s-au retras SUA în mod unilateral, în 2018, părea să se apropie de finalizare la începutul acestui an. Cu toate acestea, discuțiile s-au oprit, în martie, la o serie de puncte conflictuale. Tratativele au fost reluate la începutul verii, la Viena, după ce UE a oferit o nouă propunere.

„Cu o piață a petrolului din ce în ce mai problematică după invazia Ucrainei de către Rusia, un acord nuclear revitalizat ar ajuta la scăderea prețurilor la energie, după ridicarea sancțiunilor de pe piața petrolieră a Iranului”, consideră partenerul nostru de dialog.

Flavius Caba Maria a precizat că „Iranul a inversat polii de putere, după revoluția islamică din 1979, definindu-și stabilitatea strategică prin îndepărtarea de blocurile de Vest și de Est, concentrându-se pe propriile sale abordări politice și economice, independente de securitate, precum și pe relațiile mai strânse cu țările musulmane vecine (în primul rând axa șiită) și lumea islamică, la modul general”.

Această strategie a evoluat de-a lungul timpului, pe baza realităților geopolitice și geoeconomice ale Iranului, pe de o parte, și a constrângerilor strategice ale țării în relațiile cu marile puteri, pe de altă parte. În prezent, Iranul acordă o prioritate mai mare valorii regionalizării, pentru a avansa și a-și crește obiectivele economice și de securitate politică, cu o anumită tentă asiatică după retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear, în mai 2018.

Este foarte important faptul că „Iranul este cuprins mereu de sentimentul că se află în centrul instabilității și insecurității, prins fiind în diferite subsisteme regionale de securitate politică, adică între Golful Persic, Asia de Sud, Asia Centrală și Caucaz, Levant și Peninsula Arabă, și chiar Egipt – Africa de Nord”.

După „Primăvara Arabă” s-au acutizat crizele regionale

Flavius Caba Maria a atenționat că, după „Primăvara Arabă”, care a însumat o serie de mișcări de protest ce au avut loc în mai multe țări din Orientul Mijlociu, în ultimul deceniu s-au proliferat activitățile grupărilor de tip Takfiri, crizele regionale și prezența actorilor străini punând în pericol stabilitatea strategică în regiunea extinsă a Orientului Mijlociu,  perceput de Iran ca regiunea Asiei de Vest.

„Din această perspectivă, jucarea unui rol activ sau pasiv va aduce stabilitate sau instabilitate pentru interesele naționale și securitatea Iranului. Dintr-o perspectivă realistă, ignorarea rolului unei puteri regionale în curs de dezvoltare, cum ar fi Iranul, este împotriva ecuațiilor regionale de putere, ceea ce conduce, la rândul său, la o instabilitate sporită, prin rivalități interstatale”, a adăugat expertul în geopolitică.

În acest sens, potrivit sursei noastre, Iranul consideră că stabilitatea strategică poate fi atinsă doar prin eforturi colective și prin cooperare regională sporită, în ciuda tuturor diferențelor existente între țările regionale în ceea ce privește gestionarea problemelor geopolitice și ideologice existente.

Președintele Ahmadinejad a favorizat o politică asertivă

Al doilea element important în definirea statutului Iranului este legat de „valorile identitare” și se referă mai mult la sentimentul Iranului de a avea dreptul și responsabilitatea de a înființa un stat puternic, susținând principiile și valorile statelor (bazat pe o viziune de influență național-islamică).

Flavius Caba Maria a explicat că, în privința implicațiilor politice, această înțelegere a stabilității strategice a condus la două abordări de politică externă de-a lungul timpului: în primul rând, o politică asertivă sau activă și, în al doilea rând, o politică externă acomodantă, urmată de guvernele iraniene în moduri diferite.

„De exemplu, politica Șahului a fost o combinație a ambelor abordări. În timpul Republicii Islamice, președinții Rafsanjani, Khatami, chiar și Rouhani au urmat o politică acomodantă, percepând stabilitatea strategică în conformitate cu politica de la nivel regional și internațional. Președintele Ahmadinejad a favorizat mai degrabă o politică asertivă, bazându-se pe relații sporite cu mișcările politice și statele prietene din regiune”, a explicat președintele MEPEI.

Acesta a amintit că politica externă a președintelui Rouhani, care se baza pe tema „moderării”, a urmat o politică acomodantă cu țările vecine, încercând să scadă tensiunile cu statele arabe, cum ar fi Arabia Saudită, percepând că este o condiție prealabilă pentru integrarea internațională a Iranului:

„Pentru a-și dezvolta economia și a-și întări statutul regional, tendința internă a fost că trebuie să-și rezolve discrepanța strategică cu SUA și Occidentul în general, pentru a ridica sancțiunile economice internaționale. De aceea s-a insistat pe ajungerea la o concluzie pe acordul nuclear în anul 2015 (JCPOA / the Joint Comprehensive Plan of Action / Planului Comun și Cuprinzător de Acțiune)”.

„Această realizare a fost răsturnată în 2018. Urmare și a acestui eșec, politica acomodantă a pierdut teren și a readus curentul conservator la putere în Iran. Totuși, curentul conservator, cu tendințele sale de apropiere de Est, este conștient că are nevoie de realizări economice pentru a aplana tensiuni interne”, a detaliat interlocutorul nostru.

Coaliția militară împotriva Republicii Islamice, imposibil de realizat pe termen scurt

Totuși, în pofida eforturilor guvernului iranian de a dezvolta relațiile economice și comerciale cu vecinătatea, schimburile sunt mult sub potențialul existent. În plan zonal, influența politico-diplomatică cunoaște o dinamică sinusoidală în Afganistan, Irak și Liban, în timp ce în Siria este constantă.

În schimb, „actorii regionali și internaționali activi în Yemen caută să excludă Iranul din negocierile pentru soluționarea conflictului, însă este puțin probabil să implementeze această voință. În Palestina, Iranul este în relații bune cu Jihadul Islamic, un actor nefrecventabil. Influența Iranului asupra dinamicilor din sudul Caucazului este minimă”.

Componenta militară este cea care conferă anvergură regională Iranului, țară ce deține capabilități asimetrice, care pot pune în pericol interesele monarhiilor rivale din Golful Persic, Israelului sau a statelor occidentale prezente în regiune.

„Dezvoltarea acestor capabilități (sistemul de rachete balistice, sistemul de drone foarte performat și actori non-statali afiliați) reprezintă o sursă de îngrijorare pentru multe state din regiune. Unele dintre acestea și-ar dori realizarea unui front comun împotriva Republicii Islamice, însă, cel puțin pe termen mediu, obiectivul este puțin probabil să fie realizat, din pricina lipsei voinței clasei politice conducătoare a unor state arabe, precum și a capabilităților militare reale ale acestora”, a punctat Flavius Caba Maria.

„Pe fondul conflictului din Ucraina, relația cu Rusia s-a dezvoltat pe dimensiunea militară”

Conform spuselor expertului în problematica politicii externe iraniene, Republica Islamică nu este un actor cu valențe globale. Sursele de putere de care dispune (politice, economice, militare și culturale) o plasează în categoria puterilor regionale, alături de Turcia, Israel, Arabia Saudită și Egipt.

Republica Islamică nu este în poziția de a deveni un hegemon regional, în contextul în care o astfel de aspirație ar fi automat contrabalansată de monarhiile din Golful Persic.

Președintele MEPEI a arătat că relațiile bilaterale cu Rusia și cu China sunt inferioare declarațiilor de intenții exprimate de oficialii iranieni: „În ultimele luni, pe fondul conflictului din Ucraina, relația cu Rusia s-a dezvoltat pragmatic, în special pe dimensiunea militară (drone iraniene oferite rușilor sau cooperare spațială) și pe sectorul petrol și gaze, însă autoritățile de la Moscova caută să mențină Iranul într-o stare de dependență față de Rusia”.

În schimb, „China este precaută în interacțiunile cu Iranul, în pofida parteneriatului strategic dintre cele două state. Investițiile promise în economia iraniană întârzie, în timp ce continuă să cumpere hidrocarburi din Iran, sub prețul pieței”.

Aversiunea față de SUA și de Israel, pilonii anormalității

Flavius Caba Maria a evidențiat faptul că „relația politico-diplomatică pe care o are cu Occidentul va rămâne la un nivel scăzut, în cazul în care Republica Islamică își va menține aversiunea structurală împotriva SUA și obiectivul de a distruge Israelul. Aceste două direcții reprezintă piloni de bază ai Republicii Islamice”.

Așadar, este puțin probabil să asistăm la o schimbare de abordare pe timpul Administrației lui Ebrahim Raisi, președintele care și-a început mandatul la 3 august 2021. În consecință, normalizarea relațiilor dintre Iran și puterile occidentale este puțin probabilă. În acest context, există posibilitatea ca o eventuală reactivare a acordului nuclear să fie doar temporară, dacă nu există garanții solide de securitate de ambele părți.

„Deși Administrația Biden a anunțat că partea americană este dispusă să revină la JCPOA (n.r Planul de ridicare a sancțiunilor legate de domeniul nuclear, aprobat de Consiliul de Securitate al ONU), guvernul și poporul iranian s-au arătat extrem de sceptici cu privire la intențiile SUA. Este puțin probabil ca incidentul Rushdie să poată consemna o nouă frânare în relansarea relațiilor, deoarece interesele strategice ale părților implicate în negocieri sunt mult mai importante”, este de părere specialistul în politică externă.

Teheranul propune Washingtonului variante inacceptabile în domeniul nuclear

Opinia generală este că autoritățile de la Teheran aspiră la reactivarea JCPOA, însă în parametri inacceptabili pentru decidenții de la Washington.

Flavius Caba Maria a relatat un eveniment petrecut recent: „În seara zilei de luni, 15 august, Ministerul iranian de Externe a transmis răspunsul Iranului la propunerea de acord pusă pe masă de SEAE (Serviciul European de Acțiune Externă), despre care șeful diplomației europene, Josep Borrell, declarase că reprezintă textul final”.

„Textul compilat de SEAE nu a satisfăcut liniile roșii exprimate de către iranieni, motiv pentru care Ministerul iranian de Externe a propus cel puțin două amendamente privind sancțiunile care urmează a fi ridicate și problematica garanțiilor”, a continuat partenerul nostru de discuție.

Sursa noastră susține că este de remarcat faptul că, măcar pentru moment, iranienii au renunțat la solicitarea de închidere a investigației AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică) referitoare la cele trei locații nedeclarate în care s-a descoperit uraniu îmbogățit. Cel mai probabil, acest ultim punct reprezintă mai degrabă o poziționare de moment, pentru a menține activ procesul de negociere.

Păstrarea solicitării de închidere a diferendului cu AIEA ar fi putut duce la blocarea completă a negocierilor. Cu toate acestea, este destul de probabil ca solicitarea să fie readusă în discuție la o dată ulterioară, dacă negocierile vor înregistra progrese în privința celorlalte puncte divergente.

Vocile conservatoare de la Teheran contestă investigația AIEA, din două motive. „Activitățile nucleare din cele trei locații au avut loc între anii 2003 și 2004, iar AIEA a închis dosarul respectiv în anul 2015. În al doilea rând, dosarul este privit ca un instrument de presiune, la îndemâna SUA, pentru a extrage concesii de la Republica Islamică, mai ales dacă vom asista la reactivarea JCPOA, situație în care SUA ar căpăta dreptul de declanșare a mecanismul de reintroducere a sancțiunilor multilaterale ale Consiliului de Securitate ONU”, ne-a declarat Flavius Caba Maria.

Corpului Gardienilor Revoluției Islamice rămâne pe lista celor mai „vânate” grupări teroriste

În ultimele zile, oficialii guvernamentali iranieni au căutat să degreveze Republica Islamică de responsabilitatea unui eventual eșec al negocierilor și să transfere responsabilitatea către omologii americani.

Negocierile purtate de Teheran se înscriu în zona micilor concesii și  a solicitărilor ferme: „Ministrul iranian de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, a afirmat că Republica Islamică a dat dovadă de flexibilitate, iar acum este rândul SUA să adopte o poziție rațională și să accepte solicitările juste ale Iranului”.

În schimb, „partea iraniană a renunțat la solicitarea de eliminare a CGRI (Corpului Gardienilor Revoluției Islamice) de pe lista FTO (Foreign Terrorist Organization). În schimb, au solicitat exceptarea de la regimul de sancțiuni a unor companii afiliate CGRI, precum Khatam al-Anbiya”.

Iranienii cer garanții inacceptabile Administrației Biden

În perioada imediat următoare, șansele pentru reactivarea JCPOA sunt destul de scăzute: „Cele două părți nu au ajuns încă la un acord asupra a cel puțin două aspecte: întinderea sancțiunilor care urmează a fi ridicate și problematica garanțiilor. Al doilea punct reprezintă, de fapt, cel mai mare obstacol. Semnalele de la Teheran indică faptul că iranienii nu vor accepta reactivarea JCPOA fără să obțină anumite garanții de la administrația americană”.

Trebuie observat faptul că iranienii și-au moderat poziția în această privință, renunțând la pretenția potrivit căreia Congresul american să garanteze acordul. În discuțiile din ultimele săptămâni s-a vehiculat ideea exceptării de la sancțiuni, pentru o perioadă de timp, a companiilor străine care vor avea contracte în derulare în Iran.

Conform spuselor lui Flavius Caba Maria, care se bazează pe unele surse media, „condiția nu a fost stipulată în răspunsul transmis lui Josep Borrell, la 15 august. Au solicitat, în schimb, o altă formă de garanție: obligarea SUA la plata unor despăgubiri, în condițiile repetării scenariului din mai 2018. Este puțin probabil ca Administrația Biden să accepte această condiție. Cu toate acestea, iranienii nu par dispuși să renunțe la chestiunea garanțiilor”.

Pateneriat strategic cu China, tratative cu oficialii de la Moscova

În pofida unei relative flexibilități în raport cu poziția exprimată la începutul negocierilor, autoritățile iraniene se mențin ferm pe poziție. Potrivit interlocutorului nostru, există o serie de motivații posibile.

„Prima este percepția că puterile occidentale nu au o alternativă viabilă la JCPOA, în privința limitării programului nuclear iranian. Apoi, aprecierea că sunt șanse minime ca SUA să înceapă un nou război în vestul Asiei, în contextul geopolitic internațional actual. De asemenea, iranienii consideră că timpul „lucrează” de partea lor, iar apropierea iernii va flexibiliza poziția puterilor occidentale”, a menționat specialistul în problemele lumii arabe.

La cele enumerate anterior se adaugă „percepția că schimbările la nivel internațional, caracterizate prin ascensiunea Chinei în detrimentul SUA și a celorlalte puteri occidentale, sunt în favoarea Iranului. Unii oficiali de la Teheran vorbesc despre un aliniament strategic China – Iran – Rusia, împotriva unilateralismului SUA”.

În acest sens, trebuie amintit că, în anul 2021, Iranul și China au semnat un Parteneriat strategic comprehensiv, pe 25 de ani, iar, în prezent, Teheranul tratează cu Moscova, pentru semnarea unui parteneriat strategic pe 20 de ani, promovându-se existența unei relații bilaterale consolidate.

Rusia, un aliat cu două fețe

Fenomenul cel mai important decurge, însă, din faptul că iranienii sunt convinși că Rusia se poziționează de partea lor. Flavius Caba Maria a comentat și acest aspect:

„Rusia încurajează solicitarea de garanții a Iranului și, la nivel declarativ, se poziționează de partea Teheranului. Însă, cel mai probabil, în realitate, Rusia nu își dorește reactivarea JCPOA. Astfel, reacțiile oficialilor ruși pot reprezenta un indicator al mersului negocierilor de la Viena”.

Intervievatul nostru a apreciat că, „de obicei, rușii au avut ieșiri mult prea optimiste atunci când negocierile stagnau sau avansau foarte încet.  La fel se petrec evenimentele și în situația actuală, când reprezentantul rus la AIEA, Mikhail Ulyanov, a apreciat ca fiind constructiv răspunsul oferit de Iran pe 15 august”.

Este necesar să amintim că, în luna martie, atunci când multe voci au susținut că negocierile sunt la un pas de a fi finalizate cu succes, rușii au recurs la o serie de solicitări ce amenințau să „torpileze” înțelegerea de bază. Expertul în geopolitică a observat că, ulterior, după ce au constatat că diferendele dintre Iran și SUA sunt mai mari decât se credea, rușii și-au retras solicitările.

„Având în vedere aspectele menționate mai sus, oficialii iranieni nu vor renunța la chestiunea garanțiilor, însă, în paralel, vor căuta să prelungească negocierile pentru a nu fi acuzați de prăbușirea lor și în speranța că trecerea timpului va determina puterile occidentale, în special SUA, să accepte termenii iranieni, și anume oferirea de garanții”, a concluzionat Flavius Caba Maria.