Compania care a câștigat contractul pentru furnizarea unei părți din țevile sistemului de termoficare face parte dintr-un grup rusesc în care, la un moment dat, a fost implicat și ginerele ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov. În schimb, conductele din zona de sud a Capitalei au fost montate de Elsaco, firmă administrată de un consilier onorific al președintelui Nicușor Dan.
Mii de bucureșteni continuă să stea în frig, deși au trecut peste trei săptămâni de la avariile majore apărute la începutul anului în sistemul de termoficare. Problemele au fost puse inițial pe seama defectării Cazanului 4 de la CET Sud, aflat în administrarea ELCEN (societate deținută de Ministerul Energiei). Incidentul a redus drastic capacitatea de producție a agentului termic.
Ulterior însă, a devenit evident că dificultățile nu țin doar de producție, ci și de rețeaua de conducte a Termoenergetica, care nu reușește să suporte un flux de apă mai fierbinte, așa cum a explicat primarul actual al Capitalei, Ciprian Ciucu.
În multe zone, caloriferele rămân doar călduțe, semn că agentul termic se pierde sau se răcește pe traseu.
FANATIK a scris anterior că respectivul cazan de la CET Sud ar fi fost întreținut de ELCEN printr-un contract cu o firmă din domeniul acvaculturii. Aceeași publicație arată acum că, după 2022, odată cu demararea refacerii sistemului de termoficare, Termoenergetica – companie aflată în subordinea Primăriei Capitalei – a început să achiziționeze țevi și conducte care sunt montate de firme private.
FANATIK a descoperit că aceste contracte de achiziție au fost încheiate cu o companie cu legături cu oligarhi ruși, inclusiv cu ginerele ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov. Mai mult, în zona de sud a Capitalei, conductele ar fi fost montate de o firmă administrată de un actual consilier onorific al primarului general, Nicușor Dan.
Conform unui raport al Termoenergetica trimis la Primăria Capitalei, pe care FANATIK l-a consultat săptămâna trecută, reiese că țevile și conductele din sistemul de termoficare nu fac față unor suprasarcini care ar trebui introduse în rețea pentru a se încălzi apa rece din calorifere.
Probleme au fost identificate atât la conductele noi, achiziționate după 2022, cât și la cele vechi. Practic, atât rețeaua principală, cât și cea secundară ar fi cedat total în cartiere din sectoarele 2, 3, 4 și parțial în sectorul 5, așa cum reiese din raportul consultat de FANATIK.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/01/grafic-b-termoficare-26-ianuarie-1-1.jpg)
În sistemul de termoficare sunt utilizate țevi din PE-Xa, fie ele preizolate sau neizolate, proiectate pentru circuitul secundar, unde agentul termic are temperaturi de până la 95–100 de grade Celsius. În schimb, țevile din oțel utilizate la presiune sunt concepute pentru circuitul primar. Ele suportă temperaturi de peste 120–150 de grade Celsius și presiuni ridicate, fiind capabile să transporte agentul termic pe distanțe mari.
Primarul Ciprian Ciucu nu a dorit să ne răspundă până acum la întrebările legate de problemele de la sistemul de termoficare și nici la contractele efectuate de Termonergetica, compania din subordine, sau de Elcen, societate deținută de Ministerul Energiei.
În 2022, Primăria Capitalei, condusă la acel moment de primarul general Nicușor Dan, împreună cu Termoenergetica, compania municipală responsabilă de distribuția agentului termic, au demarat un amplu program de refacere a sistemului de termoficare din București. Programul viza în principal înlocuirea conductelor vechi, multe dintre ele depășite moral și tehnic, cu pierderi masive de agent termic și avarii frecvente. În acest context, au fost lansate achiziții publice pentru țevi și conducte noi, dar și contracte de lucrări care presupuneau săpături, demontarea conductelor vechi, montarea unora noi și refacerea carosabilului.
Potrivit datelor Termoenergetica, rețeaua de termoficare a Bucureștiului are peste 1.000 de kilometri de conducte primare, iar estimările oficiale arătau că aproximativ 60% din acestea necesitau înlocuire urgentă. De menționat că fiecare kilometru de traseu presupune două conducte – tur și retur – ceea ce dublează practic volumul lucrărilor. Sistemul este împărțit într-o rețea primară, care preia agentul termic produs de ELCEN și îl transportă până în cartiere, și o rețea secundară, care distribuie căldura către blocuri și consumatori finali.
După 2022, Termoenergetica a încheiat două contracte pentru achiziția de țevi pentru sistemul secundar de termoficare. Primul contract a fost scos la licitație pe 26 mai 2023. Obiectul achiziției îl constituie furnizarea de țevi din PE-Xa preizolate și neizolate, fitinguri neizolate PE-Xa și truse de scule cu acționare electro-hidraulică, utilizate în circuitul secundar al sistemului de termoficare.
Contractul a fost încheiat cu Romtehnologic Infra SRL (societatea s-a redenumit ulterior în RK Infra Romania), sub forma unui acord-cadru. Valoarea totală a achiziției se ridică la 16 milioane de lei fără TVA. În baza acestui acord, Termoenergetica a semnat patru contracte subsecvente, pe care le-a achitat integral.
RK Infra Romania SRL are un acționariat mixt, cu o companie străină ca acționar majoritar: Radius-Kelit Infrastructure GesmbH (Austria) deține 80% din părțile sociale, în timp ce Toma Flavian-Vlăduț și Toma Victor-Silviu controlează câte 10% fiecare. În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 22,2 milioane de lei, în creștere spectaculoasă de 208% față de anul anterior, și un profit net de 465.888 lei. Firma a funcționat cu un număr mediu de doar doi angajați, neschimbat față de 2023. FANATIK am putut intra în contact până acum cu reprezentanții societății pentru că datele de contact nu erau actualizate.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/01/grafic-termoficare-2.jpg)
Radius-Kelit Infrastructure GesmbH (Austria, „RK Infra”), firma austriacă ce deține SRL-ul din București, este deținută 100% de Radius Systems Gesellschaft mbH, conform registrului comercial austriac. La nivel de grup, Radius Systems (și „RK Infra”) sunt prezentate ca parte din Radius Group Holdings din Marea Britanie.
În Marea Britanie, la Radius Group Holdings Limited, persoana cu „significant control” (PSC) este George Buyanovsky, cu „ownership of shares – 75% or more”, adică un control majoritar. Radius Systems (Marea Britanie) a fost preluată de grupul rus Polyplastic la finalul lunii februarie 2013, ca primă achiziție importantă a grupului în Uniunea Europeană, tranzacție anunțată de presa de business britanică. În registrele britanice, Valentin Buyanovsky apare ca ofițer (director) la companii din grupul Radius, numit în 2013 și retras în 2019.
Polyplastic: în martie 2024, structuri ale Gazprombank au cumpărat 25% din grup, iar încă 65% a ajuns gajat (prin Sigp) la bancă; restul de 10% a rămas la fondatorul Miron Gorilovsky. În trecut, în acționariat a intrat și fondul A1, condus de Alexander Vinokurov, menționat frecvent în presă ca ginerele lui Serghei Lavrov.
Publicația RBC (10 mai 2016) anunță că A1 a intrat în acționariatul Polyplastic prin preluarea controlului asupra a 50% din APG Polyplastic (Cipru), companie care deținea 96,5% din grupul Polyplastic. Forbes Rusia (10 mai 2016) confirmă aceeași structură (A1 → 50% APG Polyplastic → 96,5% Polyplastic) și precizează că informația a fost comunicată de serviciul de presă al A1.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/01/grafic-firma-rusia-26-ianuarie-2.jpg)
Un alt contract pentru sistemul de termoficare secundar a fost semnat de Termoenergetica cu firma Consix Construcții. În ianuarie 2022, Compania Municipală Termoenergetica SA a atribuit, prin licitație deschisă, un acord-cadru pentru furnizarea de țevi din PE-Xa preizolate și neizolate, precum și fitinguri, destinate circuitelor de încălzire, apă caldă de consum și recirculație. Contractele-cadru au fost semnate la 21 ianuarie 2022, pe o durată de 24 de luni, cu o valoare totală de 28,6 milioane lei fără TVA: aproximativ 6,1 milioane lei pentru lotul 1 (țevi PE-Xa preizolate) și 22,5 milioane lei pentru lotul 2 (țevi și fitinguri neizolate).
Consix Construcții SRL are trei asociați: Micu Daniel Sandu (80%), Marian Coman (10%) și Paul Sandu (10%).
În 2024, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 5,1 milioane de lei, în scădere cu 63%, și un profit de 525.061 lei, în scădere cu 89% față de anul anterior.
Primul contract: Compania Municipală Termoenergetica SA a atribuit, prin licitație deschisă, un acord-cadru de furnizare pentru achiziția de țevi destinate rețelei primare de transport al agentului termic. Procedura a fost lansată prin anunțul de participare CN1049469/17.11.2022 și finalizată în aprilie 2023.
Ambele loturi au fost câștigate de aceeași asociere, formată din: Comtech Co, Nimfa Com SRL și Valro Trade SRL. Acordul-cadru a fost semnat la data de 20 aprilie 2023, sub numărul 232/20.04.2023.
Obiectul și valorile contractelor au fost următoarele:
Al doilea contract: Compania Municipală Termoenergetica SA a mai atribuit, prin licitație deschisă (în baza Legii 99/2016), o achiziție de țevi de oțel utilizate la presiune pentru circuitul primar al termoficării, cu diametre DN 20 – DN 1300, împărțită în 23 de loturi. Procedura a fost lansată prin anunțul de participare CN1035796/14.10.2021 și a fost consemnată ulterior prin anunțul de atribuire CAN1071651/9.09.2023.
Contractarea s-a realizat prin acorduri-cadru, fiecare cu o durată de 24 de luni, cu patru contracte subsecvente estimate pe durata fiecărui acord, câte unul la aproximativ șase luni. Valoarea totală a achiziției publicată în anunț este de 13,1 milioane de lei fără TVA.
Din datele de atribuire disponibile, furnizarea a fost împărțită între patru firme câștigătoare, care apar în combinații diferite pe loturi: Valro Trade SRL, Comtech Co SRL, Nimfa Com SRL și Petrouzinex SRL.
Al treilea contract: Contractul pentru țevi din oțel sudate utilizate la presiune, DN 600–DN 800, destinate circuitului primar de termoficare, a fost atribuit de Compania Municipală Termoenergetica SA prin licitație deschisă. Câștigătorul este Comtech Co SRL, cu care a fost semnat acordul-cadru nr. 80 din 13 martie 2025, în valoare de 2 milioane de lei fără TVA, pentru furnizarea de țevi necesare reparațiilor rețelei primare.
Comtech Co SRL are ca asociat unic pe Goanță-Bărbulescu Constantin, care deține 100% din capitalul social. În 2024, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 138.483.159 lei, în scădere cu 9% față de anul precedent, și un profit net de 8.070.099 lei, în creștere cu 3%. Firma a avut un număr mediu de 110 angajați, în creștere semnificativă (+61%) comparativ cu 2023.
Nimfa-Com SRL are doi asociați: Ionașcu Rodica (50%) și Ionașcu Vasile (50%). În 2024, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 45.907.272 lei, în scădere cu 13% față de anul precedent, și un profit de 2.254.400 lei, în scădere cu 47%.
Valro Trade SRL este controlată integral de Frătiță Valentin, care este asociat unic (100%) și administrator al companiei. În 2024, firma a raportat o cifră de afaceri de 95.445.684 lei, în scădere cu 16% față de anul anterior, și un profit net de 21.713.515 lei, în scădere cu 7%. În același an, compania a avut un număr mediu de 26 de angajați, în creștere cu 13%.
Petrouzinex SRL este o companie din Piatra Neamț, fondată în 1998, activă în comerțul cu ridicata al echipamentelor pentru instalații sanitare și de încălzire. În 2024, firma a avut o cifră de afaceri de 78,7 milioane lei și un profit de 9,8 milioane lei, fiind deținută integral de Dorin Agavriloae.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/01/grafic-retea-principala-1.jpg)
Primăria Capitalei a semnat tot în anul 2022 contractele aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București”, un proiect major structurat în cinci loturi, cu o durată totală de implementare de 48 de luni. Din acest interval, șase luni sunt alocate etapei de proiectare, iar 42 de luni execuției lucrărilor.
Lotul 1, Magistrala II Sud, cuprinde cinci obiective, cu o lungime a rețelei primare de 22,930 km canal termic, respectiv 45,86 km conductă. Lucrările se desfășoară în Sectorul 2 și Sectorul 3. Contractul, cu numărul 701/01.11.2022, a fost încheiat cu asocierea formată din Elsaco Electronic SRL (lider), Sicor SRL (asociat) și Energomontaj SA (asociat). Valoarea acestuia este de 300 de milioane de lei fără TVA. Este magistrala în care s-au înregistrat cele mai multe probleme în luna ianuarie.
Lotul 2, Magistrala II–III Grozăvești, vizează obiective având o lungime a rețelei primare de 18,004 km canal termic și 36,008 km conductă. Intervențiile vor avea loc în Sectorul 1 și Sectorul 6. Acordul contractual nr. 702/01.11.2022 a fost semnat cu aceeași asociere: Elsaco Electronic SRL (lider), Sicor SRL (asociat) și Energomontaj SA (asociat). Valoarea contractului este de 168 milioane de lei fără TVA.
Lotul 3, Magistrala V Grozăvești, prevede patru obiective, cu o rețea primară de 15,913 km canal termic și 31,826 km conductă. Lucrările vor afecta amplasamente din Sectorul 5 și Sectorul 6. Contractul nr. 703/01.11.2022 a fost atribuit asocierii Construcții Erbașu (lider) – Consix Construcții (asociat), având o valoare de 257 milioane de lei fără TVA.
Lotul 4, Magistrala Progresu–Berceni, include șase obiective, cu o lungime a rețelei primare de 24,932 km canal termic și 49,864 km conductă. Lucrările se vor desfășura exclusiv în Sectorul 4. Acordul contractual nr. 704/01.11.2022 a fost semnat cu asocierea Construcții Erbașu (lider) – Consix Construcții (asociat), valoarea acestuia fiind de 315.951.133 lei fără TVA.
Lotul 5 acoperă lucrări pe Magistrala II Sud, Magistrala II–III Grozăvești, Magistrala V Grozăvești, Magistrala Progresu–Berceni și Magistrala II Vest. Acesta include șase obiective, cu o lungime a rețelei primare de 24,190 km canal termic și 48,38 km conductă. Intervențiile vor avea loc în sectoarele 1, 2, 3, 4 și 6. Contractul nr. 705/01.11.2022 a fost încheiat cu asocierea formată din Energomontaj SA (lider), Elsaco Electronic SRL (asociat), Sicor SRL (asociat) și IPCT Instalații SRL (asociat), având o valoare de 600.000 lei fără TVA.
Elsaco Electronic SRL are ca acționar unic pe Elsaco Holding SRL, care deține 100% din capitalul social. Administratorul societății este Șerban Iftime, conform datelor de la Registrul Comerțului consultate de FANATIK. În anul 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 438,4 milioane lei, în creștere cu 3%, și un profit de 22,6 milioane lei, în scădere cu 37%. Firma avea 294 de angajați și nu înregistra datorii la ANAF.
La rândul său, Elsaco Holding SRL are patru acționari: Valeriu Iftime (40%), Ovidiu Jitaru (20%), Petru Parfenov (20%) și Doru Popa (20%). Firma este o societate de tip vehicul, prin intermediul căreia se deține controlul asupra Elsaco Electronic.
De altfel, Șerban Iftime este fiul lui Valeriu Iftime, fondatorul și coordonatorul grupului Elsaco. Valeriu Iftime deține și clubul de fotbal FC Botoșani, una dintre surprizele acestui sezon al Ligii I.
În schimb, fiul său, Șerban Iftime, administratorul Elsaco Electronic, este consilier onorific al președintelui României, Nicușor Dan. Șerban Iftime se ocupă, în această calitate, de coordonarea Departamentului Politici Economice și Sociale.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/01/serban-ieftime.jpg)
Numirea sa a avut loc în noiembrie 2025. Nicușor Dan și Șerban Iftime s-au cunoscut mai bine în cadrul lucrărilor la sistemul de termoficare. În plus, Valeriu Iftime, tatăl său, este un lider important al PNL. Cu toate acestea, Valeriu Iftime declara pentru Botoșani News că fiul său a fost ales în urma unui concurs pentru funcția de consilier prezidențial onorific. „Au fost vreo cinci propuneri. Au fost cinci oameni studiați. Aici nu am avut eu nicio influență. Pur și simplu trebuie să vezi dacă omul are un CV bun și dacă în spatele lui se află și un dosar bine structurat”, a spus Valeriu Iftime.
Am contactat conducerea firmei Elsaco în legătură cu lucrările și contractele pe care le are în București, la sistemul de termoficare. Nu am primit niciun răspuns prin care să fim informați că vom primi datele solicitate. Rugăm reprezentanții companiei să ne precizeze care au fost problemele cu țevile montate la rețeaua sistemului de termoficare și care a fost originea acestora.
O altă firmă implicată în lucrările de la Magistrala II Sud, unde s-au înregistrat cele mai mari probleme, este Sicor SRL, care are trei acționari: Panaitescu Constantin (51%), Panaitescu Anca-Maria (39%) și Zidaru Monica Mirela (10%). Administratorul societății este Panaitescu Constantin. În anul 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 257.527.246 lei, în creștere cu 48% față de anul precedent.
Energomontaj SA are un acționariat de tip listă de acționari (99,99%). Firma este cea mai importantă companie din Energomontaj Grup, holding controlat de familia lui Stan Popa, membru vechi al PSD, decedat în 2019. Stan Popa a fost secretar de stat, precum și președinte și vicepreședinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului. În anul 2024, Energomontaj a înregistrat o cifră de afaceri de 274.666.727 lei, în scădere cu 2%, și un profit de 4.372.191 lei, în scădere cu 80% față de anul anterior.
Subcontractantul RDC General Contractor SRL a avut 5% din contract. Firma are ca asociat unic pe Polivanov Răzvan-Sever, care este și administratorul societății. În anul 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 46.640.493 lei, în creștere cu 98%, și un profit de 8.616.521 lei, în creștere cu 115% față de anul anterior.
Construcții Erbașu SA are un acționariat majoritar controlat de familia Erbașu. Principalii acționari sunt Erbașu Romeo Cristian (57,1%), Erbașu Ion (20%) și Erbașu Marius-Alexandru (20%). Restul acțiunilor sunt deținute de acționari minoritari: Prodanescu Roșetel (1,5%), Stoica Cătălin (0,5%), Toader Mircea Teodorian (0,5%), Bădicu Daniela (0,3%), Antoniu Sergiu (0,05%) și Nicolae Marian (0,05%). În 2024, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 2,27 miliarde lei, în scădere cu 2% față de anul anterior, și un profit de 332,8 milioane lei, în creștere cu 17%.
Consix Construcții SRL are trei asociați: Sandu Micu Daniel (80%), Coman Marian (10%) și Sandu Paul (10%). În 2024, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 5.122.287 lei, în scădere cu 63%, și un profit de 525.061 lei, în scădere cu 89% față de anul anterior.
IPCT Instalații SRL are patru asociați: Angheluță Octavian (28%), Căzănescu Raluca Alexandra (26%), Berbecaru Dan Basarab (24%) și Andrei Viorel (22%). În anul 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 1.662.987 lei, în scădere cu 1% față de anul precedent, și un profit de 1.884 lei, practic la nivel de echilibru, după o scădere accentuată comparativ cu anul anterior.