Culisele deciziei care a zguduit lumea. Cum a fost convins Trump să pornească un război pe care CIA îl considera „complet absurd” și Marco Rubio o „prostie totală”

În urmă cu șase săptămâni Donald Trump își imagina o victorie rapidă împotriva Iranului, dar cu fiecare zi scursă după 28 februarie s-a trezit afundat din ce în ce mai adânc într-un conflict dificil de gestionat de armata americană. În plan intern cota sa de popularitate a scăzut la niveluri alarmante, astfel că acordul de compromis la care s-a ajuns marţi noapte îi oferă oportunitatea de a pune punct aventurii care a provocat haos energetic în întreaga lume.

Lobby-ul făcut de Netanyahu în Sala de Criză a Casei Albe

„Cum a împins Trump Statele Unite într-un război cu Iranul?” este titlul unui articol publicat în The New York Times şi în care se analizează în detaliu modul în care Trump, în ciuda divergențelor cu unii apropiaţi și avertismentelor experţilor, a aprobat în cele din urmă declanșarea războiului bazându-se pe „intuiție”. Articolul se bazează pe informații din cartea „Regime Change: Inside Donald Trump’s Imperial Presidency”, scrisă de jurnaliștii de la Casa Albă Jonathan Swan și Maggie Haberman, și dezvăluie jocurile de culise dinaintea lansării operațiunilor militare din Iran.

Pentru a înţelege ce s-a întâmplat în spatele cortinei este necesară o întoarcere în timp în data de 11 februarie 2026. În acea dimineață, un SUV negru în care se afla premierul israelian Benjamin Netanyahu a ajuns la Casa Albă. Fără aproape niciun fel de ceremonie de primire, evitând presa, acesta a fost introdus rapid în clădire.

De luni de zile Netanyahu tot făcea presiuni asupra Statelor Unite pentru a aproba lansarea unor atacuri militare împotriva Iranului. În Sala de Criză a Casei Albe, el a susținut un briefing confidențial despre Iran în fața lui Donald Trump și a echipei sale, în timp ce pe ecranul din spatele său puteau fi văzuţi directorul Mossad, David Barnea, și oficiali militari israelieni.

Digi24.ro

Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova

Din partea americană au participat șefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, secretarul de stat și consilierul pentru securitate națională Marco Rubio, secretarul apărării Pete Hegseth, șeful Statului Major Interarme, Dan Caine, directorul CIA, John Ratcliffe, emisarul special pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, precum și ginerele lui Trump, Jared Kushner. Pentru a preveni scurgerile de informații, întâlnirea a fost restrânsă la un număr mic de participanți. Trebuie remarcat că, din cauza organizării în grabă a acestei întâlniri, vicepreședintele JD Vance, aflat în Azerbaidjan, nu a putut participa.

Digisport.ro

”Nu le-a venit să creadă”: cel mai bogat om din Ucraina i-a lăsat ”mască” pe toți, după ce și-a luat rămas-bun de la Mircea Lucescu

Previziunile Mossad legate de sfârşitul Republicii Islamice

Prezentarea de o oră a lui Netanyahu avea să devină un moment decisiv, care a influențat declanșarea războiului din Orientul Mijlociu. El a făcut lobby intens pe lângă administrația Trump, susținând că Iranul se află într-o situație favorabilă pentru o schimbare de regim și afirmând că o acțiune comună a SUA și Israelului ar putea însemna sfârşitul Republicii Islamice.

Potrivit surselor, Benjamin Netanyahu și echipa sa au schițat ceea ce ei considerau a fi condiții „aproape sigure de victorie”. Iată câteva dintre ele: programul de rachete balistice al Iranului ar putea fi distrus în câteva săptămâni, regimul iranian ar fi fost suficient de slăbit încât să nu mai poată bloca Strâmtoarea Ormuz, iar probabilitatea ca Iranul să lovească interesele americane în țările vecine era evaluată ca fiind foarte scăzută.

În același timp, informațiile obţinute de Mossad indicau că protestele de stradă din Iran ar putea reizbucni şi, stimulate de operațiuni ale serviciilor israeliene și de acțiuni insurgente, bombardamentele intense ar putea crea condiții pentru ca opoziția iraniană să răstoarne regimul. Israelul a sugerat și posibilitatea ca luptători kurzi iranieni să pătrundă din Irak și să deschidă un front terestru în nord-vestul Iranului.

Articolul menționează că Netanyahu și-a susținut prezentarea cu multă încredere, ceea ce pare să-l fi convins pe cel mai important om din încăpere, Donald Trump. De luni de zile, viziunea agresivă a lui Trump era în mare măsură aliniată cu cea a lui Netanyahu, chiar mai mult decât o percepeau unii dintre consilierii președintelui. „Sună bine”, ar fi spus Trump, iar Netanyahu a interpretat asta ca un semnal că o acțiune comună SUA-Israel ar putea primi undă verde. Prezentarea lui Netanyahu și reacția pozitivă a lui Trump au dat CIA o sarcină urgentă, aceea de a evolua veridicitatea afirmațiilor israeliene.

Marco Rubio, despre planul lui Netanyahu: „Cu alte cuvinte, e o prostie totală”

A doua zi, pe 12 februarie, într-o nouă ședință în Sala de Criză a Casei Albe, la care au participat doar oficiali americani, doi înalți oficiali de la CIA au făcut o prezentare cercului restrâns al lui Donald Trump şi au descompus planul lui Netanyahu în patru componente:

• o operațiune de „decapitare” – asasinarea liderului suprem al Iranului;
• slăbirea forţei Iranului şi a abilităţii sale de a-şi amenința vecini;
• declanșarea unor proteste masive în interiorul Iranului;
• schimbarea regimului.

Evaluarea oficialilor CIA a fost că primele două obiective ar putea fi realizabile, însă punctele trei și patru promovate de Netanyahu erau nerealiste. Ulterior, Donald Trump s-a alăturat reuniunii. Directorul CIA, John Ratcliffe, i-a prezentat concluziile evaluării și a descris scenariul de schimbare a regimului drept „complet absurd”. În acel moment, secretarul de stat Marco Rubio a intervenit, spunând: „Cu alte cuvinte, e o prostie totală”. Ratcliffe a adăugat că, având în vedere incertitudinile oricărui conflict, o schimbare de regim ar putea totuși avea loc, dar nu ar trebui considerată un obiectiv realist sau planificabil.

Mai mulți oficiali americani, inclusiv JD Vance, revenit din Azerbaidjan, și-au exprimat, de asemenea, îndoieli serioase cu privire la planul lui Benjamin Netanyahu. Donald Trump s-a întors apoi către cel mai înalt comandant militar american, Dan Caine, și l-a întrebat: „Domnule general, ce părere aveți?”. Răspunsul generalului a fost şi el unul sceptic: „Domnule preşedinte, din experiența mea, acesta este modul standard de operare al israelienilor. Tind să exagereze, iar planurile lor nu sunt întotdeauna bine puse la punct. Știu că au nevoie de noi, de aceea fac un lobby atât de puternic”.

Trump a cântărit rapid această evaluare și s-a arătat deosebit de interesat de realizarea primelor două obiective. În zilele următoare, în cadrul unor discuții restrânse, Caine le-a prezentat lui Trump și celorlalți o evaluare militară îngrijorătoare: o operațiune de amploare împotriva Iranului ar consuma serios stocurile de armament ale SUA, inclusiv interceptoarele de rachete al căror număr era deja limitat din cauza sprijinului acordat Israelului și Ucrainei.

Caine a subliniat, de asemenea, riscul ca Iranul să blocheze Strâmtoarea Ormuz și dificultatea majoră de a menține această rută sigură. Trump nu a fost însă prea preocupat de acest scenariu, considerând că regimul iranian ar ceda înainte de a se ajunge în acel punct. Probabil influențat de bombardarea de anul trecut, din iunie, asupra instalațiilor nucleare iraniene, Trump părea convins că și acest conflict va fi unul de scurtă durată.

Generalul Dan Caine s-a temut să-i spună lui Trump că un război cu Iranul e o idee proastă

Dan Caine a avut în permanență îngrijorări serioase cu privire la un război cu Iranul, însă modul în care și-a exprimat punctele de vedere în fața lui Donald Trump a fost extrem de precaut. A evitat să adopte o poziție directă, preferând să prezinte diverse opțiuni și să sublinieze în mod repetat riscurile și posibilele consecințe. Articolul menționează că, în timpul procesului de evaluare, Caine nu i-a spus niciodată explicit lui Trump că un război cu Iranul ar fi o idee proastă, deși colegii săi credeau că aceasta era, de fapt, opinia lui reală.

În seria provocărilor de politică externă cu care Trump s-a confruntat în cele două mandate, Iranul a ocupat constant un loc central. Trump îl considera un adversar extrem de periculos și era dispus să-și asume riscuri majore pentru a împiedica Iranul să declanșeze conflicte sau să obțină arme nucleare. Lobby-ul intens al lui Benjamin Netanyahu s-a suprapus perfect peste dorința lui Trump de a slăbi sau chiar de a prăbuși regimul iranian.

În cabinetul lui Trump, Pete Hegseth a fost cel mai puternic susținător al unei acțiuni militare împotriva Iranului. Poziția lui Marco Rubio a fost mai contradictorie: el nu credea că Iranul va accepta un acord prin negocieri, dar prefera continuarea presiunii maxime în locul unui război total. Cu toate acestea, nu a încercat să-l descurajeze pe Trump și, după declanșarea conflictului, a apărat ferm deciziile administrației.

Susie Wiles era îngrijorată de consecințele unui nou conflict extern, însă evita să adopte o poziție fermă în marile ședințe pe teme militare. În schimb, îi încuraja pe consilieri să-și exprime opiniile și temerile în fața președintelui. Potrivit relatărilor, ea le-ar fi spus colegilor că se teme ca SUA să nu fie atrase într-un nou război în Orientul Mijlociu și că o lovitură împotriva Iranului ar putea duce la creșterea prețurilor la petrol cu câteva luni înainte de alegerile de la mijlocul mandatului. În final însă, a susținut operațiunea.

JD Vance, cel mai înverşunat împotriva unui război cu Iranul

În cercul apropiat al lui Trump, persoana cea mai îngrijorată de un război cu Iranul și cea care a încercat cel mai mult să-l împiedice a fost JD Vance. În opinia sa, un conflict cu Iranul și o eventuală schimbare de regim ar reprezenta un dezastru. Potrivit articolului din The New York Times, prima sa opțiune a fost evitarea oricărei lovituri militare. Totuși, când a realizat că Trump este hotărât să intervină într-un fel sau altul, a încercat să-l orienteze spre o acțiune mai limitată. Ulterior, când Trump a decis lansarea unui atac militar de amploare, Vance a susținut utilizarea unei forțe copleșitoare, pentru a încheia rapid conflictul.

Chiar şi în fața colegilor JD Vance l-ar fi avertizat pe Trump că un război cu Iranul ar putea declanșa haos regional, ar provoca pierderi umane greu de estimat și ar putea destrăma coaliția sa politică, fiind perceput de mulți alegători drept o trădare a promisiunii de a nu mai începe noi războaie.

Articolul mai menționează că, în ultimul an, comentatorul politic conservator Tucker Carlson a vizitat de mai multe ori Biroul Oval, avertizându-l pe Trump că un război cu Iranul i-ar putea distruge președinția. Cu câteva săptămâni înainte de declanșarea conflictului, Trump l-ar fi sunat pentru a-l liniști: „Știu că te îngrijorează asta, dar totul va fi în regulă”.

În ultimele zile ale lunii februarie, Statele Unite și Israelul au discutat despre o nouă informație de intelligence care ar fi accelerat semnificativ calendarul operațiunii: liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, urma să se întâlnească cu alți oficiali de rang înalt într-o clădire de la suprafață, iar asta însemna că ar fi complet expus unui atac aerian. În viziunea SUA și Israelului, era o oportunitate rară și de scurtă durată de a lovi nucleul conducerii iraniene, iar dacă era ratată, o astfel de şansă ar fi putut să nu mai apară.

Vance către Trump: „Cred că este o idee proastă, dar dacă vrei să o faci, te voi susține”

De remarcat este faptul că, în acel moment, SUA și Iranul se aflau încă în negocieri pe tema programului nuclear, dar activităţile diplomatice le ofereau americanilor timp suplimentar pentru a-și desfășura forțele militare în Orientul Mijlociu. Mai mulți consilieri prezidențiali au declarat că Donald Trump luase, în realitate, decizia de atac cu câteva săptămâni înainte, însă nu stabilise momentul exact al startului acţiunii.

Benjamin Netanyahu îl presa să acționeze rapid și să profite de ocazie. În jurul orei 17.00, pe 26 februarie, a început ultima reuniune din Sala de Criză. În acel moment, poziția fiecărei persoane din încăpere era deja clară. Pete Hegseth și Dan Caine au prezentat mai întâi succesiunea operațiunilor, după care Trump a spus că vrea să audă opinia fiecăruia, pe rând. „Știi, cred că este o idee proastă, dar dacă vrei să o faci, te voi susține”, i-a spus JD Vance.

Susie Wiles i-a transmis lui Trump că, dacă el consideră că este necesar pentru securitatea națională a SUA, atunci ar trebui să acționeze. Directorul CIA, John Ratcliffe, nu şi-a expus o opinie directă, dar a prezentat o nouă informație: conducerea iraniană urma să se reunească la reședința liderului suprem din Teheran. El i-a spus lui Trump că o schimbare de regim este posibilă, dar depinde de cum este definit termenul: „Dacă ne referim doar la eliminarea liderului suprem, este posibil să reușim”. Consilierul juridic al Casei Albe, David Warrington, nu și-a exprimat o opinie personală, dar a afirmat că, din punct de vedere legal, opțiunile analizate și prezentate președintelui sunt permise.

Pete Hegseth a susținut că problema Iranului va trebui oricum rezolvată mai devreme sau mai târziu, deci ar fi mai bine să se acționeze acum. El a oferit și o evaluare tehnică, arătând că, având un anumit nivel de forțe, operațiunea poate fi finalizată într-un interval de timp determinat. Dan Caine nu și-a exprimat nici de această dată o poziție clară, ci a enumerat riscurile și impactul asupra stocurilor de muniție. Poziția sa a fost că armata va executa ordinul, dacă președintele îl va da.

Când i-a venit rândul lui Marco Rubio, acesta i-a spus clar lui Trump: dacă obiectivul este schimbarea regimului sau declanșarea unei mișcări anti-guvernamentale, atunci nu ar trebui să se acționeze. Însă, dacă scopul este distrugerea programului de rachete al Iranului, atunci acesta este realizabil. „În final, toți s-au supus instinctului președintelui. L-au văzut luând decizii îndrăznețe, asumându-și riscuri greu de imaginat și reușind. În acel moment, nimeni nu l-a oprit”, mai notează notează autorii articolului.

Generalul Dan Caine i-a spus lui Trump că mai are puțin timp și că nu trebuie să ia decizia finală înainte de ora 16.00 (ora 23.00, ora României)a zilei următoare. În cele din urmă, pe 27 februarie, la bordul Air Force One, cu doar 22 de minute înainte de termenul-limită stabilit de Caine, la 22.38, ora României, Donald Trump a dat ordinul de atac.