Soarta crudă a unora dintre protagoniştii Marii Uniri. Cum a murit în uitare fotograful care a imortalizat Marea Adunare de la Alba Iulia

Nu a fost nevoie numai de entuziasm popular, de inițiative politice bine calculate sau de oameni politici providențiali. A fost nevoie și de eroi, azi, aproape necunoscuți fără de care Unirea de la 1918 nu s-ar fi produs așa cum știm noi astăzi și nici nu am fi avut puținele mărturii fotografice.

Acești eroi au ajuns azi într-un anonimat nemeritat. Nici în perioada cât au trăit, destinul nu le-a surâs întotdeauna. Ba chiar, dimpotrivă, le-a dat lovituri dure.

Oamenii care au transmis în Transilvania documentele guvernului român pentru organizarea Adunării de la Alba Iulia

Căpitanul Victor Precup

Data de 4 noiembrie 1918 marchează înființarea la Blaj a Consiliului Național Român. Acesta reprezenta interesele românilor ardeleni până la unirea cu România. Politicienii români din Ardeal trebuiau să ia legătura cu autoritățile române de peste Carpați, mai ales după capitularea Germaniei la 11 noiembrie 1918. Vremea aspră de iarnă, dar și trupele germane în retragere puteau fi obstacole de netrecut.

Temerarul care și-a asumat misiunea a fost căpitanul Victor Precup (1889-1958).  Acesta era originar din Ardeal. Era nepotul fruntașului politic ardelean Ștefan Cicio-Pop.

Digi24.ro

Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei

Ca toți bărbații din Ardeal, a fost înrolat în Armata Austro-Ungariei. El a reușit să dezerteze, trecând Carpații „prin vama cucului” (nume dat potecilor secrete prin care cei ce treceau ilegal înșelau vigilența grănicerilor austro-ungari). În Armata Română a avansat la gradul de căpitan până la finalul războiului.

În noiembrie 1918, Victor Precup era în Ardeal cu misiuni importante. El a decis să treacă Munții la volanul unui automobil. A început misiunea secretă, pornind din Sibiu, la 14 noiembrie 1918. A decis să aleagă itinerarul Sibiu-Mediaș-Târgu Mureș-Reghin-Bistrița-Vatra Dornei. Adică, din Transilvania, în Bucovina, aflată încă sub control austro-ungar. Îl însoțea Nicolae Bălan cadru didactic la Institutul Teologic care funcționa la Sibiu. La 16 noiembrie 1918, cei doi ajungeau la destinație.

O altă echipă a mers spre Moldova. Autoritățile române se refugiaseră din decembrie 1916, la Iași, în București, rămânând un guvern colaboraționist.

Aici, aflând de pregătirile românilor ardeleni, Marele Cartier General al Armatei Române de la Iași a pregătit documentele secrete prin care să sprijine acțiunea românilor de peste munți.

Digisport.ro

Victima luptătorului suspendat pe viață a răbufnit: ”Toată lumea i-a cerut”. Ce a pățit după episodul fără precedent

Patrulele grănicerești, soldații care se retrăgeau spre Germania ar fi putut intercepta corespondența, ceea ce ar fi însemnat sfârșitul demersurilor unioniste românești. Asta deoarece bolșevicii ruși, naționaliștii maghiari, naționaliștii ucrainieni aveau și ei planurile lor care, bineînțeles nu erau aceleași cu ale noastre.

Locotenentul aviator Vasile Niculescu

Astfel, singura cale de a ajunge cu documentele era prin survolarea Carpaților.

Intră în scenă locotenentul aviator Vasile Niculescu (1891-1981), membru al Escadrilei  F4 Observație, Recunoaștere și Bombardament Ușor. Absolvent al Seminarului Teologic, s-a înrolat în Armata Română în anul 1915.

Plutonierul Vasile Niculescu a fost avansat sublocotenent la 1 octombrie 1916 și locotenent în 1918 pentru că executase misiuni aeriene  în 1916 și 1918 cu grad de risc uriaș. În prima misiune, împrăștiase manifeste românești în Ardeal. În cea de-a doua, zburase în Basarabia, unde cercetase pozițiile bolșevicilor și mișcările acestora.

Misiunea de acum era și mai periculoasă. Avionul Farman 40 având numărul 3240 avea carlinga deschisă. Zborul trebuia efectuat iarna la înălțimea  2.600 m (pentru a evita curenții sau eventualele atacuri de la sol). Se zbura la o temperatură de -39 grade Celsius.

Căpitanul Victor Precup primise servieta sigilată cu documentele secrete, inclusiv o scrisoare a Președintelui Consiliului de Miniștri Ion I.C. Brătianu adresată  Consiliului Național Român. Singura măsură de protecție era ungerea feței cu parafină împotriva degerăturilor și înghețului. Avionul nu avea nici armament și nici parașute pentru echipaj. Misiunea era una de „ori, ori”.

Misiunea a avut loc la 23 noiembrie 1918. Decolarea s-a făcut de la Bacău, la ora 10.40. Zborul a durat până la ora 13.35, adică aproape 3 ore. Avionul a aterizat la Blaj. Ardelenii de pe Câmpia Libertății i-au întâmpinat cu o imensă bucurie pe cei doi temerari. Ei au ajutat la paza avionului, la golirea uleiului cald pentru ca motorul să nu înghețe noaptea. Au fost făcute focuri lângă avion, pentru a se menține o temperatură peste nivelul de îngheț.

Locotenentul aviator Vasile Niculescu își amintea:

„Peste puţin timp, avionul din care încă nu mă coborâsem, era înconjurat de o mare mulţime de blăjeni şi ţărani din satele apropiate, trecuţi îmbrăcaţi prin apa Târnavelor.

Am rămas mut şi fără simţire la entuziasmul acestor oameni când au văzut tricolorul de pe avionul sosit din Regat, aducându-le ştiri ce le umplea sufletul de bucurie. (…) Prima solie a mântuirii din Regat le-a sosit.

Fiecare blăjean şi ţăran a căutat să dea mâna cu noi, să ia fiecare un lucru cât de neînsemnat al nostru, ca să ni-l ducă acolo unde trebuia să ne odihnim peste noapte”.

Echipajul a luat parte la toate pregătirile pentru  organizarea Adunării de la Alba Iulia. La 24 decembrie 1918, ora 11.25, avionul românesc a decolat dela Blaj, de pe Câmpia Libertății spre Bacău. A aterizat în deplină siguranță, la ora 14.00, zborul durând 2 ore și 35 minute.

La 25 noiembrie 1918, de la Bacău, echipajul a decolat spre Iași, aterizând la ora 10.00 dimineața, declarând misiunea îndeplinită.

Omul care a imortalizat Marea Adunare de la Alba Iulia: subofițerul expert fotograf Samoilă Mârza

Există astăzi numai câteva fotografii ale Marii Adunări Naționale, luate din exterior. Momentul semnării Rezoluției Unirii, din Sala Unirii de la Alba Iulia a rămas numai în memoria celor prezenți în sală care l-au consemnat numai în scris.

Explicația este una simplă. Autoritățile au discutat cu un fotograf autorizat care nu era etnic român, iar acesta nu s-a prezentat acolo unde trebuia.

Și totuși, cum avem azi acele instantanee istorice de la Alba Iulia? Un român din comuna Galțiu a decis că trebuia să imortalizeze momentul Marii Uniri.

Nu avea „credențial”, adică autorizație de intrare, deci nu a putut intra în Sala Unirii. Atunci, a fotografiat instantanee de exterior. Azi, ele compun istoria foto a Marii Uniri de la Alba-Iulia. Omul se numea Samoilă Mârza.

Samoilă Mârza s-a născut în comuna Galțiu, la  11 km de Alba Iulia, în data de 18 septembrie 1886. Ajuns ucenic la  fotograful Iainek, din Sibiu, a învățat rapid meserie, pentru că păinții nu și-au pemis să îl dea la facultate, deși absolvise liceul, fiind un foarte bun elev. A slujit ca subofițer fotograf la Serviciul Topografic al Armatei Austro-Ungare. Războiul cunoscuse multe schimbări, pe lângă tancuri și gaze axfisiante și evoluția aviației, a serviciilor topografice, unde se folosea pe larg fotografia.

Samoilă Mârza a devenit subofițer (unterofizier), datorită priceperii sale (lipsa studiilor superioare l-a privat să devină ofițer). A luptat în 1914 a fost în Galiția, iar din 1916, pe frontul din Italia, anul 1918, găsindu-l la Trieste.

Românii din Armata Austro-Ungară, conform deciziei Consiliului Național Român Central trebuiau să se retragă spre Ardeal. Samoilă Mârza a pornit spre Viena,  sosind la  6 noiembrie 1918.

La 14 noiembrie 1918 a realizat trei clișee fotografice în care a imortalizat sfințirea steagului tricolor, în prezența unor reprezentanți politici și militari ai românilor.

Prin Zagreb și Belgrad, a ajuns la Timișoara, pornind spre localitatea natală Galțiu. A sosit călare pe o bicicletă, purtând aparatul de fotografiat cu burduf la 27 noiembrie 1918.

Samoilă Mârza, la 1 decembrie 1918, a dorit să fotografieze semnarea Actului Unirii. A făcut de probă, două clișee cu consătenii săi din Galțiu. Aparatul lui fotografic cu burduf costa cât o pereche de boi buni de arat, deci o sumă destul de mare.

A ajuns la Sala Unirii, în jurul orei 11.30. Fotograful german din Alba Iulia Arthur Bach nu s-a prezentat, iar  Samoilă Mârza nu a putut intra.

El a fotografiat  mulțimea de pe Câmpul lui Horea, unii oratori la tribună, făcând în total 5 clișee: trei reprezentau aspecte de la  Adunarea Populară și două imortalizau  oratori citind Actul Unirii.

Aurel Sîntimbrean, un nepot al eroului Samoilă Mârza își amintea: ”Pe el (Arthur Bach n.a.) organizatorii l-au contractat ca să facă fotografii în ziua Unirii, dar el, fiindcă nu era de naţia noastră, probabil că nu a agreat Unirea de la 1918, aşa încât, în data de 1 decembrie, nu s-a prezentat că să îşi onoreze contractul.

Norocul şi salvarea a venit de la Samoilă Mârza. (…) Momentele imortalizate de el sunt cuprinse azi în toate cărţile de istorie, inclusiv, un set de fotografii, în tratatul de pace de la Trianon şi Versailles, fiindcă, după Unire, a făcut un album intitulat ‘Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia în chipuri’.

Este opera lui de căpătâi, în care sunt cuprinse fotografii cu sătenii, fotografii de la Viena, din 14 noiembrie 1918, când s-a sfinţit steagul trei culori şi s-a inaugurat prima armată română, care a venit în Ardeal, după terminarea războiului”.

Epilog: ce destin au avut cei trei eroi ai momentului 1918

Locotenentul aviator Vasile Niculescu, căpitan în rezervă și ceasornicar la Rădăuți

La  23 iunie 1919, eroul aviator a fost doborât în timpul unei misiuni de zbor în Transnistria. A stat prizonier o lună, de sovietici, la Odessa,  apoi eliberat și trimis în România.

În 1920-1923, a lucrat ca pilot la Grupul 1 Aeronautic. Avansat la gradul de căpitan, prin Înaltul Decret Regal nr. 5634, emis la 24 octombrie 1923, în 1924 și 1925 a lucrat la Comandamentul Școlii de  Aeronautică.

În 1926 a efectuat un curs de pregătire aeronautică în Cehoslovacia. A activat apoi la Centrul de  Recrutare Rădăuți prin Ordinul 37368/ 1926, al Ministerului de Război. La data de 1 octombrie 1930, și la Regimentul 96 Infanterie. A demisionat din Armata Română la 31 octombrie 1937.

Zeci de ani a lucrat ca simplu ceasornicar, trăind într-un anonimat total și o sărăcie lucie. Abia la 1 decembrie 1961, comandantul Grupului 2 Aeronautic Tecuci, Andrei Popovici  i-a expediat  o scrisoare în care i se recunoșteau meritele din noiembrie 1918. Totuși, această recunoaștere nu l-a ajutat cu nimic în viața de toate zilele.

Căpitanul (r) Vasile Niculescu a decedat la vârsta de 90 de ani, în primăvara anului 1981, fiind înhumat la Rădăuți. Post mortem, Vasile Niculescu a primit gradul de maior în rezervă.

Căpitanul Victor Precup, viață ca un film de la Hollywood: anchetator de spioni,  atentator, deținut politic, complotist în ilegalitate, reactivat și avansat general de regele Mihai I

Victor Precup, după război, a fost detașat în Basarabia. A anchetat dur refugiați care veneau dincolo de Nistru. Pe unii chiar i-a executat sub acuzația de spionaj. Ajuns colonel, Victor Precup a inițiat un complot ce dorea asasinarea  regelui Carol al II-lea, descoperit de către Mihail Moruzov. Atentatul trebuia să aibă loc la 7 aprilie 1934. Șeful SSI. Mihail Moruzov l-a monitorizat și l-a arestat în apropierea momentului planificat, Paștile anului 1934.

Victor Precup, degradat militar, a fost închis la Doftana, alături comuniștii de top din PCdR (partidul a fost  scos în ilegalitate în 1924), apropiindu-se de Gheorghe Gheorghiu-Dej. În 1940, Victor Precup a fost grațiat și eliberat.

A intrat prin firma ”Portex”,  în comerțul cu  textile, marochinărie, produse chimice. La 23 august 1944, figura în rapoartele Siguranței ca membru ilegalist al PCdR.

După 23 august 1944, a reintrat în cadrul armatei, obținnd gradul de general locotenent, în aprilie 1945.  În 19 noiembrie 1946, generalul Victor Precup a supravegheat alegerile din Cluj, asigurînd victoria comuniștilor.

Trecut în rezervă la 1 februarie 1948, s-a bucurat de pensia militară, decedând în septembrie 1958.

Subofițerul Samoilă Mârza, bătrânul fotograf cu bicicletă din Galțiu, uitat de artizanii Marii Uniri, salvat cumva de la uitare de Nicolae Ceaușescu și de comuniști

Samoilă Mârza și-a cheltuit toți banii pentru a edita mai multe ediții ale albumului ”Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri” , cu pozele de la Marea Unire. Casa Regală, Guvernul au primit gratuit exemplare, dar autoritățile nici nu l-au băgat în seamă. Nici măcar Ionel Brătianu nu l-a mai căutat după Încoronarea de la Alba Iulia din octombrie 1922. Ba chiar politicienii nu mai voiau să picteze nici Catedrala de la Alba Iulia, ridicată pentru încoronarea din octombrie 1922, a regilor Ferdinand și Maria.

Samoilă Mârza a făcut tot ce era posibil pentru a-i determina pe cei din Alba să îi convingă pe politicienii de la București, unii ardeleni consacrați peste Munți să nu lase în uitare Catedrala.

Ca să nu moară de foame, a vândut clișeele de sticlă pentru câștiga ceva bani (erau placate cu argint fin).

După 1945, pe la începutul anilor ’60, a vândut aparatul de fotografiat de la Marea Unire, Muzeului de Istorie din Cluj. Samoilă Mârza a primit o sumă importantă de bani pe aparatul cu burduf.

Și-a cumpărat un aparat modern pentru acele vremuri și a continuat să trăiască din fotografii la evenimente.

Până atunci, alerga cu bicicleta pe la nunți și botezuri, făcând poze cu aparatul cu burduf. În ciuda vârstei respectabile, Samoilă Mârza mergea și vara și iarna distanțe lungi cu bicicleta.

În 1966, Nicolae Ceaușescu a  vizitat Alba Iulia. Cu această ocazie, a primit de la Samoilă Mârza, ultimul exemplar din albumul “Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri” .

Samoilă Mârza a murit la 19 decembrie  1967, în casa bătrânească de la Galțiu. Până în ultimii ani de viață, a alergat cu bicicleta și aparatul foto ca să poată avea o bucățică de pâine.

Nu știm cum s-ar fi desfășurat evenimentul de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, fără aportul celor trei eroi pe care i-am adus prin aceste rânduri în atenția publicului.

Ce știm, este că, fiecare în felul său, au avut o contribuție majoră. Soarta ulterioară a celor trei eroi arată însă că acel eveniment care pentru noi este epocal, pentru ei a rămas mai mult o filă într-un dosar biografic, contemporanii ignorându-i în general.