Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a anunțat că Florentin Pera va prelua din vară clubul de handbal feminin. Astfel, selecționerul revine la clubul la care a adus ultimul titlu, în anul 2019.
Florentin Pera are undă verde din partea Consiliului de Administraţie al FRH de a pregăti atât SCM Râmnicu Vâlcea, cât şi naţionala României. Iniţial, preşedintele Constantin Din nu era încântat de varianta ca selecţionerul să preia o echipă de club.
Dar, cu majoritate de voturi în CA, lui Florentin Pera i s-a permis şi această variantă. FANATIK a aflat că nu mai există niciun impediment astfel încât selecţionerul să pregătească în paralel naţionala României şi echipa SCM Râmnicu Vâlcea.
FANATIK a aflat culisele numirii lui Florentin Pera la SCM Râmnicu Vâlcea. Clubul nu a anunțat nimic deocamdată pentru că înțelegerea nu a fost parafată. Încă există mai multe detalii de pus la punct.
Iar una dintre situațiile pe care clubul trebuie să le rezolve e cea a antrenorului: Rasmus Rygaard Poulsen. El a fost confirmat în urmă cu câteva luni până la finalul sezonului 2026, pentru care are și contract.
Din informațiile noastre, șefii de la Râmnicu Vâlcea vor să îi propună să revină ca antrenor secund în cadrul clubului. Rămâne de văzut dacă tehnicianul danez va rămâne ca „secund” sau va părăsi echipa.
O altă necunoscută este cu privire la lot. Florentin Pera nu a construit lotul echipei vâlcene pentru sezonul viitor, ba mai mult, o parte a jucătoarelor străine au fost aduse după ce au fost convinse de actualul antrenor, Rasmus Poulsen.
Clubul SCM Râmnicu Vâlcea trebuie să negocieze numirea lui Florentin Pera și cu Constantin Din. Președintele FRH nu a fost așa de încântat în primă fază de această propunere, dorindu-și un selecționer concentrat doar pe echipa națională.
FANATIK a aflat că cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord, în cele din urmă. Iar în condițiile în care selecționerul a preluat și Gloria Bistrița, probabil va avea undă verde pentru a antrena și SCM Râmnicu Vâlcea.
Astfel, Florentin Pera ar urma să fie din vară atât antrenor la club, cât și selecționer. România tocmai s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin din 2025 după victoria fără emoții cu Italia, la baraj.
„Tricolorele” sunt deja calificate din postura de gazde pentru Campionatul European din 2026 astfel că până în decembrie 2026, România va avea meciuri oficiale doar la Campionatul Mondial.
Însă, există voci care contestă această mutare în condițiile în care misiunea selecționerului este și de a reconstrui echipa națională și de a crea o formație competitivă pentru Euro 2026, desfășurat pe teren propriu.
Florentin Pera a avut un prim mandat fructuos pe banca lui SCM Râmnicu Vâlcea. A câștigat titlul în 2019 și a lăsat echipa pe locul 1 la îngheţarea sezonului 2020, din cauza pandemiei. În 2020 a câştigat Cupa şi Supercupa României.
Antrenorul a pregătit SCM Râmnicu Vâlcea până în 2021 când a plecat la ŢSKA Moscova, club cu pretenţii de Champions League. Din anul 2022, Florentin Pera este selecţionerul naţionalei României.