Culisele producției ”Spre punctul G”, cel mai controversat film al anului. Actorul Bob Rădulescu: ”Noi nu suntem normali la cap”. Exclusiv

Bob Rădulescu vorbește, în exclusivitate, despre motivul pentru care nu a dorit să facă actoria în București. Aflăm cum reacționează atunci când fetița lui îl pune în situații dificile și de ce nu-și supără niciodată soția.

Actorul Bob Rădulescu, protagonist în cel mai provocator film din România

Ardeleanu Bob Rădulescu nu și-a dorit niciodată să plece de acasă, din Cluj. Acolo a făcut actoria și acolo și-a cunoscut, în clasa a 7-a, viitoarea soție. Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK aflăm cum a fost cooptat în filmul ”Spre punctul G” și de ce s-a întors din America când ar fi putut rămâne acolo. Bob Rădulescu dezvăluie detalii neștiute despre viața de familie și rememorează momentul în care era să moară.

“Râsul asta face, vindecă, ca și sexul bun”

Cum ai ajuns în distribuția filmului Spre Punctul G?

-M-a sunat Dan Mașca, producătorul filmului și mi-a zis de inițiativa asta faină de a face un film 100% la Târgu Mureș. Am zis da, cu tot dragul! Simplu.

Cum a fost la filmări, ai avut parte de vreo provocare sau poate de mai multe? 

-Nicio provocare, doar experiențe faine și bună dispoziție, căutări, cioace, încercări, glume, râs, răbdare, ca la filmare.

Digi24.ro

Zelenski a dezvăluit unor congresmeni americani detalii „ale planului victoriei”. Nou mesaj pentru România

Ce așteptări ai de la public după ce vor vedea acest film al cărui subiect este sexul? 

-Să vină și să se regăsească în personajele din distribuție. Să se identifice în oameni sau situații de pe ecran. Să râdă și cu ocazia asta să se facă un pic mai bine decât era înainte. Că râsul asta face. Vindecă. Ca și sexul bun. Iar sexul este ca și pălinca în Ardeal. Și când e rău, tot bun e!

“Eu eram doar genul de copil-bufon care vorbea toată ziua”

De ce actorie? Ai știut de la început că asta vrei sau au existat și alte opțiuni?

-Au existat și alte opțiuni, planul B sau C pe care le-aș fi făcut cu drag și pricepere. Însă aveam 5,6 ani când am tot auzit oamenii spunând părinților mei “să faceți copilul actor, ăsta e actor de mic”. De fapt eu eram doar genul de copil-bufon care vorbea toată ziua.

Însă am auzit asta atât de mult și de des, încât am zis de mic și eu, pe la 7, 8 ani, ca vreau sa mă fac actor. Habar n-aveam ce înseamnă aia, mi-am dat seama bine pe la 25 de ani când am intrat la facultate.

Bob Rădulescu a plecat, la 20 de ani, in America

Majoritatea actorilor au venit la București pentru Facultatea de Teatru.  Tu nu, ai rămas la Cluj Napoca. Cum așa?

Digisport.ro

Nicolae Stanciu a luat atitudine, după imaginile rușinoase de la România - Lituania

-Sunt clujean născut și crescut așa. Pe la 20 am plecat în America cu un program studențesc și am stat câțiva ani. Când am dat revenit acasă și am dat admitere la teatru aveam, la Cluj și facultate bună și cei mai buni profesori de teatru, actorii Miklos Bacs și Irina Wintze. Eram sătul de plecat de acasă, deci facultatea acasă era opțiunea cea mai bună.

Care a fost cel mai bun moment din cariera ta? Dar cel mai prost?

-Sunt sigur că sunt în cel mai bun moment al carierei, că vine și maturitatea asta cu ceva. Cu experiență și înțelepciune. Iar cel mai prost încă n-a venit.

Bob Rădulescu recunoaște: “Nu e mare șmecherie cu meseria de actor”

Nu ai o meserie ușoară, nu e totul roz. Ai simțit vreodată că vrei să te retragi, din cauza răutăților și invidiilor?

-Cred că e cea mai ușoară meserie. Meșteșug. Că-l știu bine și-l fac cu drag de când mă știu. Meseria asta e de fapt capacitatea de a povesti. Suntem “povestași” așa cum ne zicea Profu’. Nu e mare șmecherie cu meseria de actor, trebuie sa știi să spui o poveste cu același drag și bucurie cu care o zice un copil. Să te joci. Serios, dar în joacă.

Așadar, răutățile sau invidia nu le-am perceput sau auzit transmise la adresa mea, deci n-am avut momente de cumpănă niciodată din cauza asta.

Bob Rădulescu își amintește de copilărie

Cum a fost copilăria ta? Ce nebunii făceai când erai mic?

-Copilăria mea a fost copilăria oricăruia din generația ‘80-‘90. 4 copii la părinți, oameni simpli și muncitori. Viața la casă într-un cartier mărginaș al Clujului, verile la țară la bunici cu tot ce însemna tradiția și munca și “îndrăgostelile” de peste vară.

Nebunii nu prea făceam să nu-mi fac părinții de rușine. Sau de frică să nu pățesc ceva. Aveam destui nebuni în preajmă să văd ce se întâmplă când sari calul, deci am avut ochi să văd și urechi să aud.

Dar eram copil bun, veșnic vorbeam, obositor de povestitor câteodată. Ba bufon, ba actor, ba artist, ba guraliv, ba bully uneori…

Cui îi spuneai secretele tale, mamei sau tatei?

-Nimănui. Nici nu aveam multe că nu ne permitea spațiul locativ și viața anilor ‘90 să ai multe momente de singurătate sau de intimitate. Eram parte dintr-o familie mare și gălăgioasă, într-un cartier la fel. Și pentru că oricum vorbeam mult, ziceam tot, cred că tot ce aveam secrete le ziceam în gura mare fără să știu că secretele trebuie ținute. Vârsta inocenței.

“Noi, actorii, nu suntem normali la cap ”

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?

-Zicea un psiholog odată că noi, actorii, nu suntem normali la cap prin natura meseriei pe care o facem. Cred că, de fapt, ne afișăm pe scenă în fața publicului tocmai ca să ne luptam cu timiditatea, cu introvertul din noi, cu anxietatea socială. Sau ne hrănim cu asta, naiba mai știe?

N-am fost niciodată timid. Sau poate am fost și de frică să nu mă copleșească timiditatea, m-am apucat de vorbit. Liceul a fost o perioadă foarte bună. Plecasem de la elevul exmatriculat disciplinar într-a opta să termin liceul ca șef de promoție.

Am crescut mult în liceu ca om, ca personalitate. Nu eram rebel, nici timid. Eram o gașcă de 4-5 băieți care eram cumva liderii informali ai generației noastre. Sau poate doar noi credeam asta, mai știi?

Ai copiat vreodată la vreun examen?

-În școală da, clar. La facultate n-a mai trebuit. Imi plăcea, știam, învățam, eram bun.

Bob Rădulescu, eternul îndrăgostit

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-Oh, Doamne…eu numai așa umblu. Îndrăgostit. De când mă știu. Altfel cum naiba să-mi găsesc motivul să trăiesc viața asta atât de tâmpită uneori?

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

-Lucrez de nevoie, de când eram mic copil. Dar la 13-14 ani m-am angajat la cules cireșe în livada lipită de oraș, chiar în apropierea casei părintești și mi-am petrecut câteva veri făcând bani pe gălețile pline. Îi cheltuiam pe dulciuri și ieșiri la ștrand.

Bob Rădulescu vorbește despre soția lui, Irina

Îți mai aduci aminte cum ai cunoscut-o pe Irina? Care a fost primul gând care ți-a venit în minte când ai văzut-o?

-Irina și cu mine am fost colegi de clasă în școală. Clasele unu-opt. Doar colegi, nimic mai mult, niciodată. La final de clasa a opta am dansat și ne-am distrat cu toții la banchet și am luat-o fiecare pe drumul lui.

10 ani mai târziu ne-am organizat întâlnirea de la finalul clasei a opta și atunci ne-am reîntâlnit, ne-am așezat unul lângă altul și am început să-i…ghici ce? Vorbesc, evident. Și de 20 de ani tot vorbim unul cu altul.

Nu e ușor să trăiești alături de un actor, așa că te întreb: care este cea mai mare calitate a soției tale?

-Irina e “Zâna răbdării “ dacă e să mă iau după cum i-a zis cândva în facultate profa mea. Și avea dreptate. Fata asta are răbdare multă și înțelegere. Dar și beneficii pe măsură.

În plus, ca să aibă viață bună are un sistem propriu de filtre audio și video. Vede și aude numai ce vrea și n-o deranjează. E foarte deșteaptă. Am râs mai demult când povesteam că, în școală, eu voiam sa fiu actor și ea voia să fie dresoare de lei. Amândoi ne-am împlinit visul.

Bob Rădulescu și-a învățat lecția: “Am supărat-o atât de tare încât n-o vorbit cu mine 2 ani de zile”

Daca se mai întâmplă să vă certați, care din voi cedează primul?

-Cedează la ce? La împăcat? Suntem echilibrați, ne certam și ne împăcăm în același timp că e viața scurtă și n-avem vreme de orgolii inutile. În plus, am experiență din școală. În clasa a șaptea am supărat-o atât de tare cu gura mea spurcată, încât n-o vorbit cu mine 2 ani de zile!!! Nu mi-o adresat nici un cuvânt și eram colegi de clasă. Adică genul ăsta de fată poate fi…

Cum este tăticul Bogdan Rădulescu? Face fetița ta din tine ce vrea sau reușești să te mai și impui?

-Sunt un tată foarte fain, sunt sigur de asta, motiv pentru care asta mică vrea și ea sa se facă actriță, îi place ce viață vede la mine. Dacă eu am avut libertatea de la părinți si încrederea să mă lase să îmi caut drumul, evident că o las și o încurajez.

Timpul ne va dovedi daca e sau nu alegerea bună. E un copil foarte echilibrat și anii în care Irina s-a ocupat de ea și de educația ei se văd clar la relația noastră. Mă manipulează și mă las manipulat cu tot dragul la chestii inofensive, dar la chestiile serioase sunt super serios și o chem pe mama ei (râde, n. red.).

“Mi-am dat seama că puteam să-mi las copilul orfan”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

-Sunt mai multe din păcate…pierderea părinților, un accident de mașină acum câțiva când mi-am dat seama că puteam să-mi las copilul orfan…
Am simțit cât de fragilă e viața și cum îți fuge de sub picioare fără să poți face nimic. Am învățat să fiu mult mai responsabil.

Ce nu știe lumea despre tine?

-Calc de parcă-s gospodină. Pescuiesc, dar nu mă știu. La tir însă mă descurc bine. Și colecționez amintiri că de lucruri nu mai am loc. Numai de tablouri luate de pe la licitații caritabile mai am un pic de loc.

Bob Rădulescu vorbește despre celebritate

Ți s-a urcat vreodată celebritatea la cap?

-Nu, nu încă. Dar nu e târziu să mă prostesc de cap. Am încredere, însă, în oamenii din jurul meu că știu să-mi dea două șuturi în fund să-mi revin când o iau pe arătură.

Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?

-Aș șterge ceva, însă s-ar putea exact experiența aia să mă fi adus în locul în care sunt azi, deci e foarte greu de analizat lucrurile astea. Mai vorbesc cu terapeutul și revin.