Ștefan Baiaram a fost suspendat după partida dintre Dinamo și Universitatea Craiova deoarece a scuipat în direcția unui suporter, iar vedeta grupării din Bănie a ratat ambele dueluri cu FCSB de săptămâna trecută. Chiar și în absența sa, Universitatea a obținut două rezultate pozitive, o remiză în Cupă, 2-2, și o victorie foarte importantă în campionat, 1-0. Președintele de onoare al Craiovei, Sorin Cârțu, a revenit asupra suspendării primite de internaționalul român într-o intervenție la FANATIK SUPERLIGA.
Sorin Cârțu a fost surprins de rapiditatea cu care a fost suspendat Ștefan Baiaram chiar înainte de cele două jocuri cu FCSB și a subliniat că o sancțiune pentru clubul Dinamo nu a sosit atât de rapid. „Am gândit că poate nu este o coincidență. Pot să mă gândesc la asta. Având în vedere rapiditatea cu care a fost judecat. Aș vrea să văd acea rapiditate și în modul organizatoric în care a fost acea partidă cu Dinamo.
Nu întâmplător a existat acel moment la sfârșitul meciului pe culoar, pentru că același lucru s-a întâmplat și în timpul jocului. Erau jigniri la același jucător. Nu mă satisface pe mine că ‘Am găsit acel turbulent, îl amendăm’. Puțin mă interesează că e pedepsit un spectator. Este o problemă de organizare.
(n.r. ca prim aspect, beneficiar ar fi fost FCSB, acela era un suporter dinamovist) De asta spun că poate de aia s-a făcut așa repede, urmând să se ia decizii și asupra lui Dinamo, din punct de vedere organizatoric, dar nu s-a întâmplat așa. Atunci sigur că a apărut beneficiarul FCSB, că nu joacă”, a declarat oficialul grupării din Bănie la FANATIK SUPERLIGA, unde a comentat și fazele controversate de arbitraj din cele două jocuri cu FCSB.
Sorin Cârțu a scos în evidență și faptul că partida cu FCSB a fost condusă de Marian Barbu, arbitru care în trecut a luat mai multe decizii controversate în partidele Universității Craiova. „Și discuțiile care sunt a priori la meciuri, cum a fost și cu Barbu, sunt antecedente pe care nu ai cum să le uiți.
Ca și aseară, eu nu pot să trec cu vederea faza aia cu Mora. Mora a primit un cartonaș galben gratuit, care poate va conta. Nu mi s-a părut că a simulat. Picioarele lui Graovac lovesc picioarele lui Mora. Sunt aceleași picioare ale lui Screciu, când l-a lovit pe Stoian în tur și s-a dat penalty. Nu pot să nu mă gândesc la meciuri, la ce s-a întâmplat atunci.
Vine Barbu, e imposibil să nu mă gândesc că trebuia să îi dea două cartonașe galbene lui Ngezana (n.r. în partida FCSB – Universitatea Craiova 1-0, disputată în martie 2025) și nu le-a dat, sigur că te văd într-o altă lumină. Nu spun că e simpatizant al FCSB-ului, dar pot să spun că ai o antipatie față de noi”, a declarat președintele de onoare al Craiovei, în exclusivitate pentru FANATIK. Duelul dintre Universitatea și FCSB a fost analizat în cadrul emisiunii de Marius Mitran și Adrian Ilie.