Sport

Culisele transferului lui Ronaldo Deaconu la Steaua Roşie Belgrad! Câţi bani oferă campioana Serbiei. Exclusiv

Ronaldo Deaconu se află la un pas de un transfer la Steaua Roșie Belgrad, campioana Serbiei.
25.06.2021 | 20:30
Culisele transferului lui Ronaldo Deaconu la Steaua Rosie Belgrad Cati bani ofera campioana Serbiei Exclusiv
Ronaldo Deaconu bucurându-se. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că Ronaldo Deaconu este aproape de un transfer la Steaua Roșie Belgrad, însă campioana Serbiei oferă un preț mai mic pentru mijlocașul ofensiv al lui Gaz Metan Mediaș.

Concret, Steaua Roșie Belgrad oferă 450.000 de euro pentru mijlocașul ofensiv, însă Gaz Metan Mediaș cere 600.000 de euro pentru a-l lăsa pe Deaconu să plece.

ADVERTISEMENT

Culisele transferului lui Ronaldo Deaconu la Steaua Roșie Belgrad

Ronaldo Deaconu este dorit de Steaua Roșie Belgrad, campioana Serbiei, care se află în discuții avansate cu Gaz Metan Mediaș, club de care aparține mijlocașul ofensiv.

Ardelenii își doresc să primească 600.000 de euro în schimbul lui Ronaldo Deaconu, unul dintre cei mai buni jucători ai Gazului în ultimul sezon din Liga 1.

ADVERTISEMENT

Steaua Roșie Belgrad a câștigat din nou campionatul în Serbia, pentru al patrulea an consecutiv. În palmaresul clubului, sârbii au, printre alte trofee, și Cupa Campionilor Europeni, câștigată în 1991, cu Miodrag Belodedici în teren.

  • 24 de ani este vârsta lui Ronaldo Deaconu

Ronaldo Deaconu, sezon bun la Gaz Metan Mediaș

Ronaldo Deaconu a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști din lotul lui Gaz Metan Mediaș în sezonul recent încheiat, fiind și principalul executant al fazelor fixe, mai ales al loviturilor libere.

ADVERTISEMENT

Deaconu a marcat 11 goluri și a oferit 14 pase decisive în 39 de meciuri, în toate competițiile, adică în Liga 1 și în Cupa României.

Ronaldo Deaconu este un produs al Academiei de Fotbal Gică Hagi, club de la care a fost luat la Academia de Fotbal al olandezilor de la Feyenoord.

ADVERTISEMENT

Feyenoord l-a lăsat pe Ronaldo Deaconu în 2012 să plece la FC Twente, alt club din Eredivisie, iar întoarcerea sa în România s-a petrecut în 2016, la ASA Târgu Mureș.

După un sezon, Ronaldo Deaconu a ajuns liber de contract la Concordia Chiajna, fiind cumpărat în 2019, pentru 50.000 de euro, de către croații de la HNK Gorica.

Sepsi l-a readus în Liga 1, în vara anului 2019, pentru 100.000 de euro, pentru ca în vara anului 2020 să fie lăsat să plece liber de contract la Gaz Metan Mediaș, unde s-a impus de la primele meciuri.

  • 900.000 de euro este cota de piață a lui Ronaldo Deaconu, conform transfermarkt.com
ADVERTISEMENT