Fostul Faimos de la Survivor România este mai îndrăgostit ca niciodată. Renumitul interpret își dorește să îmbătrânească frumos împreună cu mama băiatului său, Milan, care recent și-a aniversat ziua de naștere.
Culiță Sterp simte o fericire supremă alături de partenera de viață, Daniela Iliescu, cu care are o relație sentimentală de ani buni. Mesajul emoționant transmis de cântărețul de muzică de petrecere este strâns legat de dragostea pe care i-o poartă.
Tânăra a împlinit 30 de ani, ocazie cu care artistul de muzică de petrecere nu a trecut-o cu vederea. Și-a deschis sufletul și a vorbit despre legătura cu frumoasa șatenă care i-a dăruit un copil de care este tare mândru.
„La mulți ani, frumoasa mea! Azi ai schimbat prefixul, dar pentru mine ești la fel de tânără, ca atunci când te-am cunoscut, și mai frumoasă pe zi ce trece! Te iubesc din toată inima.
Îți mulțumesc pentru tot ce am trăit alături de tine, dar cel mai mult pentru minunea din viața noastră, băiatul nostru pe care tu l-ai adus pe lume! Îți doresc să ai numai zile senine alături de noi și să nu-ți lipsească nimic.
Să știi că în mine ai, în primul rând, un prieten, un partener de viață care te susține în orice și un tată pentru copilașii noștri! Te iubesc din toată inima și îmi doresc să îmbătrânim împreună!”, a scris Culiță Sterp pe Instagram.
Culiță Sterp și Daniela Iliescu au o relație specială și se cunosc de ani buni, încă din perioada liceului. Fostul concurent de la Survivor România și mama fiului său au ajuns împreună după ce artistul a divorțat de Carmen de la Sălciua.
Renumitul cântăreț a încercat să repare mariajul, însă nu a reușit și a lăsat în urmă trecutul. În prezent, se declară un bărbat fericit și împlinit cu frumoasa șatenă pe care a cerut-o în căsătorie în urmă cu ceva vreme.
Nunta încă nu a fost stabilită. Culiță Sterp și Daniela Iliescu nu au anunțat când va avea loc marele eveniment din viața lor, fanii fiind extrem de nerăbdători să afle cât mai multe amănunte despre ceremonie.