Life

Culiță Sterp renunță la Survivor România 2021? Dezvăluiri exclusive

12.05.2021 | 13:33
Culita Sterp renunta la Survivor Romania 2021 Dezvaluiri exclusive
Culita Sterp este pe punctul de a renunta la Survivor Romania 2021 Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Culiță Sterp pare să fie pe punctul de a renunța la Survivor România 2021, dar nu din cauze medicale, ci pentru că vrea să fie alături de Daniela, iubita lui, în momentul în care va naște.

După jocul de comunicare de duminica trecută, Culiță Sterp a aflat cât timp mai are la dispoziție pentru Survivor România 2021 și când va fi nevoit să renunțe la participarea în reality-show-ul la care a făcut senzație.

ADVERTISEMENT

Astfel, încă de dinainte de a merge în Republica Dominicană, la Survivor România 2021, Culiță Sterp și Daniela au făcut o înțelegere cu privire la participarea la emisiune a cântărețului.

Mai exact, susțin sursele FANATIK, cei doi s-au înțeles să fie împreună în momentul nașterii copilului pe care îl așteaptă amândoi cu nerăbdare, băiețelul din burtica Danielei fiind primul copil al lui Culiță Sterp.

ADVERTISEMENT

Culiță Sterp renunță la Survivor România 2021 pentru copil?

”Culiță și Daniela au decis să fie împreună în momentul în care el va deveni tată. Nu este clar cum va părăsi emisiunea, cum se va întoarce în România în timp util, dar cu siguranță o va face. Ori are o înțelegere cu producătorii, ori va face în așa fel încât să fie eliminat, dar, ceea ce e sigur, Daniela îl vrea aproape când va naște, iar Culiță va fi acolo”, n-a spus un apropiat de-al familiei Faimosului de la Survivor România 2021.

Primele semne că Daniela și Culiță Sterp comunică cu privire la retragerea lui din concurs au fost în timpul jocurilor de comunicare, iar duminica trecută iubita cântărețului i-a transmis un mesaj clar: mai are 5 săptămâni până în momentul în care va naște.

ADVERTISEMENT
Culita Sterp, al Survivor Romania 2021
Culita Sterp trage din greu la Survivor Romania 2021, dar doar pana va deveni tata Sursa foto: Instagram

Iar Culiță Sterp i-a făcut, voalat, în timpul comunicării câștigate duminica trecută, chiar și promisiunea că îi va fi alături în momentul în care băiețelul lor va veni pe lume, schimbul de mesaje fiind mai mult decât edificator în această direcție.

Culiță Sterp nu știe încă numele copilului

”Să te gândești  și tu ce nume să îi punem la al nostru (e vorba de copil, n. red.) că eu nu am nicio idee”, i-a transmis Culiță Sterp Danielei. Iar iubita concurentului de la Survivor România 2021 a replicat, fără să stea pe gânduri, că deja știe ce nume va purta băiețelului pe care îl vor avea.

ADVERTISEMENT

”Da, iubire, m-am gândit, am și visat un nume, ți-l spun când vii. Te rog să ai grijă de tine și să rămâi tot așa calm”, i-a replicat Daniela, semn că și ea este convinsă că artistul Culiță Sterp se va întoarce înainte de a naște.

Emoții la Survivor România 2021 pentru Culiță Sterp

Mai mult, pentru Culiță Sterp, întoarcerea de la Survivor România 2021 este cu atât mai emoționantă cu cât și sora lui, Ileana, a născut deja, aceasta având o fetiță, veste care l-a emoționat până peste poate pe concurentul emisiunii.

„Am reușit să vorbesc cu Daniela, pentru că îmi este foarte dor de ea. M-a bucurat, dar m-a și întristat pentru că m-a făcut să-mi fie și mai dor de ea. Mi-a spus că am devenit unchi. Este ceva minunat și am o nepoțică pe nume Carla. Este fetița surorii mele Ileana și abia aștept să ajung acasă să o iau în brațe”, a spus Culiță Sterp, la Survivor.

Când se termină Survivor România 2021?

De altfel, susțin sursele noastre, emisiunea Survivor România 2021 durează mult mai mult decât s-ar fi așteptat concurenții reality-show-ului de la Kanal D, cu toții fiind convinși, până de curând, că la începutul lunii iunie se va termina concursul.

Dar, precizează sursele FANATIK, Survivor România 2021 se va termina, în cel mai bun caz, la mijlocul lunii iulie, ceea ce înseamnă că cele 5 săptămâni pe care le are Culiță Sterp la dispoziție nu sunt suficiente pentru ca acesta să ajungă la finalul concursului la care a făcut senzație, iar asta înseamnă că va renunța la emisiune chiar înainte de momentul finalei.

Culiță Sterp, cel mai valoros concurent de la Survivor România 2021

Culiță Sterp este, conform statisticilor, unul dintre cei mai valoroși concurenți ai emisiunii, fiind singurul care, încă de la începutul show-ului, este pe podiumul clasamentului eficienței. De altfel, el ocupă, susțin statisticile, locul al treilea în clasamentul eficienței, fiind întrecut de concurenți care sunt, practic, la începutul drumului la Survivor România, adică Ștefan de la Faimoși și Maria de la Războinici.

ADVERTISEMENT