Cultural Leonesa a oferit una dintre cele mai mari surprize ale începutului de an în fotbalul mondial, reușind să o elimine pe Atletico Madrid din Cupa Spaniei. Clubul din Leon, aflat în liga a treia, are un lot evaluat la 4.900.000 de euro, sumă mai mică decât cota de piață a 20 dintre fotbaliștii lui Diego Simeone.
Cluburile mari din Spania au avut emoții în șaisprezecimile de finală ale Cupei Spaniei. După ce Barcelona a trecut de Ibiza datorită unui gol marcat de Antoine Griezmann în prelungiri, iar Real Madrid a trecut cu 3-1 de Unionistat, după ce scorul a fost 1-1 până în minutul 62, Atletico a ajuns în prelungiri contra formației de liga a treia Cultural Leonesa.
Chiar dacă Diego Simeone a trimis în teren jucători importanți, precum Saul, Joao Felix, Angel Correa sau Marcos Llorente, Atletico Madrid a avut nevoie de 62 de minute pentru a deschide scorul, Correa reușind să învingă portarul advers după o execuție din interiorul careului.
Jocul decurgea firesc, Atletico controlând ostilitățile, însă Atletico Leonesa a pornit pe un contraatac rapid, încheiat cu o centrare în careul advers, respinsă greșit de portarul Adan. Balonul a ajuns la Julien Castaneda, care a șutat perfect în plasa laterală și a trimis partida în prelungiri.
În minutul 108, la capătul unei faze superbe, Sergio Benito, mijlocaș de 20 de ani, l-a învins pe Adan și a adus calificarea pentru echipa sa.
Întreg lotul de 21 de jucători al celor de la Cultural Leonesa este evaluat la doar 4.900.000 de euro, mai puțin decât 20 dintre cei 22 de fotbaliști ai lui Diego Simeone.
Doar Antonio Adan, portarul învins de două ori de formația din liga a treia, și atacantul sârb Ivan Saponjic au o cotă de piață mai mică decât lotul celor de la Leonesa.
Mijlocașul lateral argentinian Gabriel Gudino are cea mai mare cotă de la Cultural Leonesa, 500.000 de euro, sumă mai mică decât cea la care sunt evoluați mulți dintre fotbaliști din campionatul României.
FC Voluntari, echipă aflată pe ultimul loc în Liga 1, cu doar opt puncte câștigate în 21 de etape, are un lot cotat la 9.350.000 de euro, aproape dublu față de Leonesa. Lotul penultimei din România, Academica Clinceni, este evaluat la 6.100.000 de euro, cu 1.200.000 mai mult decât formația care a eliminat-o pe Atletico.
Clubul Cultural Leonesa a fost fondat în 1923 și evoluează în meciurile de pe teren propriu pe „Estadio Reino de Leon”, care are o capacitate de 13.000 de locuri. Cea mai bună performanță a echipei a fost promovarea în liga secundă, unde a evoluat ultima dată în sezonul 2017 – 2018, la finele căruia a terminat pe locul 19 și a revenit în al treilea eșalon.