George Cosac i-a cerut ajutorul lui Victor Ponta în 2014. Șeful FRT i-a solicitat 250.000 de euro fostului prim-ministru pentru organizarea unui turneu de top în București, la care a participat și Simona Halep la acea vreme.
Turneul BRD Bucharest Open a fost organizat și cu ajutorul lui Victor Ponta, prim-ministrul României în 2014. Candidatul la alegerile prezidențiale din 2025 a dezvăluit cum a adus acest turneu în Capitală la SPORT ȘI POLITICĂ.
„Pot să povestesc cum mi-am luat cele mai multe înjurături? George Cosac era președintele Federației Române de Tenis, el și Pescariu m-au sunat și mi-au zis: «Azi trebuie să venim la tine». Le-am zis să vină la mine la birou.
Mi-au zis așa: «Domne, azi le iau turneul de tenis feminin de la Budapesta pentru că nu au plătit. Dacă plătim noi 250.000 de euro putem să-l facem în România». Le-am zis să stea puțin, 250.000 de euro din bani publici e o chestie serioasă.
Am avut doar o condiție, le-am zis să fie aduse Halep și Monica Niculescu. Într-o oră au venit Halep și Monica Niculescu, au zis că joacă dacă facem un turneu la București. Am făcut ședință de Guvern a doua zi, le-am dat banii și au organizat primul turneu pe care l-a câștigat Halep”, a declarat Victor Ponta.
George Cosac i-a mulțumit public lui Victor Ponta pentru sprijinul financiar acordat. Ajutorul oferit de fostul premier nu a fost apreciat de publicul român, care l-a înjurat la sfârșitul finalei câștigate de Simona Halep.
„Nu am stat în tribuna oficială, nu m-am dus să dau premiul. Am stat într-un colț al arenei cu Pescariu. Cosac s-a apucat să mulțumească Guvernului, care a dat banii. Mi-am luat cele mai multe înjurături din viața mea. Eram cu Andrei, fiul meu, mi-a crăpat obrazul de rușine.
M-a întrebat ce am făcut, i-am zis că facerea de bine e… Tot e bine că am dat banii, m-am bucurat. Huiduielile au venit pentru că am dat bani să joace Halep la București. Și azi aș da bani din nou, m-aș duce să mă huiduie din nou”, a mai spus candidatul.