Adrian Petre a fost recent în vizorul autorităților, într-un dosar legat de trucarea unor meciuri de fotbal. Mai mulți jucători și oameni din conducerea clubului CS Păulești au fost conduși la secția de poliție pentru a da declarații. Se pare că mai multe partide ar fi fost aranjate, iar sumele câștigate în mod ilegal ar fi ajuns la peste 800 de mii de euro.
Adrian Petre a jucat la CS Păulești în Liga a III-a din iulie 2025 până în luna ianuarie a acestui an, când a plecat din România pentru a participa la reality show-ul „Survivor”, unde a fost extrem de apreciat de fanii emisiunii. Atacantul a fost eliminat și a revenit deja în țară.
Fotbalistul a evoluat pentru Păulești în perioada în care se bănuiește că s-ar fi trucat meciuri. În presă au apărut informații potrivit cărora și Adrian Petre ar fi fost chestionat de autorități, însă atacantul nu a fost reținut la secție, ba chiar a participat la o emisiune televizată în care a vorbit despre experiența de la „Survivor”.
Până să ajungă la Păulești și în scandalul legat de meciurile trucate din Liga a III-a, Adrian Petre a avut parte de o carieră atipică pentru un fotbalist român. A prins rapid un transfer în Danemarca, la Esbjerg.
Acolo a avut perioada cea mai bună a carierei sale. A marcat constant, a impresionat prin forță și execuții, iar cota sa de piață a crescut rapid. Evoluțiile din Scandinavia i-au adus convocări la naționala U21 a României, fiind văzut drept o soluție pentru viitorul primei reprezentative.
În 2020, FCSB a decis să investească o sumă importantă pentru a-l aduce înapoi în România, mai precis 1,3 milioane de euro. Mutarea era văzută ca un pas înainte pentru cariera sa, însă lucrurile nu au mers conform planului. Adrian Petre nu a reușit să se impună. A avut puține șanse, a părut lipsit de încredere, iar presiunea mediatică și declarațiile publice ale patronului nu l-au ajutat deloc.
„Cu domnul Becali am vorbit de trei ori față în față și era total diferit față de ce auzeam în presă și de ce declara. În față îmi spunea: «Tu ești cel mai bun atacant de la noi din țară, tu ești de națională, se lipește mingea de tine, ai forță, viteză, ai tot ce vrei, doar că nu ești antrenat. Vorbesc cu antrenorii și te antrenează și o să fii la națională, te fac numărul 1». «Bine, nea Gigi, mulțumesc!».
Următorul meci, la pauză, afară. «Abia aștept să scap de ăla, mai are contract un an, dar abia aștept să aduc alt atacant» (n.r. – declarații la TV). Mie îmi spunea în față niște chestii și după… După meci venea în vestiar și zicea: «Tată, îmi pare rău. Am fost și eu nervos, nu te supăra pe mine. Nu e adevărat ce zic, dar sunt și eu nervos și le am pe ale mele»”, spunea Adrian Petre în podcastul „Vreau să știu”.
În ultimii ani, numele lui Adrian Petre a apărut mai des în contexte tensionate decât sportive. A fost implicat în discuții legate de presupuse probleme disciplinare și a avut perioade în care a dispărut complet din prim-planul fotbalului mare. A fost implicat într-un scandal la Cosenza, echipă din Italia.
La un moment dat, atacantul a anunțat că se gândește serios să renunțe la fotbal la doar 26 de ani, dezamăgit de direcția în care ajunsese cariera sa. A fost un mesaj care a surprins lumea sportului, mai ales că vorbim despre un jucător aflat încă la o vârstă bună pentru performanță. Până la urmă, s-a răzgândit. Gabi Tamaș a fost unul dintre oamenii care l-au făcut pe fotbalist să continue să joace. Ulterior, acesta a semnat cu Concordia Chiajna. Nici acolo nu a fost liniște. A avut un conflict cu antrenorul Dică în vestiar.
„Am vorbit cu domnul Tănase și cu Gabi Tamaș și mi-au spus că nu e cazul să iau o asemenea decizie și că e păcat să aleg asta acum. Într-un fel, m-au făcut să realizez că încă nu e cazul și că mai pot să arăt multe în fotbal. Din punct de vedere fizic, sunt foarte bine. În momentul de față, nu am probleme fizice, nu am dureri. Cei din staff se pot baza pe mine din orice moment decid ei că merit”, povestea Adrian Petre la Digi Sport.
Ajuns în eșaloanele inferioare ale fotbalului românesc, Adrian Petre a început să posteze tot mai mult pe aplicația TikTok. De altfel, atacantul a avut și succes. Clipurile sale, uneori amuzante, alteori controversate, au atras atenția și au generat reacții împărțite.